ICCJ. Decizia nr. 7966/2001. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7966

Dosar nr. 20010/2004

Şedinţa publică din 13 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 367/F din 21 octombrie 2003, Tribunalul Ialomiţa a admis contestaţiile formulate de reclamanţii I.M. şi T.O. împotriva dispoziţiilor nr. 554, 555 şi 556 din 1 martie 2002, emise de Primarul oraşului Ţăndărei.

S-au admis în parte cererile formulate de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Ţăndărei, SC A. SRL Ţăndărei, SC L. SA Slobozia, SC A. SRL Slobozia, D.N. şi C.N.L.R. SA Bucureşti şi a fost obligată Primăria oraş Ţăndărei să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2633 mp teren intravilan şi construcţiile aflate pe teren, situate în Ţăndărei, individualizate în anexa 1 la raportul de expertiză al expertului G.D.

S-a revendicat pe seama reclamanţilor terenul în suprafaţă de 425 mp intravilan, situat în Ţăndărei, individualizat în schiţa anexă la acelaşi raport de expertiză şi a fost obligată L.R. să ridice construcţiile în suprafaţă de 18,8 mp, aflate pe acest teren.

S-a constatat că petenţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cuantum de 2.581.941.000 lei reprezentând: 148.890.000 lei pentru clădirile demolate care s-au aflat pe str. N. nr. 5; 403.785.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 6; 1.535.826.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe str. G. nr. 42-44; 164.480.000 lei pentru terenul intravilan din str. N. nr. 6; 328.960.000 lei pentru terenul nerestituit din str. G. nr. 42-44.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit actelor depuse la dosar de reclamanţi, familia I. a posedat teren în suprafaţă de 127 ha şi 4600 mp, repartizat în 6 parcele, ca exploataţie agricolă, precum şi mai multe construcţii cu un total de 53 încăperi, 2 magazii, 5 grajduri şi 1 porumbar.

În anul 1949, conform procesului-verbal întocmit în baza Ordinului nr. 125/2 din 3 martie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, I.T. a predat la stat averea sa mobilă şi imobilă, compusă din 128 ha teren cultivabil, 4 ha conac şi arie, o serie de construcţii (una casă cu 12 încăperi, 7 case de locuit cu 33 camere, 4 grajduri, una cocină porci, 4 coteţe păsări, 1 saivană şi 4 magazii cereale, 2 pătule, 1 lăptărie, 1 fânar, o remiză, un atelier), precum şi o serie de producţii şi produse agricole.

După apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanţii s-au adresat Primăriei Ţăndărei, în calitate de fii ai foştilor proprietari şi au cerut să li se restituie aceste imobile, iar primarul, prin notificările nr. 554, 555 şi 556 din 1 martie 2002, a respins cererile acestora.

Reţine instanţa de fond, că, potrivit constatărilor experţilor desemnaţi pentru individualizarea şi evaluarea imobilelor, nu pot fi restituite în natură toate imobilele cerute de reclamanţi. De aceea, bunurile fiind preluate abuziv, se dispune restituirea în natură a suprafeţelor de teren şi a construcţiilor posibil a fi restituite, iar pentru celelalte imobile se acordă despăgubiri.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 2045 A din 4 octombrie 2004, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe.

Au fost admise apelurile declarate de pârâţii Primăria oraşului Ţăndărei, D.G.F.P. Ialomiţa, Ministerul Finanţelor Publice şi C.N.L.R. SA, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecată în contradictoriu cu pârâta SC L. SA Slobozia şi a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi.

 Instanţa de apel a reţinut că apelanţii-reclamanţi şi-au dovedit calitatea de succesori ai defuncţilor I.M. şi I.T., însă nu au dovedit dreptul acestora de proprietate asupra imobilelor a căror restituire se cere.

Reţine instanţa de apel, că actele invocate de reclamanţi atestă faptul că autorii acestora au avut în proprietate unele imobile, terenuri şi construcţii, însă nu au fost administrate probe din care să rezulte identitatea între imobilele aflate în proprietatea acestora şi cele revendicate.

Expertizele efectuate la instanţa de fond nu au avut ca obiectiv şi verificarea identităţii dintre imobilele înscrise în actele invocate de reclamanţi şi cele revendicate de aceştia, iar la instanţa de apel reclamanţii, care au susţinut că problema identităţii dintre imobile a fost stabilită, nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize. De aceea, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice este întemeiat, iar „primirea acestuia face inutilă analizarea celorlalte critici formulate de apelanţii-pârâţi şi de apelanţii-reclamanţi, care ţin de fondul cauzei".

