CSJ. Decizia nr. 580/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 580
Dosar nr. 1559/2001
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Deliberând asupra chestiunii aplicării prevederilor art. 202 şi art. 56 C. proc. civ. în ceea ce priveşte recursul declarat de intervenientul M.G. şi respectiv recursul declarat de intervenienţii H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. şi F.C. împotriva deciziei nr. 49/A din 1 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 9 noiembrie 1995 reclamanţii C.N.I., C.N.V. şi C.P.F. au chemat în judecată Consiliul General al municipiului Bucureşti solicitând că prin hotărârea ce urma a fi pronunţată pârâtul să fie obligat să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti.
Ulterior, printr-o petiţie formulată la 30 mai 1997 şi precizată la 5 decembrie 1997, H.M., H.A., V.L. şi V.V. au intervenit în cauză în interesul pârâtului invocând calitatea lor de chiriaşi - deţinători ai unuia dintre apartamentele situate în imobilul aflat în litigiu - şi solicitând respingerea acţiunii.
Cereri de intervenţie în interesul pârâtului au fost, de asemenea, formulate la 5 decembrie 1997 de către C.E., R.V. şi R.D. şi la 3 aprilie 1998 de către F.C., C.M. şi C.B.
Distinct de acestea la 5 decembrie 1997 M.N., având la rândul său calitatea de chiriaş al unui apartament situat în imobilul aflat în litigiu, a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu prin care, în esenţă, solicita anularea formelor de indisponibilizare a respectivului imobil dispuse de instanţă la cererea reclamanţilor.
Acţiunea a fost mai întâi admisă prin sentinţa nr. 11147 din 3 iulie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, hotărâre care ulterior a fost desfiinţată prin Decizia nr. 712/A pronunţată la 10 martie 1999 de către secţia a III-a civilă a Tribunalului Bucureşti.
În consecinţă, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei mai întâi învestite unde a fost înregistrată cu numărul de dosar 6692/1999.
Prin sentinţa nr. 6692 pronunţată la 10 ianuarie 2000 Judecătoria sectorului 1, luând în considerare valoarea imobilului, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului la Tribunalul Bucureşti.
Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a civile a Tribunalului Bucureşti cu numărul de dosar 624/2000, iar la 5 aprilie 2000 reclamanţii au precizat că acţiunea lor era una în revendicare potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 480-481 C. civ., solicitând totodată introducerea în cauză în calitate de pârâţi alături de Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Primarul General şi a acelora dintre foştii chiriaşi care cu rea credinţă au cumpărat apartamentele numerele 4 şi 7 din imobil şi anume: C.N., M.C. şi C.V. pe de-o parte şi respectiv C.A. şi C.C. pe de alta.
O altă precizare făcută cu acelaşi prilej a fost în sensul că nu formau obiect al revendicării apartamentele 1A, 6, 8, 9, 10 şi 11 care fuseseră înstrăinate de autorul reclamanţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 568 pronunţată la 13 septembrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane care nu îşi justificau calitatea procesuală.
Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentinţe de reclamanţii C.N.I., C.N.V. şi C.P.F. a fost admis prin Decizia nr. 49/A pronunţată la 1 februarie 2001 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 4305/2000, hotărârea primei instanţe fiind desfiinţată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a avut în vedere calitatea reclamanţilor de succesori ai bunurilor lăsate de C.N. - calitate dovedită cu certificatele de moştenitor depuse la dosar şi a căror validitate şi eficienţă probatorie nu a fost contestată.
S-a subliniat, de asemenea, în considerentele deciziei că reclamanţii revendică exclusiv acele apartamente din imobil care au aparţinut lui C.N.
Faţă de aceste constatări s-a concluzionat că există o deplină legitimare procesuală activă în ceea ce îi priveşte pe C.N.I., C.N.V. şi C.P.F.
La 14 martie 2001 împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs intervenienţii H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. şi F.C.
În motivarea acestui recurs intervenienţii au formulat mai multe critici referitoare la omisiunea instanţelor de a analiza unele dintre apărările lor precum şi la greşita apreciere a probelor administrate în cauză.
După ce cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 1559/2001 intervenientul M.G. a depus la dosarul acestei Curţi o petiţie având caracterul unei declaraţii de recurs şi care cuprindea diverse alte critici aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Este, de asemenea, de menţionat că în urma deceselor reclamanţilor C.P.F. şi C.N.V. în cauză au fost introduse C.N.M. şi C.I. în calitatea lor de succesoare în drepturi conform certificatelor de moştenitor numerele 2 din 9 ianuarie 2003 şi 3 din 9 ianuarie 2003 emise de Biroul Notarului Public I.C. şi care au fost depuse în dosarul cauzei.
În Şedinţa publică din 11 decembrie 2001 M.G. a afirmat că un exemplar al declaraţiei sale de recurs precum şi motivarea acesteia ar fi fost depuse în termen legal la Curtea de Apel Bucureşti.
Nici la termenul menţionat şi nici ulterior, această aserţiune nu a fost dovedită de respectivul recurent aşa cum s-ar fi impus în raport cu cerinţele art. 1169 C. civ.
Ca urmare, la 18 februarie 2003 a fost pusă în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ. conform cărora recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Având a se pronunţa asupra acestei chestiuni, Curtea reţine că textul de lege menţionat are caracter imperativ conţinând şi prevederea expresă potrivit căreia dispoziţia legală menţionată operează sub sancţiunea nulităţii.
Întrucât intervenientul M.G. nu a făcut dovada respectării acestei cerinţe legale depunând declaraţia sa de recurs direct în dosarul acestei Curţi, urmează a constata că recursul său este nul.
Tot la termenul de la 18 februarie 2003 a fost supusă dezbaterii părţilor şi chestiunea eficienţei juridice a recursului declarat de intervenienţi în interesul Consiliului General al Municipiului Bucureşti în condiţiile în care acest pârât nu a declarat la rândul său recurs.
Referitor la acest aspect Curtea reţine că, potrivit art. 56 C. proc. civ., se socoteşte neavenit apelul sau recursul făcut de către cel ce intervine în interesul uneia dintre părţi dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.
Având în vedere prevederile exprese ale textului de lege citat Curtea urmează a le aplica în mod corespunzător în ceea ce priveşte recursul declarat de intervenienţii H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. şi F.C. respingându-l ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenienţii H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. şi F.C.. împotriva deciziei nr. 49/A din 1 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de intervenientul M.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 581/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 575/2001. Civil → |
|---|
