CSJ. Decizia nr. 742/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 742Dosar nr. 5627/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 1997 sub nr. 9816 pe rolul Judecătoriei Târgu- Mureş reclamanţii M.L., B.T. şi M.I.E. au chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Consiliul local Târgu-Mureş, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să stabilească, că imobilul situat în Târgu-Mureş a fost trecut nelegal în proprietatea statului şi apoi transmisă Oficiului Farmaceutic fără titlu.
- să rectifice CF nr. 800/II şi CF 999/II în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea lui M.V., autorul reclamanţilor, decedat la data de 28 august 1972.
- să se înscrie dreptul de proprietate asupra acestui imobil în evidenţele CF în favoarea reclamanţilor, moştenitorii lui M.V. în cote de 1/3 pentru fiecare.
Judecătoria Târgu-Mureş, prin sentinţa civilă nr. 6489 din 23 septembrie 1998, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 a fost corect aplicat întrucât autorul reclamanţilor nu făcea parte din categoria socio-profesională exceptată de la naţionalizare.
Apelul declarat de către reclamanţi a fost admis de către Tribunalul Mureş, care prin Decizia civilă nr. 1548 din 6 octombrie 1999 a desfiinţat hotărârea şi constatând că valoarea imobilului este peste 150.000.000 lei a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 127/2000.
Reclamanţii îşi completează acţiunea solicitând introducerea în cauză a pârâţilor K.I., K.E., L.A.(în calitate de moştenitor al lui D.M.) şi S.C. L. S.A, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către aceşti pârâţi cu S.C. L. S.A. (nr. 338 din 15 aprilie 1997, nr. 349 din 15 aprilie 1997, nr. 302 din 8 aprilie 1997) întrucât cauza acestor contracte este ilicită şi imorală.
S-a solicitat şi repunerea în situaţia anterioară în C.F. în sensul radierii dreptului pârâţilor asupra acestor apartamente cumpărate.
La termenul din 24 martie 2000 reclamanţii au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. A. S.A. pentru ca aceasta să lase în deplină proprietate şi posesie spaţiul folosit ca farmacie.
Pârâţii K.E. şi L.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantei arătând că până în luna aprilie 1997 au avut calitatea de chiriaşi ai apartamentelor pe care le-au cumpărat respectând toate prevederile legale în vigoare la acea dată, fiind cumpărători de bună credinţă.
Pârâta S.C. F.A. S.A., prin întâmpinarea formulată a solicitat şi ea respingerea acţiunii privind restituirea părţii din imobil cu destinaţie de farmacie, arătând că acest spaţiu a trecut legal în proprietatea statului în baza Decretului nr. 134/1949, iar apoi s-a intabulat dreptul de folosinţă şi administrare în favoarea Oficiului farmaceutic regional Târgu-Mureş.
Se mai arată că S.C. F.A. s-a înfiinţat prin transformarea O.F. în societate pe acţiuni, iar ca urmare a reorganizării întreprinderilor în societăţi comerciale în baza Legii nr. 15/1990, dreptul de administrare a fost transformat în drept de proprietate.
Tribunalul Mureş prin sentinţa civilă nr. 223 din 27 aprilie 2000, a admis acţiunea formulată de către reclamanţi, a stabilit că imobilul situat în Târgu-Mureş, a fost naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar în anul 1959, în mod nelegal, o parte din acest imobil (farmacia actuală de la parter, mai puţin încăperea din partea stângă care a fost luată din alt imobil) a fost trecută în folosinţa şi administrarea O.F.R., de la care a trecut în proprietatea faptică a pârâtei S.C. F.A.
A obligat pe pârâţi să retrocedeze reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie construcţiile existente, respectiv patru apartamente situate la etajele 1 şi 2, iar la parter localul farmaciei (fără partea din stânga) precum şi celelalte clădiri ce aparţin Statului Român şi sunt administrate de S.C. L. S.A. descrise în anexele depuse de S.C. L. S.A., care fac parte din sentinţă, plus curtea aferentă.
A dispus reînfiinţarea C.F. nr. 800/II astfel cum exista anterior naţionalizării, cu radierea dreptului de proprietate a Statului Român şi a dreptului de folosinţă a fostului O.F.R. Mureş şi reînscrierea lui M.V. ca unic proprietar tabular.
După efectuarea acestei restabiliri în CF a dispus intabularea reclamanţilor în CF 800/II Târgu - Mureş în calitate de moştenitori legali.
A dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.C. L. S.A. cu K.I. apartamentul nr. 1 cu contract nr. 338 din 15 aprilie 1997, cu K.E. apartamentul nr. 2 contract 349 din 15 aprilie 1997 şi cu D.M. (al cărei moştenitor legal este L.A.) apartamentul nr. 4, contract 302 din 8 aprilie 1997 cu restabilirea situaţiei anterioare încheierii acestor contracte conform dispoziţiilor OUG nr. 40/1999.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost naţionalizat în mod abuziv pentru că autorul reclamanţilor, proprietarul imobilului, făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare.
A mai reţinut că reclamanţii au făcut o cerere către Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, soluţionarea acesteia fiind suspendată, avându-se în vedere promovarea acţiunii în revendicare.
În această situaţie, instanţa a apreciat că cele trei contracte de închiriere pentru apartamentele în litigiu au fost încheiate cu nerespectarea condiţiilor legale.
Referitor la spaţiul ocupat de S.C.F. A. S.A. s-a reţinut de asemenea că a fost naţionalizat în mod abuziv, pentru că la data naţionalizării acest spaţiu nu avea destinaţie de farmacie, această destinaţie a primit-o ulterior, după naţionalizare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri pârâţii K.E. (cumpărătoarea apartamentului nr. 2) L.A. (moştenitor a lui D.M., cumpărătoare a apartamentului nr. 4) şi S.C. L. S.A. vânzătoare a acestor apartamente, susţinând că vânzările au fost făcute cu respectarea condiţiilor legale prevăzute de Legea nr. 112/1995 iar părţile contractante au fost de bună credinţă.
Au mai susţinut aceşti apelanţi că reclamanţii, prin cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 au solicitat numai despăgubiri iar acţiunea în revendicare a fost înregistrată pe rolul instanţei ulterior momentului încheierii contractelor de vânzare-cumpărare şi, ca atare, sentinţa este nelegală şi netemeinică.
Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal a mai declarat apel şi pârâta S.C.F. A. S.A. susţinând că în mod greşit instanţa a apreciat că spaţiul cu destinaţie de farmacie a fost abuziv naţionalizat.
În acest sens arată că acest spaţiu a fost naţionalizat prin Decretul nr. 134 din 2 aprilie 1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare, deci a intrat în proprietatea statului cu titlu, iar apoi i-a fost transmis conform prevederilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi HGR. nr. 15/1991.
Prin Încheierea nr. 4890 din 6 decembrie 2000 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis cererea pârâtei K.E. şi a strămutat judecarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 148 din 10 septembrie 2001 a admis apelurile declarate de K.E., L.A. şi S.C. L. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureş, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea, respingând capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la pârâţii-apelanţi şi capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către aceştia, ca nefondate.
Intabularea în cartea funciară urmând a se face în acest sens.
A respins ca nefondat apelul formulat de către S.C. F.A.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte apelurile declarate de către pârâţii K.E., L.A. şi S.C. L. S.A. că sunt fondate pentru că reclamanţii, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele 2 şi 4, nu au solicitat restituirea în natură a imobilului, cererea pe care au făcut-o la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 se referea la solicitarea de despăgubiri.
A mai reţinut instanţa că singura contestare a dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu s-a făcut în iulie 1997 prin acţiunea în revendicare.
În consecinţă a apreciat că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi cu bună-credinţă.
Referitor la apelul S.C. F.A. a reţinut că este nefondat întrucât imobilul proprietatea autorului reclamanţilor (din care făcea parte şi spaţiul care a fost folosit ca farmacie) a fost abuziv naţionalizat întrucât acesta făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare.
Instanţa de apel mai reţine că spaţiul care a fost folosit ca farmacie nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 134/1949 ci el a fost rechiziţionat anterior apariţiei acestui decret.
În consecinţă, având în vedere caracterul abuziv al preluării în patrimoniul statului acestei părţi din imobil, a constatat că reclamanţii nu au pierdut niciodată dreptul lor de proprietate ci doar posesia imobilului şi a admis acţiunea în revendicare.
În ceea ce priveşte contractul încheiat între F.P.S. şi S.A.P.I., prin care a fost privatizată S.C. F.A., a reţinut că el nu este opozabil reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.T., M.L. şi M.I., prin mandatar B.I., pârâţii S.C.F.A. şi Consiliul local Municipal Târgu-Mureş prin Primar.
În recursul lor reclamanţii arată că autorul lor era exceptat de la naţionalizare şi cu toate acestea imobilul proprietatea sa a trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi ca atare, actele de vânzare încheiate în aceste condiţii sunt lovite de nulitate absolută.
Recurenţii mai susţin că au comunicat cumpărătorilor şi vânzătorului dorinţa lor de a le fi retrocedat imobilul şi cu toate acestea, cu rea-credinţă, au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare.
Recursul este fondat.