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, invocând art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ., fac următoarele susţineri:

- Instanţa de apel, care a analizat numai motivele de apel formulate de D.G.F.P. Ialomiţa, pentru Ministerul Finanţelor Publice, nu s-a pronunţat asupra mijlocului de apărare invocat de reclamanţi, privitor la lipsa interesului juridic al acestui minister, chemat în judecată numai pentru faptul că primăria a susţinut că nu a avut în administrare imobilele din str. N. nr. 6 şi str. G. nr. 42-44 şi că nu-i poate identifica pe deţinători.

Susţin recurenţii, că Ministerul Finanţelor Publice, care nu a fost obligat să restituie imobilele sau să acorde măsuri reparatorii reclamanţilor, nu justifica interes pentru a declara apel.

- S-a acordat Ministerului Finanţelor Publice mai mult decât s-a cerut, pentru că acest pârât a fost chemat în judecată numai pentru imobilele din str. N. nr. 6 şi str. G. nr. 42-44, iar critica formulată de apelantul-pârât privea numai terenul, nu şi construcţiile.

Primăria Ţăndărei, care era singura îndreptăţită să declare apel cu privire la imobilul din str. N. nr. 5, în adresa nr. 1355 din 29 ianuarie 2002, a arătat că este posibilă restituirea suprafeţei de 1150 mp teren.

- Hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ.

Arată recurenţii că au considerat că nu este necesară efectuarea unei noi expertize, deoarece imobilele au fost identificate în expertizele efectuate la instanţa de fond, iar martorii V.E. şi V.M. s-au referit la fiecare imobil în parte, însă dacă instanţa de apel a considerat că era necesar a se efectua o nouă expertiză, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligaţia să ordone administrarea probei.

 Din oficiu, s-a invocat motivul de ordine publică, constând în lipsa semnăturii unuia dintre judecătorii care au alcătuit completul de judecată, de pe minuta hotărârii.

Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.

În cauză, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ.

Hotărârea atacată, a cărei minută este semnată numai de un judecător, şi prin care, fiind analizat doar apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a fost respins apelul declarat de reclamanţi şi s-au admis apelurile declarate de toţi pârâţii, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenţei identităţii între imobilele menţionate în actele invocate de reclamanţi şi cele care fac obiectul litigiului, pentru că expertizele efectuate la instanţa de fond nu au avut ca obiectiv verificarea acestei identităţi, este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 258 alin. (1), şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Prevederile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc, sub pedeapsa nulităţii, obligaţia semnării dispozitivului hotărârii, întocmit de îndată ce s-a întrunit majoritatea, de toţi judecătorii.

Nulitatea fiind prevăzută în mod expres de art. 258 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor de principiu ale art. 105 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii unuia dintre judecători de pe minuta hotărârii face operant motivul de casare înscris în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Or, în cauză minuta, aflată la dosarul instanţei de apel, este semnată numai de unul dintre judecători.

Încălcând dispoziţiile înscrise în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel reţine că situaţia de fapt nu a fost deplin stabilită, pentru că la instanţa de fond expertizele efectuate nu au avut ca obiectiv determinarea identităţii între imobilele înscrise în actele invocate de reclamanţi, cu care s-a făcut dovada că autorii acestora au avut în proprietate mai multe imobile, şi cele care fac obiectul cererii de retrocedare şi că reclamanţii-apelanţi s-au opus la efectuarea unei noi expertize.

Potrivit acestui text, instanţa de apel era obligată să ordone administrarea probei cu o nouă expertiză având obiectivul care, în opinia instanţei, greşit nu a fost stabilit de instanţa de fond, chiar dacă reclamanţii-apelanţi s-au împotrivit la efectuarea probei, susţinând că identitatea este stabilită cu probele administrate în cauză.

În Decizia atacată, argumentând sumar soluţia admiterii apelului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, instanţa reţine că este inutil a se analiza apelurile declarate de reclamanţi şi ceilalţi pârâţi şi nu se pronunţă asupra excepţiei lipsei interesului apelantului Ministerul Finanţelor Publice, invocată prin întâmpinarea aflată la dosarul instanţei de apel, formulată de reclamanţi, în calitate de intimaţi în apelul declarat de acest pârât.

Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamanţi, se va casa hotărârea atacată şi, conform art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., se va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate susţinerile părţilor şi se vor administra probele necesare pentru stabilirea dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii I.M. şi T.O. împotriva deciziei nr. 2045-A din 4 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7966/2001. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs