ICCJ. Decizia nr. 741/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 741
Dosar nr. 1284/2001
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Ş.G.D. şi Ş.G.C. în calitate de moştenitori ai autorului Ş.G.F. au chemat în judecată oraşul Gheorghieni prin primar şi SC AT Lacul Roşu SA solicitând să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. 10535 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 şi C.F. nr. 10534 Gheorghieni cu nr.top 24485 – 24493/1/9/1 proprietatea autorului Ş.G.F. a fost naţionalizat abuziv întrucât potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950 acesta făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare; că pe terenul din C.F. menţionate autorul a edificat o casă de locuit cu parter şi mansardă identificată administrativ sub denumirea „Vila Ghiocelul nr. 14"; să fie comasate cele două corpuri funciare sub un nr. topografic nou compus din teren în suprafaţă de 1596 mp şi pe cale de consecinţă înscrierea sa într-o singură carte funciară; să se dispună înscrierea în C.F. a casei menţionate, după identificarea ei prin expertiză, cu titlu de construire pe numele autorului Ş.G.F.; să se dispună restituirea către reclamanţi în deplină proprietate şi posesie a imobilului în litigiu şi evacuarea pârâţilor.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 605 din 15 august 2000 a admis acţiunea şi a constatat că asupra imobilului înscris în C.F. nr. 10535 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 şi C.F. nr.10534 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/1 proprietatea autorului reclamanţilor, s-a aplicat în mod abuziv măsura naţionalizării, fără titlu valabil, întrucât acesta era exceptat prin prevederile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 de la aplicarea naţionalizării.
A constatat că pe terenul susindicat, ulterior cumpărării, autorul reclamanţilor a construit o casă de locuit formată din parter şi mansardă cunoscută sub denumirea de Vila Goangă, actualmente sub denumirea Vila Ghiocelul nr.14, construcţie identificată prin expertiza efectuată de ing. C.M., parte integrantă din sentinţă.
A dispus comasarea celor două corpuri funciare de mai sus identificate topografic prin expertiza întocmită de ing. F.T., parte integrantă din sentinţă, într-un singur corp funciar cu nr.top nou, corp funciar compus din teren în suprafaţă totală de 1598 mp dispunându-se înscrierea acestuia într-o singură carte funciară.
A dispus şi înregistrarea în C.F. a construcţiei identificată conform expertizei de specialitate cu titlu de drept de construire pe numele autorului Ş.G.F. ţinându-se cont şi de noul corp funciar format prin comasarea dispusă mai sus.
A dispus restituirea către reclamanţi în deplină posesie şi folosinţă, casa de locuit şi terenul aferent situate în localitatea Lacul Roşu identificate în C.F. nr. 10535 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 şi C.F. nr. 10534 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/1 în prezent construcţia fiind identificată administrativ sub denumirea Vila Ghiocelul nr.14.
A dispus evacuarea pârâţilor din imobil.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că potrivit extraselor de C.F. nr. 10534 Gheorghieni şi nr. 10535 Gheorghieni autorul Ş.G.F. a cumpărat în anul 1935 două parcele de teren de câte 799 mp fiecare pe care ulterior a edificat o construcţie cu parter şi mansardă (reşedinţă de vacanţă) neintabulată în C.F. cunoscută sub denumirea de „Vila Ş.G.".
În baza Decretului nr. 92/1950 imobilul a fost naţionalizat, în mod abuziv, întrucât autorul reclamantelor făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la această măsură, conform art. 2 din decret, întrucât a fost profesor de psihologie la Universitatea Cluj Napoca, iar în anul 1950 s-a pensionat pentru limită de vârstă.
Dreptul de proprietate al statului asupra terenului în dispută nici nu a fost înscris în C.F., terenul figurând tot pe numele autorului Ş.G.F.
