ICCJ. Decizia nr. 96/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 96
Dosar nr. 3036/2001
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 13 aprilie 1998 P.P.R. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin D.G.F.P. Dolj, RA ADPFL şi RA I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul, teren şi construcţie situat în Craiova.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că avea calitatea de legatară universală a autoarei I.E.E.M. decedată la 20 octombrie 1987 care la rândul ei, a fost singura moştenitoare în calitate de soţie supravieţuitoare a lui I.N., proprietarul imobilului, decedat la 8 august 1964. Reclamanta a precizat că a fost căsătorită cu P.C. fratele autoarei I.E.E.M. şi că imobilul în dispută a fost parţial cuprins în anexa la Decretul nr. 92/1950 (un apartament) ca proprietar figurând I.N. de profesie avocat.
Prin urmare, în cauză, s-a făcut o greşită aplicare a Decretului nr. 92/1950 întrucât proprietarul iniţial I.N. făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare (art. II din Decretul nr. 92/1950). Referitor la cealaltă parte din imobil, reclamanta a învederat că a fost trecută la stat fără ca să figureze în anexa la Decretul nr. 92/1950 şi prin urmare, întreg imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
Reclamanta a mai susţinut că imobilul revendicat a fost edificat începând cu anul 1925 de către I.N. şi soţia sa I.E.E.M., cei doi soţi fiind coproprietari.
La 18 august 1998 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a cerut ca în contradictoriu şi cu pârâţii Consiliul judeţean Dolj (sectorul servicii publice) P.I. şi P.N. să se constate nulitatea absolută a contractelor de închiriere nr. 14 din 17 decembrie 1996 şi nr. 15 din 17 decembrie 1996 prin care cei doi pârâţi persoane fizice au cumpărat imobilul de la nr. 28, întrucât au cumpărat de la un neproprietar, imobilul în dispută fiind înscris în anexa la Decretul nr. 92/1950 în mod eronat. Într-o atare situaţie, cele două contracte de vânzare-cumpărare încalcă prevederile art. 948 pct. 4 C. civ.
Prin întâmpinare pârâţii P.I. şi P.N . au susţinut că reclamanta nu avea calitatea de succesoare legală a proprietarului I.N. decedat în 1964 şi că moştenitorii legali erau I.F.C. şi I.A.R. şi care au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu în baza Hotărârii nr. 254 din 9 mai 1996 a Comisiei judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995.
La 24 noiembrie 1998 reclamanta P.P.R. a decedat, poziţia procesuală a acesteia fiind preluată de moştenitorii testamentari S.V. şi S.N.D. care la rândul lor au cerut introducerea în cauză în calitate de pârâţi a lui I.F.C., I.A.R., P.N.S.M., D.L.G., beneficiari ai hotărârii nr. 254 din 4 aprilie 1997 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care li s-au acordat despăgubiri pentru apartamentul din Craiova, ca moştenitori legali ai proprietarului iniţial.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin Decizia nr. 571 din 30 iunie 2000 a respins acţiunea în revendicare promovată de P.P.R. şi continuată de moştenitorii S.V. şi S.N.D., acţiune extinsă de aceştia din urmă.
De asemenea, a respins acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare formulată împotriva pârâţilor Consiliul judeţean Dolj, sector servicii publice, P.I. şi P.N.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu au probat dreptul lor de proprietate asupra imobilului revendicat întrucât nu au făcut dovada existenţei acestui drept în patrimoniul testatoarei I.E.E.M.
Dimpotrivă, din dosar a rezultat că imobilul a aparţinut autorului I.N. de la care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 în acea perioada fiind aplicabile dispoziţiile Codului civil care reglementau regimul separaţiei de bunuri ale soţilor. Prin urmare, imobilul a ieşit din patrimoniul autorului I.N. anterior decesului acestuia ce a intervenit în 1964 şi din această perspectivă nu putea fi moştenit de soţia acestuia care, la rândul ei a încetat din viaţă la 20 octombrie 1987 şi nici să fie retransmis beneficiarilor testamentari.
