CSJ. Decizia nr. 626/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.626Dosar nr.359/2001
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul local Ploieşti împotriva deciziei civile nr.127 din 23 noiembrie 2000a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul local Ploieşti reprezentat de consilier juridic F.A.I.şi intimaţii-reclamanţi M.N.şiM.E., lipsind intimaţii-pârâţi Consiliul local Ploieşti – Direcţia Patrimoniului şi Administraţia Finanţelor Publice- Ploieşti.
Procedura completă.
Avocat A.P.arată că, în opinia sa, recurentul-pârât Consiliul local Ploieşti trebuie obligat la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pentru fazele procesuale ale apelului şi recursului.
Curtea pune în discuţie aspectul invocat de apărătorul intimaţilor-reclamanţi.
Consilier juridic F.A.I.şi reprezentanta Ministerului Public arată că recurentul-pârât este scutit de taxa judiciară de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Curtea, deliberând, în raport de dispoziţiile art.17 din Legea nr.146/1997 şi de art.21 din Normele Metodologice din 5.12.1997 aprobate prin Ordinul nr.760/1999 al Ministrului Justiţiei reţine că recurentul-pârât Consiliul local Ploieşti este scutit de taxa judiciară de timbru şi, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, acordă cuvântul părţilor în susţinerea şi, respectiv combaterea recursului, punându-le în vedere să pună concluzii şi cu privire la termenul de introducere a cererii privind acordarea de despăgubiri.
Consilier juridic F.A.I.solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate precum şi a sentinţei instanţei de fond şi respingerea acţiunii reclamanţilor.
Arată că în opinia sa, dreptul la acţiune al reclamanţilor de a solicita despăgubiri este prescris. Depune concluzii scrise.
Avocat A.P.solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la excepţia prescripţiei cererii de acordare a despăgubirilor pune concluzii de respingere a acesteia motivat de faptul că este o cerere ce derivă din imposibilitatea restituirii în natură a imobilului revendicat, acţiunea în revendicare fiind imprescriptibilă. Arată că, chiar şi în situaţia în care instanţa va aprecia că temeiul de drept al acţiunii este Legea nr.33/1994, în cauză nu s-a făcut dovada comunicării procesului-verbal de predare-preluare de către stat a imobilului în litigiu, astfel că nici sub acest aspect nu poate fi primită excepţia prescripţiei. Depune concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate precum şi a sentinţei civile nr.146 din 3 mai 2000 a Tribunalului Prahova – Secţia civilă şi de respingere a acţiuniireclamanţilor privind retrocedarea imobilului ca nefondată şi a cererii privind acordarea de despăgubiri ca prescrisă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, reclamanţii M.N.şi M.E.auchematînjudecatăConsiliulLocalal Municipiului Ploieşti,Regia Autonomă de Gospodărie Comunală – R.A.G.C. – Ploieşti şi Administrarea Financiară a Municipiului Ploieşti solicitând obligarea pârâţilor la retrocedarea suprafeţei de 352 m.p. teren situat în Ploieşti, str.Democraţiei nr.140 (fostă str.Regina Maria), sau la plata contravalorii acestuia precum şi a construcţiilor demolate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Judeţului Prahova sub nr.2830 din 24 martie 1938,au cumpărat suprafaţa de 1.174 m.p. teren loc de casă,din care, prin Decretulnr.488/1961, le-a fost expropriată suprafaţa de 352 m.p. teren şi 90 m.p. construcţii, fără plata cuvenitelor despăgubiri.
Ulterior, reclamanţii au susţinut că, în realitate, întregul imobil a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, cu încălcarea dispoziţiilor art.II care îi exceptau de la naţionalizare.
Rejudecând cauza în fond după casarea hotărârilor pronunţate într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, Secţia civilă, prin sentinţa nr.146 din 3 mai 2000, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârât, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul Consiliul Local Ploieşti să plătească reclamanţilor despăgubiri în valoare totală de 778.797.728 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate (486.297.728 lei) şi a suprafeţei de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). A respins acţiunea faţă depârâte.
Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploieşti a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, SecţiaCivilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripţiaextinctivă întrucât au fost investite cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară, imprescriptibilă, dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat întrucât construcţiile au fost demolate iar terenul este afectatunor utilităţi publice (trotuar, alee betonată, linii de tramvaişidrumdeacceslapodul peste calea ferată),reclamanţiisunt îndreptăţiţi la despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora la preţul de circulaţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâtul Consiliul Local Ploieşti a declaratrecurs invocând motivele de casare prevăztute de art.304 pct.7, 9 şi 11 C. proc. civ. , în baza cărora solicită, în principal, casarea hotărârilor pronunţate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca reclamanţii să-şi precizeze temeiul juridic al acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor care trebuia introdus în cauză, iar în subsidiar, respingerea acţiunii îndreptată împotriva apelantului.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în condiţiile art.306 alin.2 C.proc.civ.vizând prescrierea dreptului la acţiune pentru plata de despăgubiri.
Astfel, deşi iniţial reclamanţii au cerut restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, ulterior, invocând dispoziţiile art.998 şi art.481 C.civ., ei au cerut ca pârâţii să fie obligaţi la plata de despăgubiri „pentru fapta lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului şi construcţiei" expropriate (fila 95 şi verso din dosarul Judecătoriei Ploieşti nr.6005/1995).
După casarea hotărârilor pronunţate în primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanţii au formulat o cererecompletatoare, extinzând obiectul acţiunii la suprafaţa de 1174 m.p., motivat de faptul că între timp au descoperit în arhiva Primăriei Ploieşti Deciziunea nr.32999/1956 a fostului Sfat popular al Oraşului Ploieşti, conform căreia, în realitate, imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr.92/1950, ale cărui dispoziţiuni nu le erau însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptaţi de la naţionalizare potrivit art.II din decret (fila 15 dosar nr.5002/1999 al Tribunalului Prahova).
În sfârşit, prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000 (filele 88-89, acelaşi dosar), reclamanţii recunoscând că este imposibilă restituirea imobilului în natură au cerut obligarea pârâţilor la platacontravalorii acestora calculată conform expertizeloraflate la dosar.
Aşadar, acţiunea nu a fost susţinută ca fiind una în revendicare, ci ca o acţiune în pretenţii, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenuluigeneraldeprescripţiede3ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 şi art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989când au încetat actele de violenţă morală ce au împiedicat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat, or, cel mai târziu, la data de 9 decembrie 1991 când, în urma referendumului naţional, a fost aprobată Constituţia României care garantează dreptul de proprietate.
Or, acţiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de prescripţie în care puteau fi cerute despăgubiri repărezentând contravaloarea imobilului a cărui restituireîn natură era imposibilă.
Faţă de cele ce preced, hotărârile pronunţate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condiţiile art.312 şi art.314 C.proc.civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local Ploieşti împotriva deciziei civile nr.127 din 23 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr.146 din 3 mai 2000 a Tribunalului Prahova – Secţiacivilă şi respinge acţiunea reclamanţilor M.N.şi M.E. privind retrocedarea imobilului, ca nefondată, şi ca prescrisă cererea privind acordarea de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 627/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5725/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
