CSJ. Decizia nr. 619/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 619
DOSAR NR. 5753 / 2001
Şedinţa publică din 18 februarie 200.
La data de 7 februarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C.C.D., de pârâţii Consiliul local Constanţa, de R.A.E.D.P.P. Constanţa, precum şi de intervenienţii Ş.I., Ş.M.C. şi de B.V. şi B.E. împotriva deciziei civile nr.275/C din 2 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 7 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 18 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
După un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr.321 din 16.05.2001 a Tribunalului Constanţa , Secţia civilă a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de C.C.D. în contradictoriu cu R.A.E.D.P.P. Constanţa, Ministerul Finanţelor, Consiliul local Constanţa şi intervenienţii B.V., B. E., Ş.I. şi Ş. M., fiind admisă cererea acestora din urmă, acţiunea principală având ca obiect obligarea pârâţilor de a lăsa reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, str. M.Kogălniceanu nr.4.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autorul reclamantului numitul P.C., a dobândit imobilul situat la adresa menţionată prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2714 din 20.09.1947 şi că, ulterior, prin sentinţa civilă nr.1187/1963 a Tribunalului Popular Constanţa imobilul a fost trecut în proprietatea statului în temeiul prevederilor Decretului nr.111/1951.
În consecinţă, s-a reţinut că statul se legitimează cu un titlu valabil, în baza căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Cât priveşte cererea de intervenţie, s-a apreciat că deşi aceasta este intitulată cerere de intervenţie în interes propriu, din conţinutul acesteia rezultă că are caracterul unei intervenţii accesorii, având ca finalitate susţinerea legalităţii titlului de preluare a imobilului de către stat, considerent în raport cu care a fost admisă, dată fiind soluţia adoptată în soluţionarea acţiunii principale.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr.275 din 02.11.2001 a Curţii de Apel Constanţa , Secţia civilă prin care a fost schimbată în parte sentinţa, dispunându-se obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu, fiind respinsă ca nefondată cererea de intervenţie, cu menţinerea restului dispoziţiilor hotărârii de fond.
S-a reţinut în esenţă că deşi imobilul a trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească, începând din 1958 autorul reclamantului a făcut demersuri pentru a intra în posesia bunului, astfel că în mod greşit imobilul a fost catalogat ca bun fără stăpân, statul neavând un titlu valabil.
Referitor la cererea de intervenţie formulată de foştii chiriaşi – familiile B. şi Ş. s-a avut în vedere că buna credinţă nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă, iar titlul statului nu este valabil.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs toate părţile, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Consiliul Local Constanţa, precum şi R.A. „Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa au solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantului împotriva sentinţei.
Se susţine, în motivarea acestor recursuri, că instanţa de apel a reţinut greşit lipsa de valabilitate a titlului de proprietate a statului asupra imobilului, fără temei, în situaţia în care singura cale prevăzută de lege pentru desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti este exerciţiul căilor de atac.
Intervenienţii B.V.şi B.E.precum şi Ş.I. şi Ş.M.C.au solicitat, de asemenea, admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantului, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond.
Se susţine,în aceste recursuri, cu aceeaşi motivare că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil, respectiv sentinţa civilă nr.1187/1963 a Tribunalului Popular al Oraşului Constanţa. Este invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Constanţa şi a R.A.E.D.P.P., în condiţiile în care intervenienţii sunt singurii proprietari şi posesori ai imobilului în litigiu, dobândit prin cumpărare în condiţiile legii. Se învederează şi că reclamantul s-a adresat comisiei în condiţiile art.1 din Legea nr.112/1995, recunoscând astfel legalitatea naţionalizării. În plus, se arată în motivarea recursului că reclamantul nu şi-a legitimat calitatea de proprietar al imobilului deţinut de actualii proprietari, în situaţia în care autorul reclamantului cumpărase un imobil cu 2 camere şi dependinţe, iar imobilul în litigiu este compus din 2 apartamente a câte 2 camere şi dependinţe.