Este de constatat în primul rând că în Decizia recurată şi în sentinţa instanţei de fond s-a reţinut corect, avându-se în vedere probele cu acte şi martori administrate în cauză că membrii familiei reclamanţilor au fost deportaţi şi au decedat în lagărul de muncă în perioada 1944-1945, singurul supravieţuitor fiind M.V. care a rămas moştenitor al imobilului în litigiu.
M.V., autorul reclamanţilor astfel cum rezultă din menţiunile din cartea de muncă, era funcţionar comercial, deci făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare prevăzute de art. II din Decretul nr. 92/1950.
În consecinţă, preluarea de către stat a imobilului a fost făcută cu nerespectarea chiar a prevederilor Decretului nr. 92/1950, deci fără un titlu valabil.
În al doilea rând urmează a constata că Statul Român şi Consiliul local Târgu-Mureş nu au formulat apel, achiesând la hotărârea instanţei de fond, iar S.C. L. S.A. în apelul declarat nu a contestat hotărârea în ceea ce priveşte trecerea abuzivă în proprietatea statului a imobilului.
În consecinţă ceea ce urmează a fi analizat este dacă contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către S.C. L. S.A. cu K.E. şi cu D.M. (decedată având ca moştenitor pe L.A.) în aceste condiţii sunt legale.
În ceea ce priveşte contractul încheiat cu K.I. este de reţinut că aceasta, deşi nu a formulat apel împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond prin care i se desfiinţase contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului instanţa de apel a modificat hotărârea instanţei de fond şi a respins acţiunea reclamanţilor cu privire la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a acestei pârâte.
Cu privire la constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare mai înainte menţionate urmează a reţine că în luna mai 1997 momentul încheierii contractelor în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 se cerea ca imobilele ce se vând să fi fost trecute în proprietatea statului cu titlu.
În cazul în speţă, astfel cum s-a stabilit de către instanţele de fond şi recurs, situaţie intrată în autoritatea de lucru judecat, (nefiind recurat acest aspect), imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil pentru că deşi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, aceasta s-a făcut fără respectarea prevederilor art. II din decret.
Mai este de reţinut că reclamanţii şi-au manifestat dorinţa de a li se retroceda imobilul, astfel la data de 13 august 1996 s-au prezentat în audienţă la conducerea R.A.G.C.L. Târgu–Mureş (al cărui continuator este S.C. L. S.A. şi au solicitat să nu se înstrăineze imobilul în litigiu (adresele existente la dosarul nr. 1210/2001 al Curţii de Apel Craiova).
De menţionat că directorul R.A.G.C.L. care i-a primit pe reclamanţi în audienţă este şi cel care a semnat în calitate de reprezentant al vânzătorului contractele de vânzare a apartamentelor revendicate, împrejurare care rezultă de asemenea din adresele mai înainte menţionate.
Urmează a mai reţine, având în vedere declaraţia lui V.E. sora autoarei pârâtului L.A., împrejurarea că în luna mai 1996 mandatarul reclamanţilor a discutat cu chiriaşii din imobilul revendicat şi le-a adus la cunoştinţă faptul că moştenitorii lui M.V. vor revendica imobilul.
În aceste condiţii, reţinând şi faptul notoriu că familia reclamanţilor a fost trimisă în lagăr de muncă, unde au şi murit toţi în afară de M.V., este evident că apartamentele nu au fost cumpărate cu bună credinţă.
Astfel fiind, urmează a admite recursul reclamanţilor formulat împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova pe care o va casa în parte în sensul că va respinge apelurile declarate de către pârâţii K.E., L.A. şi S.C. L. S.A. împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Târgu-Mureş, pe care o va menţine.
Prin recursul formulat de către pârâta S.C. F.A. se critică modul de interpretare şi apreciere a probelor administrate în cauză de către instanţele de apel şi fond.
Se susţine că din actele existente la dosar rezultă că spaţiul situat în imobilul proprietatea lui M.V. în care a funcţionat farmacia lui S.A. a fost naţionalizat prin Decretul nr. 134/1949.
Se mai susţine că în mod greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că are relevanţă faptul că spaţiul folosit ca farmacie de S.A. a fost rechiziţionat anterior apariţiei Decretului nr. 134/1949 de la autorul reclamanţilor, pentru că un ordin de rechiziţie nu are forţa juridică a unui decret.
De asemenea se susţine că instanţele au reţinut greşit, contrar probelor, că spaţiul devenit farmacie a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 odată cu întreg imobilul în litigiu.
O ultimă susţinere se referă la faptul că instanţele nu au avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 19 februarie 1999 încheiat cu ocazia privatizării S.C. F.A. considerându-l neopozabil reclamanţilor.
Recursul nu este fondat.
