CSJ. Decizia nr. 784/2001. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.784DOSAR NR.172/2001
Şedinţa publică din 27 februarie 200.
La data de 21 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii C.S.şi C.V.împotriva deciziei nr.558 din 3 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 februarie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 27 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 8 iulie 1999, reclamantul D.R.M.a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, S.C." A." S.A., C.S.şi C. V.solicitând: obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Italiană nr.18, sector 2- compus din teren şi clădire, aşa cum acestea sunt descrise în contractul de vânzare-cumpărare nr.3380 din 15 aprilie 1997, încheiat între părţi; constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare menţionat – încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată de S.C." A." S.A. şi pârâţii C.S.şi V..
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin sentinţa civilă nr.3737/26.02.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis acţiunea în revendicare formulată la 25 iunie 1996 împotriva pârâtelor C.G.M.B. şi S.C." A." S.A., constatându-se că reclamantul este proprietarul imobilului din str.Italiană nr.18, pârâtele fiind obligate să-i lase în deplină proprietate imobilul. După introducerea acţiunii, la 15 aprilie 1997, cu rea-credinţă, imobilul a fost vândut pârâţilor C..
Prin sentinţa civilă nr.77/28 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a a admis acţiunea, a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare nr.3380/1997 încheiat între S.C." A." S.A. în calitate de vânzător şi C.S., C.V.în calitate de cumpărători; a obligat pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bucureşti, str.Italiană nr.18, sector 2.
S-a reţinut pentru aceasta că:
- prin sentinţa civilă nr.3737 din 26 februarie 1998 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul este proprietarul imobilului, hotărârea fiind opozabilă tuturor prin transcrierea ei în Registrul de transcripţiuni, situaţie în care excepţia invocată privind lipsa calităţii procesuale active, nu este fondată.
De altfel, regula unanimităţii nu operează în speţă, reclamantul exercitând un drept de conservare şi nu unul de dispoziţie;
- reclamantul a solicitat la data de 26 iunie 1996 să se constate că este proprietarul imobilului din litigiu, solicitând totodată comisiilor de aplicare a Legii nr.112/1995 să nu procedeze la înstrăinarea imobilului revendicat.
Cu toate acestea, la 15.04.1997 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, cu rea-credinţă şi cu încălcarea prevederilor art.480 C.civ, HG11/1997 şi a Legii nr.112/1995.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr.558 din 3 octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâţii C.S.şi C.V.împotriva sentinţei civile nr.77 din 28.01.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti; a respins ca nemotivat în termen apelul formulat de Primăria Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, în baza aceloraşi considerente, a reţinut că excepţia privind lipsa calităţii procesuale active nu este fondată, iar în ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la o dată ulterioară manifestării de voinţă a reclamatului de a-şi recupera proprietatea, corect s-a constatat că este nul absolut, încheiat fiind cu rea-credinţă, cu nesocotirea legii, pe temeiul conivenţei frauduloase a părţilor în prejudicierea reclamantului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C.S.şi V., întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 11 C.proc.civ, susţinând că în mod greşit s-a apreciat că reclamantul are calitate procesuală activă, acesta nefiind proprietar exclusiv al imobilului în litigiu, după cum sentinţa nr.3737/1998 nu poate fi opusă recurenţilor ca având autoritate de lucru judecat; că nu se putea reţine conivenţa la frauda în legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pretinsa lipsă de diligenţă nefiind probată, iar prezumţia de bună-credinţă nu a fost răsturnată.
Ulterior, în cursul acestei judecăţi, recurenţii au invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, cu privire la dreptul acestuia de a solicita şi obţine restituirea imobilului situat în Bucureşti, str.Italiană nr.18 şi aceasta întrucât, pe terenul în suprafaţă de 227,5 mp pretins de către reclamant, ca succesor, se află numai o parte din casă, cealaltă parte fiind amplasată pe un alt lot (B.) ce revenise prin hotărâre judecătorească unei alte persoane.
Pentru lămurirea stării de fapt sub acest aspect, se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este întemeiat în parte, potrivit celor ce urmează.
- Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, întemeiată pe considerentul că reclamantul nu ar avea un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului, ci numai 1/2 din acesta, instanţele au apreciat în mod corect că nu este fondată, reţinând în acest sens, efectele sentinţei civile nr.3737/1998 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, hotărâre prin care s-a constatat că reclamantul este proprietarul imobilului situat în Bucureşti, str.Italiană nr.18, sector 2, identificat conform dispozitivului, şi care, transcrisă fiind, este opozabilă „ergo omnes" –, inclusiv deci recurenţilor-pârâţi -.
Sub un alt aspect, dar în considerarea aceleiaşi susţineri, în recurs intimatul a făcut dovada – prin înscrisul intitulat „convenţie" (fila 77) – că între el şi celălalt posibil moştenitor al antecesoarei sale – numitul W.V.V.W.(filele 75-76) a intervenit partajarea bunurilor şi a drepturilor ce au aparţinut sau puteau aparţine antecesorilor, imobilul în litigiu urmând să revină în exclusivitate reclamantului, îndreptăţit astfel a acţiona în numele său propriu în vederea retrocedării în proprietate a imobilului.