Faţă de această situaţie, invocarea de către pârâte a OUG nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism era neavenită faţă de prevederile art. 17 din acest act normativ potrivit cărora activele trecute în proprietatea statului prin legi sau alte acte normative de naţionalizare aparţinând societăţilor comerciale de turism la care statul era acţionar, vor putea fi înstrăinate dacă nu sunt revendicate în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a ordonanţei (2 decembrie 1999) care a fost de 15 zile de la data publicării, or la acea dată reclamanţii aveau deja promovată acţiunea în revendicare pe care au înregistrat-o la 24 noiembrie 1999.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a identificat imobilul în litigiu şi a stabilit că suprafaţa terenului revendicat era de 1598 mp cât şi evidenţierea lui în C.F. pe numele vechiului proprietar şi a făcut propuneri de comasare a celor două corpuri funciare şi atribuirea de număr cadastral.
Ca urmare, s-a conchis că statul şi-a exercitat prerogativele în mod abuziv asupra imobilului în litigiu. Pe cale de consecinţă s-a decis că pârâta SC AT Lacul Roşu SA nu a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului revendicat cât timp nici statul nu avea un titlu legal de proprietate asupra respectivului bun.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 100/A din 14 decembrie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de SC AT Lacul Roşu S.A. împotriva sentinţei civile nr. 605 din 15 august 2000 a Tribunalului Harghita reţinând argumentele instanţei de fond cât şi împrejurarea că pârâta apelantă nu putea beneficia nici de dispoziţiile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 întrucât retrocedarea lui către reclamante nu era de natură a afecta activitatea societăţii.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs pârâta SC AT Lacul Roşu SA invocând motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi susţinând în esenţă că imobilul în dispută a intrat în patrimoniul şi proprietatea SC AT Lacul Roşu SA în baza prevederilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 fiind înscris în capitalul social al pârâtei recurente, care ulterior s-a privatizat prin achiziţionarea pachetului de acţiuni de la fostul FPS.
De asemenea, s-a învederat că imobilul în discuţie nu avea destinaţia de locuinţă pentru că o locuinţă de vacanţă situată în staţiunea Lacul Roşu la 26 km de oraşul Gheorghieni nu constituia o casă de locuit, mai ales că autorul reclamantelor, fost profesor universitar în municipiul Cluj nu putea locui la 250 km de locul de muncă.
Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 112/1995 acţiunea era inadmisibilă.
Pe de altă parte s-a invocat faptul că Decretul nr. 92/1950 era constituţional în raport cu Constituţia României din 1948 şi respectiv 1965 aspect ce ar fi fost reţinut şi de Curtea Constituţională.
Recurenta a mai susţinut că statul deţinea un titlu valabil de proprietate asupra bunului şi că în orice caz, indiferent de statutul profesional al proprietarului, dacă acesta deţinea mai multe proprietăţi, acţiuni, participaţii, îi erau aplicabile prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950.
S-a reproşat autorului reclamanţilor şi faptul că, la timpul respectiv, nu a atacat pe cale administrativă măsura naţionalizării şi că retrocedarea imobilului în dispută ar fi de natură a genera alte litigii vizând investiţiile ce le-ar fi efectuat cu bună credinţă la imobil.
Recursul nu este fondat .
Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care statornicesc competenţa instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiile iniţiate de foştii proprietari sau de succesorii acestora pentru revendicarea bunurilor preluate de stat fără un titlu valabil în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 şi de a stabili valabilitatea titlului.
În sensul textului legal invocat prin titlu valabil urmează a se înţelege titlul constituit cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Din această perspectivă, procedând la verificarea titlului statului cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 10535 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 şi C.F. nr. 10534 Gheorghieni cu nr.top24485-24493/1/9/1, cunoscut şi sub denumirea de „Vila Goangă", instanţele au constatat că actul normativ în baza căruia bunul a fost preluat de stat, respectiv Decretul nr. 92/1950 de naţionalizare a fost greşit aplicat cazului în speţă.