Este de reţinut că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel cu ample motivări bazate pe probele administrate în cauză au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
Astfel, în esenţă este de constatat în legătură cu spaţiul folosit ca farmacie, proprietatea autorului reclamanţilor, că la data de 13 septembrie 1948 s-a dispus rechiziţionarea acestuia, de la proprietar, pentru a fi pus la dispoziţia lui S.A.
De menţionat că anterior, la data de 7 septembrie 1948, primarul oraşului Târgu-Mureş emisese un ordin de încartiruire (lui S.A.) pentru spaţiul din proprietatea autorului reclamanţilor întrucât aceasta fusese evacuată din imobilul ei, unde avea o farmacie.
Susţinerea recurentei că acest spaţiu primit de S.A. în proprietatea autorului reclamanţilor, care a fost amenajat ca farmacie, a fost naţionalizat prin Decretul nr. 134/1949, nu este fondată pentru că în anexele acestui decret figurează ca fiind naţionalizată farmacia lui S.A. din proprietatea sa.
Această împrejurare este confirmată şi prin adresa din 15 februarie 1996 emisă de către Ministerul Sănătăţii precum şi de răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat prin Comisia rogatorie lui S.A.
Întrucât naţionalizarea prin Decretul nr. 134/1949 se făcea numai conform listei anexe unde erau enumerate în mod limitativ unităţile sanitare naţionalizate, este evident că spaţiul (proprietatea autorului reclamanţilor) nu a fost naţionalizat, fiind naţionalizat spaţiul de la nr. 44.
Spaţiul în litigiu revendicat de către reclamanţi după cum s-a mai arătat a fost rechiziţionat în luna septembrie 1948 şi apoi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 odată cu întregul imobil compus din 7 apartamente, figurând pe lista anexă la poziţia nr. 432.
Ca atare, cum de altfel corect au reţinut instanţele de fond şi apel, acest spaţiu a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului pentru că autorul reclamanţilor era exceptat de la naţionalizare în baza art. II din Decretul nr. 92/1950 şi oricum rechiziţionarea era evident făcută fără nici un titlu.
Pentru considerentele mai înainte arătate şi menţiunea făcută în cartea funciară în anul 1959 privind naţionalizarea în baza Decretului nr. 134/1949, este nelegală.
Referitor la ultima critică în legătură cu efectele pe care le-ar produce contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 19 februarie 1999 încheiat în cadrul privatizării, este de reţinut că acesta a fost încheiat în timpul judecării prezentei cauze – perioadă în care această vânzare nu trebuie făcută.
De menţionat de asemenea că în contract părţile contractante conştiente că vânzarea nu trebuia încheiată, au trecut la capitolul „riscuri", posibilitatea pierderii în viitor a activelor revendicate şi revendicabile, fiind, evident, de rea-credinţă.
Astfel fiind urmează a constata că toate criticile formulate de această recurentă nu sunt fondate şi, în plus, recursul nu este nici structurat conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., nefiind nici măcar motivat în drept.
Susţinerile recurentei privind modul de interpretare şi apreciere a probelor administrate în cauză se pot încadra la ipoteza prevăzută de pct. 11 al art. 304 text de lege, însă acest text este abrogat.
În consecinţă urmează a respinge recursul formulat de către pârâta S.C. F.A. şi menţine dispoziţiile deciziei Curţii de Apel Craiova cu privire la respingerea apelului S.C. F.A. împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Târgu-Mureş.
Pârâtul Consiliul local Municipal Târgu-Mureş, prin primar, a formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Craiova şi a sentinţei pronunţate de către Tribunalul Târgu-Mureş, solicitând modificarea acestora în parte, numai în ceea ce priveşte restituirea terenului aferent imobilului revendicat.
Recursul este inadmisibil întrucât acest pârât nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi din coroborarea prevederilor art. 299 cu cele ale art. 377 C. proc. civ. rezultă că în această situaţie nu se poate exercita nici calea de atac a recursului – omisso – medio.
Astfel fiind urmează a se respinge acest recurs ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE .
Admite recursul declarat de reclamanţii B.T., M.L., M.I., prin mandatar B.I. împotriva deciziei 148 din 10 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează în parte şi în consecinţă:
Respinge apelurile declarate de pârâţii K.E., L.A. şi S.C. L. S.A. Târgu-Mureş împotriva sentinţei civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureş, pe care o menţine.
Menţine dispoziţiile deciziei recurate, cu privire la respingerea apelului formulat de pârâta S.C. F.A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureş.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta S.C. F.F.A. S.A. Târgu-Mureş.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local Municipal Târgu-Mureş, prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 747/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 704/2001. Civil → |
|---|
