CSJ. Decizia nr. 704/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.704DOSAR NR.3627/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr.74 din 2 iulie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic E.B., intimatul reclamant N.N.M., reprezentat de avocat V.C.şi intimatul-pârât Consiliul local al Municipiului Ploieşti, prin consilier juridic A.D.
Procedura completă.
Consilier juridic E.B. solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii.
Avocat V.C., consilier juridic A.D. şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii în sensul respingerii recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 8 octombrie 1998 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamantul N.N.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Ploieşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat pentru obligarea acestora la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului denumit Hotel Moldavia situat în str.Romană Ploieşti compus din1524 m.p. teren din care 900 m.p. suprafaţă construită.
Imobilul a fost preluat abuziv şi demolat în anii 50 şi a avut ca proprietar pe O.A.. Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.480 şi 481 C. civ.
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr.480 din 13 ianuarie 1999 a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că O.A. a fost proprietara imobilului în litigiu, preluat abuziv de stat în 1950 şi demolat. Ca urmare dreptul de proprietate al succesorului proprietarei s-a transformat în drept de creanţă având ca obiect despăgubirile pentru bunul expropriat, drept prescriptibil conform al.1şi 3 al Decretului 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei soluţii, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie dreptul său de proprietate nu se putea transforma în drept de creanţă pentru faptul că nu toate construcţiile existente pe teren au fost demolate şi cu privire la acestea dreptul său de proprietate nu poate fi pus în discuţie. S-a mai criticat soluţia pentru încălcarea dispoziţiilor de competenţă materială, cauza, în raport de valoarea litigiului, revenind spre competenţă tribunalului.
Tribunalul Prahova prin Decizia 2393/8.X.1999 a admis apelul a desfiinţat sentinţa civilă nr.480/1999 şi a fixat competenţa de soluţionare în favoarea tribunalului. S-a considerat astfel că acţiunea cu care reclamantul a investit instanţa a fost una în revendicare imobiliară, instanţa de fond pierzând din vedere că odată cu construcţiile – în prezent demolate a fost revendicat şi terenul de 1524 m.p., încălcând disp.art.21 din Decretul 167/1958 care exceptează aplicarea acestuia acţiunilor privind drepturi de proprietate, uzufruct, uz, servitute şi superficie. Cum reclamantul a precizat valoarea pretenţiilor sale la peste1 miliard de lei, competenţa în fond a cauzei revenind tribunalului cauza s-a trimis acestuia.
Tribunalul Prahova, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă 89/28.III.2000, a respins ca prescrisă acţiunea în temeiul art.3 din Decretul 167/1952. S-a reţinut că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru o clădire demolată în 1950 s-a prescris, depăşindu-se termenul de trei ani înlăuntrul căruia dreptul putea fi valorificat.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr.63/20 iunie 2000 a admis apelul reclamantului a desfiinţat Decizia 80/2000 şi a trimis cauza spre rejudecare. S-a considerat că în perioada regimului comunist dreptul nu a putut fi valorificat cu eficienţă juridică. Numai după apariţia Legii 112/1995, când s-au reglementat normativ situaţii de genul celei deduse judecăţii prin prezenta cauză, a început să curgă dreptul de prescripţie şi faţă de această dată, acţiunea fiind în termen s-a trimis cauza spre judecarea în fond la tribunal.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr.43/6.III.2001 a respins excepţia de prescripţie şi de lipsă de calitate procesuală activă a reclamantului şi pasivă a pârâtei D.G.F.P.C.F.S. Prahova. A fost respinsă acţiunea împotriva Consiliului local Ploieşti, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a acestuia.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi obligată pârâta D.G.F.P.C.F.S. Prahova la plata sumei de 1.633.470.584 lei c/val. hotelului Moldavia omologându-se în acest sens raportul de expertiză G.N.. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la c/val.terenului aferent construcţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că dreptul la acţiune nu este prescris deoarece acţiunea a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani prev. de Decretul 167/1958, la 8.X.1998 în raport de data intrării în vigoare a Legii 112/29.I.1996.
