CSJ. Decizia nr. 575/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.575Dosar nr.3396/2001
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr.207 A din 23.04.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2003, care face parte integrantă din prezenta iar pronunţarea s-a amânat la data de 6 februarie 2003, 12 februarie 2003 iar apoi la 17 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2702/2000 reclamanta „P.,T., A., N. & Associes" – societate de avocaţi – a chemat în judecată Ministerul Finanţelor solicitând obligarea acestora la plata sumei de 281.573,10 franci elveţieni cu titlu de asistenţă juridică prestată în perioada 1993 – 1997 în legătură cu procesul desfăşurat în Elveţia între Statul Român şi fostul Rege Mihai I de România având ca obiect revendicareaa42detablourifăcândpartedinpatrimoniulnaţionalal României plus dobânda de 6% pe an începând cu datapunerii în întârziere şi până la data plăţii efective.
În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art.1532 şi urm. C. civ.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr.1229 din 17 noiembrie 2000 a admis acţiunea şi a obligat Ministerul Finanţelor la plata sumei de 281.573,10 franci elveţieni plus dobânda de 6%/an cu începere de la 21 octombrie 2000 şi până la achitarea sumei.
S-a reţinut că între părţi a existat un contract de mandat tacit precum şi căpârâtul datorează plata sumelor menţionate în temeiul art.1547 C.civ..
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin Decizia civilă nr.207 din 23 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de MinisterulFinanţelor împotriva sentinţei civile nr.1229 din 17 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă cumotivarea căprima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat un mandat tacit în temeiul căruia mandantul are obligaţia de a restitui mandatarului toate cheltuielile făcute cu ocazia executării mandatului precum şi dobânda aferentă acestora din ziua plăţii.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr.207 din 23 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor solicitând casarea în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ.şi susţinând în esenţă căîn calitate de reprezentant al Statului Român, pentru reprezentarea acestuia în instanţă este necesară existenţa unei procuri speciale încheiată în formă autentică precum şi că un contract de mandat, pentru a da naştere la drepturi şi obligaţii directe, trebuie încheiat în formă scrisă.
În şedinţa publică din 17 februarie 2003 CURTEA din oficiu, în condiţiile art.306 alin.2 C.proc.civ.a invocat prescripţia dreptului la acţiune.
Recursul urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivădreptullaacţiuneavândunobiect patrimonialse stinge prin prescripţie dacă nu este exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art.3 din acelaşi act normativ termenulprescripţiei este de 3 ani.
În speţă, reclamanta a susţinut că înte părţi a existat un contractde mandat tacit în temeiul căruia a acordat Statului Român asistenţă juridicăîn perioada 1993 – 1997.
Instanţa de apel a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.1547 C.civ. potrivit căruiamandantul trebuie să desdăuneze pe mandatar de anticipaţiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului şi să-i plătească onorariul, dacă i s-a permis.
Acţiunea prin care mandatarul solicită plata sumelor datorate de mandant este personală,patrimonială şi prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Potrivit art.1552 pct.1 C.civ. mandatul se stinge prin revocarea mandatarului.
Din momentul revocării mandatarului de către mandantcontractul încetează, se naşte dreptul la acţiune şi începe să curgă termenul de prescripţie.
Curtea Supremă de Justiţie, hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împărejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În speţă, momentul încetării mandatului – situaţie de fapt – nu a fost stabilit astfel încât se impuneadmiterea recursului, casarea deciziei curţii de apel, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a stabili momentul la care se naşte dreptul la acţiune şi în raport de acesta, să soluţioneze excepţia de prescripţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
Casează Decizia civilă nr.207 A din 23 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 580/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5521/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
