CSJ. Decizia nr. 672/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.672DOSAR NR.1104/2001
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P.A.D.împotriva deciziei nr.701 din 28 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant P.A.D., reprezentat de avocatul B.N., intimaţii-pârâţi M.E., prin mandatara M.A.– cu procură (fila 38 din dosarul instanţei de apel), B.H.I., personal, S.A.M., reprezentată de avocata I.Z., S.E., prin procurator M.V., H.A.şi H.R.N., ambii reprezentaţi de avocata M.I., Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O.. A lipsit intimata pârâtă S.C." F."SA Bucureşti.
Procedura completă.
Avocatul B.N., pentru recurentul-reclamant P.A.D., solicită a se reveni asupra problemei timbrajului în cauză întrucât, în opinia sa, în raport de soluţia instanţei de fond şi a celei de apel, care vizează lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, precum şi faţă de cuprinsul motivelor de recurs care privesc acelaşi aspect, nu datorează nici o taxă de timbru. Mai solicită a se dispune ataşarea la dosarul de faţă a celor trei dosare menţionate în petiţia de la fila 40 din dosar.
Curtea, deliberând, constată că recursul nu trebuie timbrat pentru capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, faţă de soluţionarea cauzei de către instanţele inferioare pe excepţie. Obligaţia de a timbra acel capăt de cerere în raport cu preţul din fiecare contract subzistă însă la instanţa de fond.
Cu privire la cererea de ataşare a dosarelor Judecătoriei Sectorului 2, Curtea o respinge ca nepertinentă în această fază procesuală în faţa acestei instanţe.
Nemaifiind alte cereri, instanţa constată că pricina este în stare de judecată şi dă cuvântul părţilor prezente cu privire la recursul declarat de reclamant.
Avocatul B.N., pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului în sensul motivelor scrise din dosar. Cere casarea ambelor hotărâri pronunţate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.
Mandatara Marian Ana, pentru intimatul-pârât M.E., solicită respingerea recursului.
Intimatul-pârât B.H.I. solicită de asemenea, respingerea recursului.
Avocata I.Z., pentru intimata-pârâtă S.A.M., pune concluzii de respingere a recursului, făcând trimitere la motivele din întâmpinare.
Mandatarul M.V., pentru intimata-pârâtă S.E., cere respingerea recursului.
Avocata I.M., pentru intimaţii-pârâţi H.A.şi H.R.N., solicită respingerea recursului.
Consilier juridic O.O., pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicită respingerea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 noiembrie 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti, precizată ulterior, reclamantul P.A.D., prin avocat B.N., a chemat în judecată pe pârâţii: B.H.I., S.A.M., Primăria municipiului Bucureşti, S.C." F." SA, S.E., H.A., H.R.N., M.E., formulând cinci capete de cerere:
- obligarea Primariei să-i lase în deplină proprietate cota de ½ din imobilul situat în Bucureşti, P-ţa Pache Protopopescu nr.2;
- constatarea inopozabilitaţii faţă de reclamant a sentintei civile nr.9256/10 iunie 1998 pronuntată de Judecătoria sectorului 2;
- anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţii S.E., H.A., H.R.N., M.E. cu SC Foişor SA în temeiul Legii nr.112/1995;
- constatarea inopozabilităţii faţă de reclamant a sent.civ.nr.9347 din 25 iunie 1999 pronuntată de Judecătoria Sectorului 2;
- ieşirea din indiviziune asupra întregului imobil.