Pe de altă parte, în cauză s-a probat că atât moştenitorii legali ai autorului I.N. cât şi moştenitorii legali ai soţiei supravieţuitoare a acestuia au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu conform hotărârii nr. 254 din 4 aprilie 1997 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 ceea ce atestă faptul că imobilul în discuţie a fost preluat de stat cu titlu valabil de la I.N., conform art. I din Decretul nr. 92/1950, întrucât a avut statutul de moşier.
Astfel fiind, s-a statuat că reclamanţii nu aveau calitate procesuală activă.
De asemenea, s-a conchis că nici pârâţii I.F.C. şi I.A.R., P.N. şi D.L.G., nu au calitate procesuală pasivă întrucât nu se aflau în posesia imobilului revendicat.
În ceea ce priveşte preluarea imobilului în discuţie de către stat, s-a decis că s-a făcut cu titlu valabil, acesta fiind înscris în anexa la Decretul nr. 92/1950 la poz. 242 iar proprietarul iniţial, I.N., se încadra în categoriile sociale prevăzute de art. 1 din decret.
S-a mai precizat că imobilul constituia un singur apartament în sensul dat de art. 3 din Legea nr. 112/1995.
De asemenea, s-a învederat că cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate a fost solicitată a se constata, au fost valabil încheiate, cu respectarea cerinţelor art. 9 din Legea nr. 112/1995, iar în ceea ce priveşte pretinsa vânzare a bunului altuia, aceasta constituia oricum o cauză de anulare a menţionatelor contracte, deci o nulitate relativă, care însă nu putea fi invocată de terţi cum erau reclamanţii.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 66 din 3 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii S.V. şi S.N.D. împotriva sentinţei nr. 571 din 30 iunie 2000 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Instanţa de apel a reţinut că proprietarul iniţial, I.N., a deţinut terenuri agricole de peste 100 ha încadrându-se în categoria socială de moşier şi prin urmare, naţionalizarea imobilului în discuţie s-a făcut cu respectarea art. 1 din Decretul nr. 92/1950, astfel că statul deţinea un titlu valid de proprietate asupra bunului, naţionalizarea având efecte atât in rem cât şi in personam.
Pe de altă parte, imobilul în litigiu constituia o singură unitate locativă întrucât exista o singură baie şi o singură bucătărie, astfel că teza reclamanţilor potrivit căreia imobilul ar fi avut două apartamente nu avea suport probator.
În fine, instanţa de apel a confirmat poziţia instanţei de fond potrivit căreia reclamanţii nu aveau calitate procesuală activă întrucât singurii moştenitori ai soţilor I.N. şi I.E.E.M. erau beneficiarii hotărârii nr. 254 din 9 mai 1996 a Comisiei judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995, care au şi fost despăgubiţi conform propriei lor opţiuni pentru imobilul în discuţie.
Din această perspectivă şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate de organele statului cu dobânditorii P.I. şi P.N., la 17 decembrie 1996, au fost perfectate cu respectarea art. 4 din Legea nr. 112/1995, pârâţii fiind cumpărători de bună credinţă. În adevăr, aşa cum a rezultat din probele dosarului dobânditorii P.I. şi P.N. au încheiat convenţiile de vânzare-cumpărare numai după ce succesorii proprietarului iniţial au optat conform Legii nr. 112/1995 pentru acordarea despăgubirilor şi s-a pronunţat în acest sens hotărârea nr. 254 din 9 mai 1996 şi prin urmare au fost de bună credinţă.
În contra menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii S.V. şi S.N.D. invocând motivele de casare prevăzute art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că autorul iniţial I.N. făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare întrucât a fost de profesie avocat şi, prin urmare, se încadra în dispoziţiile art. II din Decretul nr. 92/1950. De asemenea, greşit i-a fost atribuit statutul de moşier întrucât terenul agricol expropriat a constituit proprietatea soţiei sale cu titlu de dotă, la acea dată existând regimul separaţiei de patrimonii, iar autorul I.N. a avut doar un drept de administrare potrivit actului dotal.