În adevăr, pe de o parte, dispoziţiile Decretului nr. 92/1950 contraveneau Constituţiei din 1948 care în art. 8 garanta proprietatea privată şi dreptul de moştenire şi nu limita numărul de imobile ce putea fi deţinute de o persoană, iar pe de altă parte, înseşi dispoziţiile Decretului nr. 92/1950 conţineau prevederi care exceptau de la naţionalizare imobilele aparţinând între alte categorii socio-profesionale şi intelectualilor.
Or, aşa cum s-a dovedit în cauză, autorul reclamantelor a fost profesor universitar, iar la data naţionalizării era pensionar.
Prin urmare, corect instanţele au reţinut că imobilul în discuţie nu intra sub incidenţa Decretului nr. 92/1950 şi că preluarea lui în temeiul acestui act normativ era abuzivă astfel că statul nu a obţinut un titlu valid de proprietate asupra menţionatului bun.
Susţinerea recurentei că pentru imobilul în discuţie s-ar fi putut aplica prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1950 nu au nici un suport probator cât timp textul legal menţionat viza exclusiv pe foştii industriaşi, foştii meseriaşi, foştii bancheri, foştii mari comercianţi, categorii sociale din care autorul reclamanţilor nu făcea parte, după cum nu se încadra nici în categoria „exploatatorilor de locuinţe" de asemenea vizată de text.
Faţă de cele ce preced, concluzia corectă ce se putea trage şi care a fost reţinută şi de instanţele judecătoreşti era aceea că în speţă, aplicarea Decretului nr. 92/1950 s-a făcut greşit şi că din acest punct de vedere statul nu deţinea un titlu valid de proprietate cu privire la imobil.
Astfel fiind este lipsită de semnificaţie juridică şi acea critică formulată de recurentă potrivit căreia imobilul în discuţie nu avea destinaţia de locuinţă întrucât era o casă de paiantă şi raportat şi la art. 25 din Legea nr. 112/1995 acţiunea ar fi fost inadmisibilă.
În adevăr, chiar dacă s-ar reţine că imobilul a avut destinaţia de casă de vacanţă, ceea ce însă nu e dovedit în speţă, prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 permiteau revendicarea inclusiv a unei astfel de categorii de imobile care prin natura lor au fost edificate tot pentru a fi locuite, chiar dacă nu constituiau o locuinţă permanentă.
Iată de ce, prevederile art. 25 din Legea nr. 112/1995 care trimit la legi speciale numai pentru acele imobile ce nu au avut destinaţia de locuinţe nu se aplică şi celui din litigiu, care constituie o locuinţă aşa cum a fost ea definită de art. 2 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei şi anterior de Legea nr. 4/1973.
De asemenea, este de precizat că Legea nr. 15/1990 nu constituie prin ea însăşi un titlu de proprietate pentru recurentă asupra imobilului în discuţie cât timp aceasta nu a produs şi actul de proprietate obţinut în temeiul ei şi oricum art. 17 din OUG nr. 32/1998 făcând referire activele trecute în proprietatea statului prin legi de naţionalizare aparţinând societăţilor comerciale din turism la care statul era acţionar, stabileşte că ele puteau fi înstrăinate doar dacă nu erau revendicate în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a ordonanţei (15 zile de la data publicării ei în M. OF., publicare ce a avut loc la 17 noiembrie 1998) ceea ce nu s-a realizat în speţă pentru că reclamanţii au promovat acţiunea în interiorul acestui termen (24 noiembrie 1999).
În fine, în cauză nu a existat preocuparea de a se stabili dacă autorul reclamanţilor a formulat la timpul respectiv contestaţie administrativă în contra măsurii naţionalizării şi de altfel, acest aspect este nesemnificativ speţei pentru că faţă de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 accesul la justiţie pentru recuperarea unor bunuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 nu este condiţionat de un astfel de demers.
Faţă de cele ce preced recursul pârâtei SC AT Lacul Roşu SA urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A.T. Lacul Roşu SA Gheorghieni împotriva deciziei nr. 100/A din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2001. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 662/2001. Civil → |
|---|
