ICCJ. Decizia nr. 596/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 596
Dosar nr. 5733/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, B.V.A. a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local al comunei Crăieşti, Consiliul judeţean Mureş şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Mureş solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate nulitatea absolută a măsurii exproprierii imobilelor proprietatea sa tabulară – construcţii şi terenuri – situate în comuna Crăieşti, dispusă prin procesul verbal fără număr încheiat de delegatul fostului Partid Muncitoresc Român;
- să se constate dreptul său de proprietate asupra acestor imobile;
- să se dispună restabilirea situaţiei de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al statului şi reînscrierea dreptului reclamantului;
- să fie obligaţi pârâţii să-i predea în proprietate şi folosinţă casa de locuit în care îşi are sediul Primăria Crăieşti, cu construcţiile – anexă şi terenurile aferente acestora.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilelor revendicate, conform cărţilor funciare 506, 33 şi 8 Crăieşti, cu numerele topografice precizate, care au fost expropriate abuziv în anul 1947 când, împreună cu întreaga familie, a fost expulzat din comună stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu într-o altă localitate, tratament inuman care l-a determinat să emigreze în America, fără însă a renunţa la cetăţenia română.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 41 din Constituţia României şi tratatele internaţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate la care România este parte.
Prin întâmpinare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Mureş a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive iar Consiliul Local al comunei Crăieşti şi Consiliul judeţean Mureş au invocat: incidenţa art. 24 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 potrivit cu care cel în cauză este îndreptăţit numai la despăgubiri şi, ca urmare, neconstituţionalitatea art. 1 alin. (5) din HG nr. 11/1997 care îndrumă la calea dreptului comun pentru restituirea bunurilor în natură; prescripţia dreptului la acţiune raportat la prevederile Decretului nr. 218/1960, ale Legii nr. 115/1938 privind regimul cărţilor funciare şi ale art. 1846 C. civ., precum şi apartenenţa bunurilor în litigiu la domeniul public care, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, nu pot fi retrocedate.
Acelaşi consiliu judeţean a formulat şi o cerere reconvenţională pentru restituirea contravalorii îmbunătăţirilor aduse construcţiilor, cerere la care ulterior s-a renunţat.
În primă instanţă Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 42 din 4 februarie 2000, a respins acţiunea principală şi a luat act de renunţarea la judecarea cererii reconvenţionale.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, prin Decizia nr. 42/A din 5 iulie 2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că imobilele în litigiu, care au fost proprietatea tabulară a reclamantului, sunt în prezent proprietatea Statului Român prin înscriere în carte funciară, drept consolidat prin scurgerea timpului - 10, respectiv30 de ani - în condiţiile Legii nr. 115/1938. Mai mult, ele aparţin domeniului public şi, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998, nu pot fi retrocedate, întrucât clădirea principală constituie sediul Primăriei comunale iar celelalte două clădiri - noi - au destinaţia se şcoală şi, respectiv, cămin cultural.
Fiind vorba de instituţii publice şi aşezăminte social-culturale, reţine instanţa de apel, „reclamantul-apelant nu este îndreptăţit să i se restituie în natură imobilele expropriate nici în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. 16", potrivit cărora „foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii menţionate".
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamantul a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora solicită casarea ambelor hotărâri şi admiterea acţiunii.
În motivare, recurentul reiterează susţinerile formulate în instanţele anterioare referitoare la nelegalitatea măsurii exproprierii bunurilor sale, de la care era exceptat conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, modificată prin Decretul nr. 83/1949, fapt ce atrage constatarea inexistenţei titlului statului a cărui posesie, fondată pe violenţă morală şi fizică (acapararea întregii averi a reclamantului şi impunerea unui domiciliu forţat), nu putea conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă.
Ca urmare, nu se poate invoca dispoziţia de protecţie cuprinsă în art. 11 din Legea nr. 213/1998 din moment ce statul nu deţine un titlu valabil, aspect neexaminat de instanţe, după cum nu pot fi invocate prevederile Legii nr. 10/2001 decât cu încălcarea principiului disponibilităţii şi al neretroactivităţii legii civile (acţiunea fiind introdusă anterior intrării acesteia în vigoare şi întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun).
Recursul este fondat.
Instanţele au hotărât în sensul apartenenţei bunurilor în litigiu la domeniul public, cu consecinţa nerestituirii lor proprietarului firesc, cu ignorarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Or, potrivit art. 6 alin. (1) din lege, „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Totodată, alin. (2) şi (3) ale textului citat consacră, pe de o parte, competenţa instanţelor judecătoreşti în soluţionarea acţiunilor în revendicare privind imobilele preluate fără titlu, inclusiv prin violenţă, iar pe de altă parte, recunoaşte competenţa instanţelor de a stabili valabilitatea titlului de trecere a unor bunuri în proprietatea statului şi de a hotărî, în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu, că dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desfiinţat iar statul nu a devenit proprietar.
În cauză instanţele, deşi investite cu un capăt expres de cerere privind nulitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor în litigiu, nu au examinat titlul, respectiv actul normativ în baza căruia a operat înscrierea, scopul exproprierii şi dacă acesta a fost realizat, iar în cazul în care temeiul l-a constituit Legea nr. 187/1945, nu au verificat dacă măsura aplicată reclamantului a fost conformă art. 3 lit. h) din lege, potrivit cu care exproprierea privea „prisosul terenurilor agricole constituind proprietăţi ale persoanelor fizice care depăşesc suprafaţa de 50 ha şi anume: pământul arabil, livezile, fâneţele, bălţile şi iazurile artificiale fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaştinile şi terenurile inundabile".
În acelaşi timp, se constată că instanţele au omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra capătului de cerere al acţiunii privind retrocedarea terenului liber de construcţii iar în privinţa acestora din urmă au invocat apartenenţa lor la domeniul public, neobservând că reclamantul nu a revendicat construcţiile noi - şcoala şi căminul cultural iar pentru fosta casă de locuit (sediul primăriei) a fost amenajat un nou sediu pe cheltuiala sa.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis, în temeiul art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi reluării judecăţii în faţa primei instanţe în vederea completării probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize tehnice topo pentru determinarea suprafeţelor de teren deţinute de reclamant la data exproprierii şi delimitarea acelora care fac obiectul acţiunii.
În rejudecare, vor fi reexaminate susţinerile privind dobândirea dreptului de proprietate de către stat prin uzucapiune având în vedere calităţile „posesiei" statului prin raportare la măsurile luate de autorităţile vremii cu privire la patrimoniul familiei reclamantului şi libertarea sa de mişcare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.A.V. împotriva deciziei nr. 42/A din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 42/4 februarie 2000 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2487/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 2441/2001. Civil → |
|---|