S-a mai învederat că reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesuală activă întrucât autoarea lor care a promovat acţiunea în justiţie, a fost moştenitoarea testamentară a soţiei proprietarului iniţial I.N., pe care la rândul ei l-a moştenit conform Legii nr. 314/1944 ca soţie supravieţuitoare. Soţii I.N. şi E.E.M. nu au avut descendenţi. In aceste condiţii I.E.E.M. ca soţie supravieţuitoare, în concurs cu colateralii privilegiaţi ai fostului ei soţ I.N., avea dreptul la ½ din imobil, care prin retransmitere a intrat în patrimoniul reclamantei iniţiale P.P.R. ai cărei succesori testamentari erau recurenţii.
Pe de altă parte, dacă s-ar reţine că I.N. ar fi fost moşier, imobilul fiind construit în timpul căsătoriei cu I.E.E.M. , avea caracterul de bun comun şi din această perspectivă neincluderea în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 şi a acesteia în urmă, dovedea că naţionalizarea s-a făcut cu nerespectarea identităţii proprietarului real al imobilului.
Dimpotrivă dacă se acceptă ideea că I.N. nu a fost moşier, apare că naţionalizarea a avut loc cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950.
În fine, imobilul în dispută nu constituia o singură unitate locativă cum greşit au reţinut instanţele întrucât în fişa tehnică a imobilului se menţionase că existau două locuinţe şi de altfel, vânzarea către soţii P. s-a făcut pentru două apartamente distincte. Or, chiar dacă ar fi operat naţionalizarea, aceasta putea avea efecte numai asupra unui singur apartament şi anume acela înscris pe numele autorului I.N., celălalt apartament urmând a fi restituit în natură.
Referitor la cele două contracte de vânzare-cumpărare perfectate de stat cu dobânditorii P.I. şi P.N . recurenţii au susţinut că erau lovite de nulitate absolută întrucât preţul practicat a fost derizoriu şi s-au încălcat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 112/199, care fac trimitere la prevederile Legii nr. 5/1973 întrucât nu s-a respectat norma locativă de 10 mp /persoană şi prin urmare a fost fraudată legea fiind aplicabile dispoziţiile art. 948 alin. (4) şi art. 968 C. civ.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că în baza autorizaţiei intitulată „permisiunea de construcţie" eliberată de Primăria Craiova la 14 martie 1925, autorului I.N. i s-a încuviinţat să execute la proprietatea din Craiova, un corp de casă conform planului anexat autorizaţiei (f.2 dos. nr. 7614/1998).
La data respectivă, autorul I.N. era căsătorit cu I.E.M. (năs. P.) conform certificatului de căsătorie seria c.d. nr. 112288 din 20 ianuarie 1921(f. 6 dos. nr. 7614/1998).
Ulterior, imobilul în discuţie a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 la acea dată figurând pe str. M. (p.79 dos.9970/1999).
I.N. a încetat din viaţă la 8 august 1964, iar conform certificatului de moştenitor nr. S 1488 din 1 septembrie 1975 emis de notariatul de stat judeţean Olt a fost moştenit de nepoţii de frate I.A.R. şi I.F.C., renunţătoare fiind I.E.E.M., soţia supravieţuitoare conform declaraţiei înregistrate la nr. 2077/1975 (f.82-83 dos. nr. 9970/1999).
Reclamanta iniţială, P.P.R. decedată pe parcursul soluţionării litigiului şi a cărei poziţie procesuală a fost preluată de S.V. şi S.N.D. a probat cu certificatul de moştenitor nr. 242 din 15 februarie 1988 eliberat de Notariatul de stat judeţean Dolj că este legatara universală a autoarei I.E.E.M. decedată la 20 octombrie 1987 despre care a afirmat că a fost soţia lui I.N. şi singura lui moştenitoare (f.1 şi 4 dos. nr. 9970/1999).
Or, din înscrisurile deja evidenţiate rezultă că I.E.E.M., soţia supravieţuitoare a autorului I.N., a renunţat la moştenirea acestuia şi din această perspectivă nu putea să transmită legatarei universale P.P.R. vreun bun rămas în succesiunea fostului ei soţ din moment ce era străină de moştenire.
În acest sens, pârâţii P.I. şi P.N. au invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei (f.45 dos. nr. 9970/1999) pe motiv că la data naţionalizării funcţiona regimul separaţiei de bunuri, astfel că la intrarea în vigoare a codului familiei, 31 ianuarie 1954, prevederile acestuia nu puteau avea efecte retroactive cu atât mai mult cu cât respectivul imobil nu se mai afla în patrimoniul autorului I.N. punct de vedere înşiruit de instanţele de fond şi de apel.