Şi reclamantul a declarat recurs împotriva soluţiei Curţii de Apel Constanţa, solicitând înlăturarea din dispozitivul deciziei recurate a menţiunii „menţine restul dispoziţiilor instanţei de fond" ca fiind lipsită de justificare, precum şi admiterea cererii de cheltuieli de judecată în acest proces pe parcursul a şase instanţe de judecată.
Recursurile declarate de pârâţi şi intervenienţi prin care se solicită pentru aceleaşi considerente menţinerea soluţiei instanţei de fond, vor fi admise în raport de cele ce urmează:
Din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, autorul reclamantului a cumpărat potrivit actului autentificat sub nr.2714 din 20.09.1947 la Tribunalul Judeţului Constanţa, imobilul situat în Constanţa, str.M.Kogălniceanu nr.4 compus din teren în suprafaţă de 257 mp, având pe el o construcţie compusă din două camere şi dependinţe. Imobilul situat la adresa menţionată a trecut în proprietatea statului iniţial prin sentinţa civilă nr.2039 din 16.06.1962 a Tribunalului Popular oraş Constanţa. Împotriva acestei hotărâri autorul reclamantului a promovat contestaţie în anulare şi apoi recurs, în final fiind dată de acelaşi tribunal sentinţa civilă nr.1187 din 16.04.1963 prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului în temeiul Decretului nr.111/1951. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat.
Contrar celor hotărâte şi reţinute prin această hotărâre, instanţa de apel a primit susţinerile reclamantului, în sensul că autorul nu a făcut demersuri pentru a intra în posesia bunului, apreciindu-se că în mod greşit imobilul a fost catalogat ca bun fără stăpân.
Soluţia este evident criticabilă, întrucât în cadrul altui litigiu, iniţiat ca o acţiune în revendicare, se fac consideraţii şi se înlătură efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, încălcându-se astfel prevederile art.1201 C.civ., chiar dacă sunt chemate în judecată şi alte părţi.
Prin urmare, în cauză s-a făcut pe deplin dovada că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu, conform hotărârii judecătoreşti menţionate, avându-se în vedere prevederile Decretului nr.111/1951.
În acest sens sunt de reţinut prevederile corespunzătoare din Legea nr.112/1995 şi ale art.1 (2) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 aprobate prin HG nr.11/1997 potrivit cărora imobilele cu destinaţie de locuinţe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă, între acestea fiind indicat la poziţia 2 Decretul nr.111/1951.
În aceste condiţii, acţiunea în revendicare, ce este la îndemâna proprietarului neposesor de a cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar, a fost greşit admisă în apel, fiind legală şi temeinică hotărârea adoptată de instanţa de fond.
Dar, acţiunea nu putea fi admisă şi pentru că cei împotriva cărora a fost îndreptată nu deţineau bunul sau cei din urmă au invocat titluri de proprietate, a căror valabilitate nu a fost contestată.
De aceea recursurile de faţă vor fi admise conform art.312 raportat la art.304 pct.8 şi 9 C.proc.civ. în sensul modificării deciziei recurate şi respingerii apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii instanţei de fond.
În raport de această soluţie, urmează a fi respins recursul reclamantului ce vizează acordarea de cheltuieli de judecată pentru toate instanţele, nefiind întrunite cerinţele art.274 Cod procedură civilă. Şi cel de al doilea motiv de recurs nu este de primit, întrucât măsura de „menţinere a restului dispoziţiilor hotărârii de fond" nu este lipsită de justificare, ea vizând obligarea la cheltuieli de judecată.
În temeiul art.274 C.proc.civ.– potrivit căruia partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, reclamantul urmează a fi obligat în această fază a procesului să plătească Consiliului Local Constanţa, suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei nr.558 din 22 mai 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Consiliul Local Constanţa, de R.A.E.D.P.P. Constanţa, de Ş.I. şi Ş.M.C. şi de B.V.şi B.E. împotriva deciziei nr.275 C din 2 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Modifică această decizie în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul C.C.D. împotriva sentinţei civile nr.321 din 16 mai 2001 a Tribunalului Constanţa.
Respinge recursul declarat de reclamantul C.C.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe reclamant la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către Consiliul local Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5725/2001. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 618/2001. Civil → |
|---|
