ICCJ. Decizia nr. 6398/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6398
Dosar nr. 577/2001
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă introdusă la 8 septembrie 1998 reclamantul P.L.A.F. a chemat în judecată, în nume propriu şi în numele fratelui său A.E.A.F., pe pârâtul Statul Român reprezentat de Primăria Municipiului Bucureşti pentru a fi obligat la reconstituirea dreptului de proprietate şi restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 370 mp şi casă de locuit.
Motivând acţiunea, reclamanţii arată că imobilul a constituit proprietatea mamei lor H.F. şi a fost preluat fără titlu de pârât la data de 29 mai 1950.
La data de 1 februarie 1999 D.I.F. a formulat cerere de intervenţie în favoarea Primăriei Municipiului Bucureşti solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca fiind prescrisă în raport cu prevederile Legii nr. 112/1995, justificând cererea de intervenţie prin faptul că a cumpărat apartamentul nr. 1 din imobilul revendicat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2845/18988 din 14 ianuarie 1997.
Investită cu soluţionarea cererilor descrise, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, sens în care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1722 din 1 februarie 1999.
La data de 7 aprilie 1999 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu L.V. şi L.E. solicitând, în principal, respingerea acţiunii în revendicare şi, în subsidiar, chemarea în garanţie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a SC H.N. SA în scopul antrenării răspunderii acestora pentru evicţiune cu referire la apartamentul aflat la subsolul imobilului revendicat, care a fost vândut numitei D.E. şi transmis succesoral intervenienţilor, precum şi cu referire la garajul vândut intervenientului L.V.
La 10 iunie 1999 reclamanţii au precizat acţiunea în sensul că au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C.G.M.B.-D.P.I.-D.A.F.I Bucureşti, SC H.N. SA, L.V., L.E. şi D.I.F. pentru a se constata nulitatea absolută a acţiunii de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 458,80 mp, garaj şi clădire cu parter, etaj şi mansardă, anularea actelor de vânzare cumpărare intervenite ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului, restabilirea situaţiei anterioare şi obligarea tuturor pârâţilor de a le lăsa imobilul în deplină proprietate şi posesie.
Prin sentinţa nr. 215 din 23 septembrie 1999 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor şi ca rămase fără obiect cererile de intervenţie.
Sentinţa de mai sus, aflată la fila 77 în dosarul nr. 930/1999 al Tribunalului Bucureşti, este compusă numai din practica şi dispozitiv, lipsind considerentele de fapt şi de drept care au determinat instanţa să adopte soluţia arătată, rezultând din practicaua sentinţei doar împrejurarea că, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, intervenienţii au depus acte din care rezultă că adevărata proprietară este R.M.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 481 A din 15 septembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Instanţa de apel a reţinut că „aşa cum bine a constatat instanţa de fond" reclamanţii nu au depus la dosar actele cerute în primă instanţă prin care să facă dovada că sunt unicii moştenitori ai fostei proprietare a imobilului revendicat.
La data de 12 octombrie 2000 reclamanţii au declarat recurs prin care critică soluţionarea cauzei pe cale de excepţie, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
La data de 25 iunie 2001 a decedat reclamantul A.E.A.F., iar la data de 12 iunie 2003 a decedat reclamantul P.L.A.F., recursul fiind continuat de moştenitorii F.H. şi I.C.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Ordonanţa nr. 13 din 29 ianuarie 1998 a Guvernului României, în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 215 din 23 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, în cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
În speţă, aşa cum s-a mai arătat, motivarea sentinţei primei instanţe nu a fost făcută, instanţa de apel având la îndemână numai practicaua şi dispozitivul hotărârii supuse apelului dedus judecăţii sale.
Dispoziţia legală cuprinzând principiul general al motivării hotărârilor judecătoreşti a fost edictată în scopul de a se asigura o bună administrare a justiţiei, precum şi pentru a da posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judiciar.
În concret, prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie, dar în lipsa temeiurilor de fapt şi de drept care au format convingerea sa, instanţa de apel nu a avut posibilitatea de a exercita controlul judiciar.
Astfel se explică şi faptul că, deşi din practicaua sentinţei atacate cu apel, rezultă că în faţa primei instanţe s-a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor dată de faptul că imobilul revendicat ar fi fost preluat de stat de la o altă persoană decât autoarea reclamanţilor, instanţa de apel a statuat că excepţia a fost corect admisă pentru că reclamanţii nu ar fi făcut dovada că sunt singurii moştenitori ai autoarei lor.
Pe cale de consecinţă, lipsind motivarea hotărârii primei instanţe, nici instanţa de recurs nu are posibilitatea exercitării controlului judiciar specific căii de atac a recursului.
Pentru cele ce preced şi în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., recursul de faţă va fi admis, hotărârile date în prezenta cauză vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.A.F. în nume propriu şi ca reprezentant al reclamantului A.E.F., continuat de F.H. şi I.C. împotriva deciziei nr. 481/A din 15 septembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 215 din 23 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7136/2001. Civil. Anulare tranzactie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 702/2001. Civil. Revendicare + constatare... → |
|---|
