ICCJ. Decizia nr. 942/2001. Civil. Perimare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 942
Dosar nr. 135/1 /2001
Nr. vechi 130/2001
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 februarie 1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1, reclamanţii D.I. şi D.M. au revendicat, în contradictoriu cu municipiul Bucureşti terenul în suprafaţă de 250 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul revendicat a fost proprietatea părinţilor lor D.E. şi P., a fost expropriat în anul 1943 pentru extinderea cimitirului Sf. Vineri, dar întrucât expropriatorul nu a achitat despăgubirile prin hotărâre judecătorească, Decizia civilă nr. 254 din 29 februarie 1949 a Curţii Bucureşti, secţia a II-a civilă, exproprierea a fost anulată, efectul fiind revenirea bunului în patrimoniul foştilor proprietari.
Demersurile proprietarilor de redobândire a posesiei au rămas fără efect până la abolirea regimului comunist.
Au arătat reclamanţii că după 1989 într-o primă fază Primăria a recunoscut abuzul săvârşit şi prin dispoziţia nr. 189/1992 a autorizat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar ulterior, acesta a fost anulat prin Decizia civilă nr. 648 din 27 februarie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Judecătoria sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 4776 din 2 aprilie 1998 şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, la cererea (oral) formulată de pârâtă.
Sentinţa nu a fost motivată.
După un prim ciclu procesual, în care Tribunalul Bucureşti respinsese acţiunea ca inadmisibilă, acelaşi tribunal, secţia a III-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 774 din 22 iunie 2000 prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut în motivare că reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de proprietate prin dispoziţia nr. 189/1992 emisă de Consiliul local al municipiului Bucureşti, fiind puşi în posesie prin proces-verbal din anul 1993, fără ca aceste acte să fi fost desfiinţate prin hotărâre judecătorească.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins prin Decizia civilă nr. 690 din 9 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nemotivat.
Împotriva acestei decizii în termen legal reclamanţii au declarat recursul de faţă.
Se susţine că nici instanţa de fond, nici cea devolutivă de control nu au interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, pronunţând hotărâri contradictorii; pe de o parte se susţine că au titlu de proprietate, dar totuşi acţiunea în revendicare se respinge.
Au fost depuse înscrisuri.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au solicitat conform art. 47 suspendarea judecării recursului, sperând că vor obţine pe calea acestei legi recunoaşterea de către pârât a dreptului lor.
După repunerea pe rol, au învederat că solicită continuarea judecătoriei pe calea dreptului comun a acţiunii în revendicare, întrucât nu au primit nici un răspuns de la Primărie.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare şi nici nu a propus probe în combaterea recursului.
Recursul se priveşte fondat, urmând a fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cu consecinţa casării tuturor hotărârilor şi a trimiterii cauzei pentru competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria sectorului 1, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în anul 1998 reclamanţii au învestit Judecătoria sectorului 1 cu o acţiune în revendicare.
Titlul lor de proprietate este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare din 21 februarie 1927 (fila 2 fond) prin care autorii lor au devenit proprietari.
În mod greşit Judecătoria sectorului 1 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, fără a exista probe la dosar privind valoarea bunului revendicat care să fi atras, eventual, competenţa altei instanţe.
Considerându-se competent, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea, cu motivarea că reclamanţii au titlu de proprietate, constând din dispoziţia nr. 189/1992.
Nu s-a observat însă că această dispoziţie a fost anulată prin Decizia civilă 648/1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, (fila 27 dosar Curtea Supremă de Justiţie).
Oricum însă, sentinţa apare ca fiind contradictorie, dacă se constată că reclamantul are titlu de proprietate, iar pârâtul nu, acţiunea în revendicare trebuie admisă, iar nu respinsă.
Sentinţa de fond a fost menţinută de instanţa de apel, care s-a rezumat la a constata că apelul este nemotivat, încălcând astfel dispoziţiile art. 295 C. proc. civ. şi ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care impun judecătorilor de la instanţa devolutivă de control, să prevină orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
De aceea, hotărârile pronunţate vor fi casate iar cauza va fi trimisă la instanţa de fond Judecătoria sectorului 1, iniţial investită şi competentă material, care va soluţiona pricina în raport cu lămuririle mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.I. şi D.M. împotriva deciziei nr. 690/A din 9 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 774 din 22 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4895/2001. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 562/2001. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