Acordul de voinţă, consfinţit astfel, este valabil, conform normelor instituite de art.730 C.civ, „ad validitatem" nefiind necesară îndeplinirea vreunei anumite condiţii de formă, numai sub aspect probatoriu, convenţia fiind supusă regulilor prevăzute de art.1191 C.civ, aplicabile fiind şi regulile instituite de art.1197 şi art.1198 C.civ.
Ca atare, convenţia amintită, încheiată prin înscrisul depus la dosar – fila 77 recurs, nu poate fi înlăturată, situaţie în care nu poate fi primită susţinerea după care acţiunea trebuie respinsă întrucât nu este formulată de toţicoproprietarii.
De altfel, raţiunea aşa-numitei reguli a unanimităţii în acest sens, nu poate consta decât în protejarea dreptului celorlalţi coproprietari, care, eventual, ar putea avea interesul să promoveze o asemenea acţiune. S-ar putea discuta, însă, dacă un asemenea interes ar putea afecta în această materie – a retrocedării în proprietate, către foştii proprietari sau succesorii acestora,- dreptul celui care înţelege să exercite dreptul procesual la acţiune, pentru readucerea în patrimoniu a unui astfel de bun, preluat abuziv de stat.
În speţă însă, pentru cele deja amintite, această chestiune nu se mai pune, dreptul la acţiune aparţinând reclamantului.
- De asemenea, recursul nu este fondat în ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi sub acest aspect hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Contractul a fost încheiat la data de 15 aprilie 1997, în acel moment fiind deja pe rolul instanţelor acţiunea în revendicare, formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C." A." S.A. şi Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 – dosar nr.8546/1996 – Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti -. Un capăt de cerere din acţiunea amintită viza obligarea S.C." A." S.A. şi a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995 să nu procedeze la înstrăinarea imobilului din litigiu.
În momentul încheierii actului, era în vigoare HG 11/1997, care, prin art.1 alin.6 impunea suspendarea de drept a procedurilor administrative de vânzare a locuinţelor în situaţia în care, pe rolul instanţelor se aflau acţiuni în retrocedare pe calea dreptului comun.
În atare situaţie, cel puţin pentru aceste considerente – reţinute şi prin hotărârea atacată – prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor cumpărători este răsturnată, aceasta nefiind rezultatul unei erori invincibile asupra calităţii trsansmiţătorului în momentul încheierii actului, în absenţa şi a unor măsuri de precauţie normale, conform prudenţei şi diligenţei ce trebuiau manifestate.
- Recursul este întemeiat însă pentru cele ce urmează – referitor la excepţia invocată privind lipsa calităţii procesuale active pentru partea de imobil asupra căreia reclamantul, ca succesor, nu ar avea un drept de proprietate.
Sub acest aspect, cum o astfel de excepţie este una de fond, ce poate fi invocată oricând, ea poate şi trebuie să fie cercetată – în această fază de judecată.
În adevăr, prin sentinţa civilă nr.3737/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – de care se prevalează reclamantul şi care a fost reţinută în considerentele hotărârilor atacate -, s-a stabilit existenţa dreptului de proprietate al reclamantului pentru imobilul situat în str.Italiană nr.18 – identificat conform schiţei depuse, ca teren de 227,25 mp cu o faţadă de 17,50 ml şi 41,34 mp clădire, situat la intersecţia cu Piaţa V.Lascăr.
Din actele depuse în recurs – inclusiv schiţa anexă la acestea – ar rezulta însă că acest imobil reprezintă parte din imobilul iniţial, atribuit antecesoarei reclamantului – E.D. – ca lot B – prin ieşirea din indiviziune realizată pe cale judecătorească în 1946 -, lotul A, din acelaşi imobil fiind atribuit numitului G. C.
Sigur, în măsura în care, pe cale judiciară, acest aspect s-ar confirma, o asemenea împrejurare ar determina şi dreptul reclamantului de a revendica întreg imobilul, sau numai o parte din el, respectiv aşa-numitul Lot B – corespunzător, putându-se pune şi problema nulităţii totale sau parţiale în ce priveşte obiectul cauzei.
În acest sens, în vederea efectuării probatoriului pe cale judiciară, recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârile şi pentru asigurarea tuturor gradelor de jurisdicţie, a se trimite cauza spre rejudecare, la prima instanţă.
Raportat la prevederile art.725C.proc.civ, această instanţă se identifică a fi judecătoria, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii C.S.şi C.V.împotriva deciziei nr.558 din 3 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III-a civilă.
Casează această decizie, precum şi sentinţa civilă nr.77 din 28 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 786/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 748/2001. Civil → |
---|