Cum în speţă, s-a probat că I.E.E.M. a renunţat la succesiunea soţului ei I.N. susţinerea recurenţilor potrivit căreia I.E.E.M. l-ar fi moştenit pe acesta este fără suport probator şi nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte apărarea recurenţilor potrivit căreia imobilul fiind construit în timpul căsătoriei ar fi dobândit caracterul de bun comun conform art. 4 din Decretul nr. 32/1954 este de subliniat faptul că textul legal menţionat se referă la bunurile pe care soţii le aveau la data intrării în vigoare a codului familie, or aşa cum a rezultat din dosar imobilul în litigiu nu se mai afla în patrimoniul lor la 31 ianuarie 1954 întrucât fusese naţionalizat încă din anul 1950.
Mai mult, conform art. V din Decretul nr. 92/1950 imobilele proprietatea soţului, soţiei sau copiilor minori se consideră ca aparţinând unui singur proprietar în ceea ce priveşte aplicarea menţionatului decret astfel că este irelevant cauzei dacă în anexa la Decretul nr. 92/1950 imobilul a figurat doar pe numele unuia dintre soţi.
În fine, la data naţionalizării, I.N. nu mai avea statutul de avocat pentru a putea figura în categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare (f.67 dos.nr. 14184/2000) iar în ceea ce o priveşte pe soţia sa I.E. aceasta figura cu moşia din com. Coţofenii din Dos de la care, în anul 1945, s-a expropriat o suprafaţă de 50 ha. teren arabil, iar ulterior în anul 1949, în plasa Breasta s-au mai expropriat pe numele N. şi E.I. încă 51,81 ha. (f.124 dos.nr.9970/1999).
Astfel fiind, trecerea imobilului în discuţie în patrimoniul statului apare ca fiind făcută în baza art. I din Decretul nr. 92/1950.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia întrucât a intrat în vigoare la 24 noiembrie 1998 posterior promovării acţiunii ce a avut loc la 13 aprilie 1998.
Iată de ce, succesorii legali ai autorului I.N., pârâţii I.F.C., I.A.R., P.N.S.M. şi D.L.G. au înţeles să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 112/1995, sens în care s-au adresat Comisiei judeţene de pe lângă Consiliul judeţean Dolj obţinând hotărârea nr. 254 din 9 mai 1996 prin care le-au fost acordate, pentru imobilul din Craiova, despăgubirile prevăzute în anexa la hotărâre (f.55 dos. nr. 7614/1998).
Astfel fiind, pentru considerentele deja expuse, corect instanţele au respins acţiunea în revendicare promovată de autoarea P.P.R. şi continuată de succesorii acesteia S.V. şi S.N.D.
Pe de altă parte, este de semnalat şi faptul că cel ce formulează o acţiune în revendicarea unui bun imobil trebuie să aibă calitatea de a pretinde dreptul reclamat adică să fie proprietarul bunului respectiv.
Din această perspectivă, moştenitorul în virtutea calităţii sale de continuator al persoanei defunctului poate revendica imobilul succesoral.
Dacă însă, sunt mai mulţi moştenitori, cât timp durează starea de indiviziune, unul din moştenitori nu poate introduce singur acţiunea în revendicare ci numai împreună cu ceilalţi moştenitori, aceasta întrucât acţiunea în revendicare presupune un drept exclusiv şi absolut asupra bunului revendicat.
Din această perspectivă, chiar în ipoteza susţinută de recurenţi potrivit căreia autoarei lor I.E.E.M. i-ar fi revenit o cotă de ½ din imobilul în dispută ca bun comun, încă acţiunea lor în revendicare nu putea fi primită, avându-se în vedere regula unanimităţii deja expusă, din moment ce ceilalţi coindivizari, moştenitorii lui I.N. nu au înţeles să li se alăture în acest sens.
Prin urmare şi capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu subdobânditorii P.I. şi P.N. a fost corect respins.
Faţă de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.V. şi S.N.D. împotriva deciziei nr. 66 din 3 aprilie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 7/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 741/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