În motivarea acţiunii, încadrată în drept în dispoziţiile art.480 C.civ, ale Legii nr.112/1995, art.1294 C.civ. şi ale Legii nr.603/1943, reclamantul a arătat că G.M.(mătuşa sa) şi B.V.(mătuşa pârâtului B.) au cumpărat în anul 1940în cote de câte ½ imobilul, compus din mai multe apartamente, iar în anul 1945 mama sa P.E.a devenit proprietară, prin cumpărare de la B.V., a unei cote de ½ din apartamentul situat la etajul 4, ca şi din pivnită şi camera de serviciu. După naţionalizarea imobilului (pe numele B.V.) atât mama sa, cât şi G.M.(al căror unic moştenitor afirmă că este) au rămas să locuiască acolo, în apartamentul de la etajul 4, respectiv în apartamentul de la etajul 1, iar după 1990 au solicitat să le fie restituite, cerere nesoluţionată până la decesul lor. Mai arată reclamantul că pârâţii S.E., H.A., H.R.N., M.E. au cumpărat părţi ale imobilului, respectiv: demisol (S.E., la 13 octombrie 1998), parter (H.A.şi familia, la 18 decembrie 1996), etajul 3 (familia M.E., la 30 iulie 1998), deşi ştiau despre cererea de restituire formulată. In continuarea motivării, reclamantul a arătat că: prin sentinţa civilă nr.10605 din 26iunie 1998 Judecătoria Sectorului 2 a admis acţiunea sa în revendicare a apartamentelor 3 şi 4 din imobil; prin sentinţa civilă nr.9256 din 10 iunie 1998 a aceleiaşi instante s-a retrocedat pârâţilor B.H.I.şiS.A.M.(moştenitorii lui B.V.) cota de ½ din întregul imobil; prin sentinţa civilă nr.9347 din 25 iunie 1998 Judecătoria Sectorului 2 a dispus ieşirea din indiviziune, atribuind Primăriei cele trei apartamente pe care le vânduse foştilor chiriaşi (S., H. şi M.), iar restul imobilului către pârâţii B.H.I.şiS.A.M..
In dovedirea acţiunii s-au depus la dosar în copie: certificat de calitate de moştenitor nr.44/9 aprilie 1997 emis de BNP C.M.din care rezultă că singurul moştenitor al mamei sale, decedată la 27noiembrie 1997 în Franta este reclamantul; contractul de vânzare-cumpărare prin care în anul 1940 V.B.şi M.G. au cumpărat imobilul compus din teren de 212 mp teren şi clădire cu subsol, parter, 4 etaje şi mansardă;contract de vânzare-cumpărare încheiat la 30 august1945 privind cota de ½ din apartamentul de la etajul IV, din pivnită şi camera de serviciu, precum şi cota de 1/10 din terenul situat în Bd.Carol I nr.79; dispoziţia primarului general din 25 iunie 1999 prin care reclamantului i s-au restituit apartamentele nr. 3 şi nr.4 din imobilul revendicat; extrase din sentintele judecătoreşti enuntate în petitul acţiunii, solicitând proba cu expertiza tehnică.
Pârâţii H. au depus întâmpinare, prin care au invocat necompetenta materială a tribunalului, precum şi lipsa calităţii procesual active; pârâta S.A.M.a depus copia sent.civ.14433 din 15 octombrie 1999 prin care Judecătoria Sectorului 2 a consfintit tranzacţia intervenită privind partajarea apartamentelor 3,4,7,8,9,10 şi a mansardei imobilului.
Prin sentinta civilă nr.288 din 21 martie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins ca nefondată acţiunea acestuia. In motivarea soluţiei adoptate, instanta de fonda reţinut că, nefiind singurul proprietar al imobilului revendicat, reclamantul nu poate introduce singur acţiunea în revendicare, act de dispoziţie guvernat de principiulunanimităţii. Pe de altă parte, cu privire la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că, în calitate de terţ faţă de contracte, nu are deschisă acţiunea în anulare.
Prin Decizia nr.701 din 28 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului. S-a reţinut în motivare că, analizându-se hotărârea atacată exclusiv prin prisma primului capăt de cerere, se constată că acţiunea în revendicare a unei cote indivize din bun este inadmisibilă, o hotărâre care ar admite contrariul neputând fi pusă în executare.A mai motivat instanţa de apel că legalitatea hotărârii prin care s-ar fi admis totuşi altor părţi revendicarea unei cote ideale nu poate fi discutată în prezentul proces, ci doar pe cale căilor ordinare sau extraordinare de atac.
Impotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul, susţinând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 11 din C.proc.civ. Sub primul aspect, se susţine că instanţa de apel i-a încălcat dreptul de apărare, păşind la judecată deşi solicitase lăsarea mai la urmă; apoi că este greşită în drept rezolvarea excepţiei lipsei calităţii procesual active a proprietarului unei cote-părţi dintr-un bun de a revendica cota sa parte, cu atât mai mult cu cât prin hotărâre anterioară i s-a recunoscut dreptul la retrocedarea a două apartamente din imobil. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în art.304 pct.11 C.proc.civ (în vigoare la data declarării recursului) se susţine că instanţele au săvârşit o gravă eroare de fapt, apreciind greşit probele administrate. Ca atare, a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea spre rejudecare.
In faţa instantei de recurs s-au formulat întâmpinări de către pârâtele S.A.M. şi S.E. şi s-au depus în copie contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, precum şi un certificat de calitate de pe urma defunctei G.M., decedată la 18 octombrie 1996, cu ultim domiciliu în imobilul revendicat, al cărei unic moştenitor testamentar apare reclamantul.
Prezentul recurs este fondat, urmând a fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor pronuntate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, cu aplicarea art.313-314 şi 725 alin.2 teza finală din C.proc.civ., pentru motivele ce se vor expune în cele ce urmează.
Reclamantul a dovedit, prin probele administrate (deşi copii simple, necertificate) că este succesorul în drepturi al unor persoane care apăreau ca fiind coproprietare ale imobilului în discuţie. Din susţinerile sale, anterior a redobândit, prin hotărâre judecătorească, urmată de decizie administrativă, proprietatea a două apartamente. La rândul său, pârâţii au susţinut că sunt proprietarii unor apartamente, fie prin redobândire de la stat (ca succesori ai fostei coproprietare naţionalizate), fie prin cumpărare de la stat în baza Legii nr.112/1995, urmată de un partaj, consfintit tot prin hotărâre judecătorească.
Instanta de fond, ca şi instanţa de apel, nu s-au preocupat de aflarea adevărului în cauză, astfel cum art.129 alin.5 din C.proc.civ. impune judecătorilor, rezumându-se la statuarea cu caracter axiomatic (neprevăzută în nici un text de lege) potrivit cu care fiind succesorul doar al uneia dintre coproprietare, reclamantul nu ar putea să ceară recunoaşterea dreptului său de coproprietate.A proceda astfel, fără administrarea unor probe suficiente, valorează cu paralizarea accesului reclamantului la justiţie, drept constituţional consacrat şi în legi speciale precum şi în convenţii internaţionale la care România este parte.
Investită cu prezentul recurs, Curtea constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite în fazele anterioare, astfel încât nu se poate pronunta asupra fondului, în sensul art.314 din C.proc.civ., cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, se impune clarificarea evoluţiei dreptului de proprietate de la momentul 1940, respectiv 1945 (când autoarele reclamantului au devenit coproprietare) până în 1950 (când numai una dintre coproprietare- V. B.- a fost deposedată de întregul imobil prin naţionalizare) şi ulterior, până în prezent. In acest scop, se va cere tuturor părţilor litigante să-şi exhibe titlurile de proprietate, se vor ataşa, dacă se consideră necesar, dosarele anterior soluţionate cu privire la revendicarea şi partajul apartamentelor din imobil, se va administra, dacă se socoteşte pertinentă, proba cu expertiză tehnică (solicitată de reclamant la prima instanţă). Numai astfel se va putea lămuri dacă reclamantul este sau nu îndreptăţit, ca succesor în drepturi al unor persoane care au fost coproprietare ale imobilului (compus din circa 10 apartamente) să pretindă recunoaşterea drepturilor care i se cuvin.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu art.725 alin.2 teza finală din C.proc.civ., cauza se va trimite spre rejudecare instanţei competente de drept comun, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în cauză nefiind administrate probe care să atragă competenţa în primă instanţă a tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.A.D.împotriva deciziei nr.701 din 28 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr.288 din 21 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Sectorului 2Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 705/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 7/2001. Civil → |
|---|
