CSJ. Decizia nr. 749/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.749DOSAR NR.4720/2001
Şedinţa publică din 26 februarie2003
S-a luat în examinarerecursul declarat de pârâtaR.A. "L." şi continuat de R.A. "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" împotriva decizieinr.386 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV a civilă.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic D.N.pentru recurenta-pârâtă, precum şi intimata-reclamantă D.R.personal şi asistată de avocat C.C., care a reprezentat-o şi pe in timata-reclamantă T.G.
Procedura completă.
Consilier juridic D.N.solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Avocat C.C. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată ulterior, D.R.şi T.G. au chemat în judecată R.A. "L." pentru a fi obligată să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Dr.Burghele nr.5, sector 2, cu menţiunea că dreptul lor de proprietate a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă în contradictoriu cuConsiliul General al Municipiului Bucureşti, iar prin dispoziţia nr.1242/21.08.1995 Primarul General a decis să le fie restituit.
De asemenea, au cerut obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei/ zi până la lăsarea liberă a posesiei.
La 18.05.1999 reclamantele au formulat o cerere completatoare solicitând să se constate că pârâţii exercită în mod abuziv un drept de administrasre asupra imobilului şi prin urmare să fie obligaţi să încetez.
a-l mai exercita.
Pârâta R.A. L.a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice.
La 10.02.2000 R.A. L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională susţinând că a devenit proprietara imobilului în discuţie în baza Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi respectiva HG nr.107/2.03.1992 prin care s-a statuat că esteproprietara bunurilor ce le are în patrimoniu. Totodată a precizat că în cauză erau incidente dispoziţiile Legii nr.112/1995 şi prin urmare acţiunea în revendicare era inadmisibilă.
Prin cererea reconvenţională R.A. L. a pretins că în cazul admiterii acţiunii pârâtele reconvenţionale să fie obligate la plata sumei de 49.319.582 lei şi 121.386 franci francezi ori contravaloarea în lei a acestei sume la data plăţii reprezentând cheltuielile necesare şi utile făcute la imobilul revendicat.
De asemenea, R.A. L. a chemat în garanţie contra evicţiunii C.G.M.B. pentru a fi obligat la restituirea integrală a preţului primit ca urmare a protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv suma de 398.346 lei şi daune-interese de 79.555.206 lei reprezentând diferenţa între preţşi sporul de valoare.
După parcurgerea mai multor cicluri procesuale, prinîncheierea din 7.02.2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă şi de contencios administrativ, a disjuns cererea reconvenţională, cererea de chemare în garanţie formulate de R.A. L., ca şi cererea de chemare în judecată a altor persoane.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr.101/14.02.2001 a admis în parte acţiunea precizată formulată de D.R.şi T.G. şi a obligat R.A. L. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesieimobilul situat în Bucureşti, str.Dr.Burghele nr.5, sector 2, compus din teren însuprafaţă de 1075 m.p. şi construcţie Corp A – 275 m.p. şi Corp B- 200 m.p., total construcţie 475 m.p.
A respins capătul de cerere privind plata unor daune cominatorii ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr.1154/31.01.1994 şi încheierile din camera de consiliu de la 2.06.1995, respectiv 5.07.1995 Judecătoria sector 2 Bucureşti a constatat că reclamantele erau proprietarele imobilului din str.Burghele nr.5, sector 2, fiind obligat C.G.M.B. să le lase bunul în deplină proprietate şi posesie.
S-a mai stabilit că imobilul a aparţinut autoarei P.C.M.ca succesoare a soţului ei F.P., iar acesta îl dobândise prin cumpărare cu act autentic la 29.03.1941. Imobilul a fost naţionalizat abuziv prin H.C.M. nr.613/1960 care a completat listele anexă la Decretul nr.92/1950 astfel că statul nu deţinea un titlu valid de proprietate asupra menţionatului bun. Prin urmare şi actele administrative vizând imobilul cum au fost Decizia nr.1028/8.06.1960 a fostului Comitet executiv al C.P.M.B., Decizia n r.396/10.05.1990 a Primăriei municipiului Bucureşti modificată prin Decizia nr.860 şi nr.957/1991, HG nr.107/22.03.1992 şi HG nr.417/1997 nu erau de natură a produce efecte juridice.
Referitor la pârâta R.A. "L.", s-a reţinut că aceasta nu a probat dreptul său de proprietate asupra imobilului îndiscuţie şi că oricum titlul reclamanţilor emanând de la adevăratul proprietar era preferabil.
S-a luat act că reclamantele au renunţat la judecarea cereriicompletatoare din 18.05.1999 (f.10 dos.nr.6102/1999 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti).
S-a apreciat ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor cominatorii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia nr.386/28.06.2001 a respins ca nefondat apelul declarat de R.A. "L." împotriva sentinţei civile nr.101/14.02.2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă şi de contencios administrativ.
S-a reţinut că, întrucât imobilul a fost preluat abuziv de stat, reclamantele erau îndrituite să-l revendice în temeiul art.480 C.civ.şi respectiv art.6 din Legea nr.213/1998 şi că în cauză nu erau incidente dispoziţiile Legii nr.112/1995. Oricum, s-a constatat că în apel reclamantaD.R .a prezentat actul de identitate din care rezultă că are domiciliul în imobilul revendicat şi deci şi sub acest aspect, însensul art.2 din Legea nr.112/1995 se impunea restituirea lui.
Pe de altă parte, s-a stabilit că imobilul se afla în administrarea pârâtei R.A. L. şi prin urmare aceasta avea calitate procesuală pasivă.
