CSJ. Decizia nr. 786/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 786Dosar nr. 4094/2001
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 septembrie 1999, reclamantul T.N.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pe pârâţii C.M., C.D., solicitând predareaîn proprietate şi paşnică posesie a folosinţei apartamentului situat la parterul imobilului din sector 2, constatându-se inopozabilitatea şi nulitatea contractului de închiriere nr. 22934 din 23 iunie 1995 încheiat pentru apartamentul din litigiu.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998aJudecătorieisector 2 Bucureştis-aconstatatcă, trecerea în proprietatea statului a imobilului s-a făcut fără titlu, Primăria Municipiului Bucureşti nu putea în mod valabil să dispună cu privire la închirierea acestuia, pârâţii au executat la apartament lucrări de construcţie fără autorizaţie.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1204 din 12 decembrie 2000, a respins acţiunea faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru autoritate de lucru judecat, a respins cel de al doilea capăt de cerere privind inopozabilitatea şi nulitatea contractului de închiriere ca nefondat în contradictoriu cu pârâţii C.M.şi C.D.
S-a reţinut pentru aceasta că, în raport de cele cuprinse în sentinţa civilă nr. 1405/1998, prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să lase aceluiaşi reclamant în deplină proprietate imobilul, pentru capătul de cerere privind revendicarea, faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti există autoritate de lucru judecat.
Cum până la promovarea acţiunii în justiţie, titlul statului nu a fost pus la îndoială, contractul de închiriere este opozabil reclamantului, nu există nici o cauză de nulitate a aceluiaşi contract, iar lucrările executate nu sunt stricăciuni ci doar modificări ale configuraţiei iniţiale a apartamentului, situaţie în care reglementarea raporturilorjuridice dintre reclamant şi pârâţii chiriaşi urmeazăa se face nu pe calea acţiunii în revendicare ci pe baza dispoziţiilor OG nr. 40/1999.
Prin Decizia civilă nr. 285 din 31 mai 2001 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe, invocată de intimaţi, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1204 din 12 decembrie 2000 a TribunaluluiBucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut de asemeni, că în cauză a operat autoritatea de lucru judecat, existând identitate de părţi, obiect, cauză, faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar motivele de apel referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 13 lit. h) din OG nr. 40/1999 schimbă de fapt obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât în apel se solicită pe acest temei constatarea lipsei titlului locativ al pârâţilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 – 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că;
- obiectul procesului se referă la exercitarea atributelor dreptului de proprietate, drept recunoscut prin sentinţa civilă nr. 1405/1998, în favoarea reclamantului, situaţie în care statul nu putea dispune de acest bun, prin închiriere;
- dispoziţiile OG nr. 40/1999 privind prelungirea contractelor de închiriere nu operează în cazul chiriaşilor aflaţi în vreunul din cazurile de exceptare prevăzute de art. 13, pârâţii încadrându-se în situaţia prevăzută de lit. g) din acest text . Această împrejurare nu constituie o cerere nouă, formulată în apel, ea fiind menţionată chiar în acţiunea introductivă;
- greşit s-a reţinut existenţa autorităţii lucrului judecat, întrucât în primul proces cauza acţiunii s-a referit exclusiv la nulitatea naţionalizării imobilului, pe când prezentul proces se referă la nulitatea şi inopozabilitatea contractului de închiriere, unită cu exceptarea pârâţilor de la dreptul de prelungire a termenului de folosinţă a imobilului.
Recursul nu este fondat.
Indiscutabil, cererea introductivă de instanţă este formulată ca o acţiune în revendicare, în exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, obţinut de pârâţii C.M. şi C.D. în calitate de chiriaşi şi în considerarea – în principal – a faptului că, faţă de reclamant, contractul de închiriere nu este opozabil, fiind şi lovit de nulitate, întrucât Primăria nu putea în mod valabil să dispună cu privire la un imobil care nuera proprietatea statului.
Aşa fiind, sub un prim aspect, este de reţinut că în mod legal, prinhotărârea atacată s-a apreciat asupra existenţei autorităţii lucrului judecat, faţă de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în raport de cele dispuse anterior prin sentinţa civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti – obligarea Consiliului General al MunicipiuluiBucureştisălasereclamantuluiîndeplinăproprietateşi posesie acelaşi imobil -, existând tripla identitate cerută de prevederile art. 1201 C. civ.
În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii şi inopozabilităţii contractului de închiriere deţinut de pârâţi, evident, aceasta ţine mai degrabă de stabilirea şi cercetarea unor eventuale raporturi juridice locative între părţi şi de formularea în consecinţă a unei acţiuni în evacuare, în măsura în care invocă inexistenţa – sau lipsa de efecte – a unui titlu locativ deţinut de pârâţii chiriaşi.
În atare situaţie, cum în speţă, imobilul a fost redobândit în proprietate de reclamant, prin sentinţa civilă amintită,incidente sunt dispoziţiile de protecţie pentru chiriaşi conţinute în OUG nr. 40/1999 – temei de drept indicat şi de reclamant în acţiune – şi,aplicabilă deci, procedura de urmat stabilită prin această normă legală, atât în ce priveşte pe fostul proprietar cât şi pe chiriaşi.
Esenţial, prin OUG nr. 40/1999, art. 7, s-a prevăzut prelungirea de drept a contractelor de închiriere şi în ipoteza în care foştii proprietari au revendicat imobilele preluate de stat, situaţie în care, în acest cadru procesual, în raport de cele solicitate prin acţiune, nu se poate în nici un caz reţine inopozabilitatea şi, mai ales, nulitatea contractului de închiriere.
Cum acesta a fost obiectul juridic dedus judecăţii prin cererea formulată, în mod corect instanţa de apel a apreciat că împrejurarea invocatăde apelant cu referire la nerespectarea art. 13 lit. h) din OG nr. 40/1999, menţionată este adevărat şi în motivarea acţiunii, nu poate duce la o altă soluţie.
De altfel, o asemenea chestiune nu poate sta la justificarea unei acţiuni în revendicare, ci, pentru cele deja amintite, poate constitui, eventual, temeiul unei acţiuni în evacuare în cadrul şi conform procedurii instituite în acest sens de OUG nr. 40/1999.
Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.N.A. împotriva deciziei nr. 285 A din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 785/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 784/2001. Civil → |
|---|