S-a mai reţinut că imobilul ce a aparţinut O.A.a fost trecut în proprietatea statului şi ulterior demolat. Reclamantul a dovedit că este succesorul fostului proprietar.
Pârâtele nu au putut dovedit titlul în baza căruia bunul a intrat în patrimoniul statului, instanţa a considerat că în cauză nu este vorba de o naţionalizare, acest lucru rezultând din adresa 777/20.VII.1992 a Filialei Prahova a Arhivelor Statului care referindu-se la imobilul în litigiu a confirmat că acesta nu figurează în lista imobilelor naţionalizate în judeţ. Imobilul a fost considerat ca fiind trecut în proprietatea statului fără titlu în înţelesul art.2 pct.1 din Legea 10/2001 şi conform art.10 pct.6 s-a dispus plata către reclamant a despăgubirilor – c/val. construcţie Hotel Moldavia – conform expertizei.
Au fost respinse pretenţiile pentru contravaloarea terenului aferent construcţiei pentru că nu s-a dovedit că autorul reclamantului a fost proprietarul acestui teren şi nici care era suprafaţa acestui teren. A fost respinsă acţiunea faţă de Consiliul local statul fiind reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Prahova conform Legii 10/2001 şi Decretului 32/1954 art.25.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia 74/2.VII.2001 a respins ca nefondate apelurile Ministerului Finanţelor şi, respectiv al reclamantului. Au fost respinse criticile pârâtului Ministerul Finanţelor în sensul că greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi greşit s-a fundamentat soluţia pe prevederile Legii 10/2001 şi nu pe dispoziţiile de drept comun. S-a considerat că imobilul a fost trecut în mod nelegal în proprietatea statului şi că numai Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al statului prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova, reprezentanţa din teritoriu, putea fi obligat la plata despăgubirilor. Deşi instanţa s-a referit la dispoziţiile Legii 10/2001 nu se poate considera că a dat o hotărâre neîntemeiată, ea nefiind lipsită de temeiul juridic dat în acţiune de reclamant, instanţa făcând corecta încadrare în lege a situaţiei de fapt. Nu s-a reţinut critica privind valoarea despăgubirilor pentru că părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză care a fixat cuantumul. Nici critica nerestituirii terenului nu a fost susţinută de probe cu privire la acest teren.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs D.G.F.P. Prahova în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor. S-a criticat soluţia pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., curtea de apel încălcând legea. Acţiunea introductivă a fost formulată împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice aşa cum prevede art.2 din Decretul 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, ca urmare acţiunea trebuia respinsă faţă de D.G.F.P. Prahova. A doua critică s-a referit la greşita fundamentare a soluţiei pe disp. Legii 10/2001 şi nu pe cele de drept comun art.480, 481 C.civ., dispoziţie pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea. Ultimele două motive au reiterat criticile din apel, în sensul că nu s-au administrat suficiente probe pentru dovedirea modului în care a fost preluat imobilul, şi demolarea acestuia şi evaluarea a avut la bază elemente ipotetice.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art.295 C.proc.civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. În acest sens legiuitorul a dat posibilitate acestei instanţe de a încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate laprima instanţă, precum şi administrarea probelor noi în condiţiile art.292, dacă se consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.
Instanţa de apel, respingând criticile referitoare la modul în cares-au administrat probele de către instanţa de fond a încălcat dispoziţiile mai sus citate abţinându-se nelegal de la demersurile cu care legea o investeşte pentru aflarea adevărului şi soluţionarea cauzei.
Pentru aceste considerente se va admite recursul, se va casa Decizia 74/2001 şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâta D.G.F.P. Prahova şi reclamant.
Cu ocazia rejudecării apelurilor se va verifica şi calitatea procesuală activă a pârâtei prin prisma mandatului de reprezentare a statului chemat de reclamant în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr.74 din 2 iulie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi curţi pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 742/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 705/2001. Civil → |
|---|