În contra acestei decizii a declarat recurs R.A. L. invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., susţinând în esenţă că titlul reclamantelor, respectiv sentinţa civilă nr.1159/31.01.1994 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost pronunţată în contradictoriucu C.G.M.B. care nu avea calitate procesuală pasivă şi prin urmare, era lovit de nulitate. Proprietarul imobilului era Statul Român, iar administrator R.A. L., astfel că pentru aputea fi primită acţiunea în revendicare conform art.12 pct.5 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică, în atari litigii statul este reprezentat de Ministerul Finanţelorcare însă nu a fost chemat în judecată.
Titlul reclamantelor fiind nul, instanţa nu putea restitui un imobil ce nu exista în patrimoniul C.G.M.B. Pe cale de consecinţă, atât dispoziţia de restituire a imobilului nr.1242/21.08.1995 a Primarului General, respectiv procesul verbal de punere în posesie erau şi ele nule.
Recursul nu este fondat.
Reclamantele au probat că imobilul revendicat situat în Bucureşti, str.Dr.Burghele nr.5, sector 2 a fost cumpărat cu act autentic, la 29.03.1941 de către F.P., avocat, soţul autoarei P.C.M.(f.13 dos.nr.4870/1999).P.F.a decedat la 2.08.1985, unica moştenitoare fiind soţia acestuia conform certificatului de moştenitor nr.1696/5.11.1985 (f.16 dos.nr.4870/1999).
Imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950, fiind inclus în listele anexă la decret prin H.C.M. nr.693/2.06.1960 (f.15 dos.nr.4870/1999), iar prin Decizia nr.1028/8.06.1960 a fostului Comitet executiv al Sfatului popular al raionului 23 August a fost transmis în administrarea I.A.L. raion 23 August.
Prin sentinţa civilă nr.1159/31.01.1994 rămasă definitivă, Judecătoria sector 2 Bucureşti a admis acţiunea în revendicare formulată de P.C.M. în contradictoriu cu C.G.M.B. şi a constatat că reclamanta eraproprietara imobilului situat în Bucureşti, str.Dr.Burghele nr.5, sector 2 (f.34 dos.nr.9356/1993) individualizat conformîncheierii de îndreptare a erorii materiale din 5.07.1995 a aceleiaşi instanţe (f.37 dos.nr.9356/1993).
La 31.08.1994 a decedat P.C.M.(f.14 dos.nr.4625/1994) succesoarele acesteia fiind fiicele sale D.R.şi T.G. conform certificatului de moştenitor nr.2575/2.11.1994 (f.21 dos.nr.4625/1994).
Prin dispoziţia nr.1242/21.08.1995 a Primarului General al municipiului Bucureşti şi respectiv procesul verbal nr.55/26.02.1996 (f.8 şi 10 dos.nr.4495/1996) D.R.şi T.G. au fost puse în posesie asupra imobilului în litigiu.
Ulterior, constatând că imobilul se află în administrarea R.A. "L." D.R.şi T.G. au promovat prezenta acţiune invocând alături de hotărârea Judecătoriei sector 2 Bucureşti şi titlul iniţial, respectiv contractul autentic de vânzare-cumpărare transcris sub nr.23741/1941.
Faţă de cele ce preced rezultă că reclamantele au produs titlul de proprietate cu privire la imobilul revendicat, titlu întărit prin sentinţa civilă nr.1159/31.01.1994 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, astfel că criticarecurentei potrivit căreia, titlul reclamantelor ar fi lovit de nulitate este fără suport probator şi urmează a fi respinsă.
De altfel, hotărârea menţionată cât timp nu a fost desfiinţată prin exercitarea căilor legale de atac a devenit definitivă şi irevocabilă şi prin urmare este de natură a produce efecte juridice, respectarea ei fiind obligatorie.
Referitor la motivul de casare vizând incidenţa art.12 pct.5 din Legea nr.213/1998, respectiv necesitatea promovării acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, nici aceasta nu poate fi primită întrucât textul se referă exclusiv la bunurile din domeniul public al statului.
Astfel, art.12 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia se referă exclusiv la bunurile din domeniul public şi statuează prin alineatele 4 şi 5 că în litigiile referitoare ladreptul de proprietate asupra bunului, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ teritoriale de către consiliile judeţene, de C.G.M.B. sau de consiliile locale.
Dimpotrivă, conform art.5 (2) din aceeaşi lege, dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ tertitoriale asupra bunurilor din domeniul privat sunt supuse regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.
Or, în speţă bunul în litigiu face parte din domeniul privat al statului şi prin urmare regula înscrisă în art.12(4) şi (5)privind reprezentarea în justiţie nu îi este aplicabilă.
De altfel, chiar prin cererea reconvenţională R.A. L. a invocat dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu născut în temeiul Legii nr.15/1990, respectiv HG nr.107/2.03.1992.
Prin urmare, însăşi recurenta pretinzând un drept propriu de proprietate cu privire la bunul revendicat, şi-a recunoscut calitatea procesuală pasivă.
În acelaşi sens, conform procesului verbal de predare –primire din 2.11.2001 R.A. L. a înţeles să predeaimobilul reclamantelor.
Astfel fiind, pentru considerentele deja expuse recursul declarat de R.A. L. şi continuat de R.A. A.P.P.S. ca succesoare în drepturi în baza OUG nr.32/2002 aprobată prin Legea nr.377/2002, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaR.A. "L." şi continuat de R.A. "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" împotriva decizieinr.386 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 748/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 747/2001. Civil → |
|---|
