ICCJ. Decizia nr. 1220/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1220
Dosar nr. 5031/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 66 din 15 noiembrie 2001 Primarul Comunei Gârbovi, judeţul Ialomiţa, a respins cererea formulată de M.M. de restituire în natură a unui teren intravilan în suprafaţă de 1 ha, pe motiv că solicitarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
La data de 5 decembrie 2001 M.M., S.E. şi M.Ş. au contestat în justiţie dispoziţia Primarului Comunei Gârbovi, judeţul Ialomiţa, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a nemişcătorului compus din teren intravilan în suprafaţă de 1 ha şi construcţii, situat în comuna Gârbovi, judeţul Ialomiţa.
În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că bunicul lor, D.D., a cumpărat cu actul din 21 noiembrie 1925 intitulat „zdelcă" un teren în suprafaţă de 1 ha situat în comuna Gârbovi, judeţul Ialomiţa, pe care se află construit „un local de moară, o magazie, un postament de moară pentru două perechi de pietre, un rezervor de apă şi una pompă de apă". În anii 1949-1950 imobilul a fost preluat abuziv din proprietatea autorului reclamanţilor şi predat de Primăria Gârbovi spre administrare fostei cooperative agricole de producţie.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 363/A din 9 aprilie 2002, a respins ca tardivă acţiunea cu motivarea că dispoziţia a fost primită de M.M. la data de 19 noiembrie 2001, astfel că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanţii M.M., S.E. şi M.Ş. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 319/A din 3 septembrie 2002, a anulat hotărârea tribunalului şi reţinând cauza spre rejudecare, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a motivat că din recipisa poştală aflată la dosar de fond rezultă că acţiunea a fost expediată de reclamant la data de 5 decembrie 2001, cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001. Reţinând cauza spre rejudecare, instanţa de apel a respins acţiunea ca nefondată „întrucât terenurile agricole nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, asupra lor instituindu-se procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare".
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanţii M.M., M.Ş. şi S.E. care au criticat hotărârea atacată în temeiul următoarelor motive: recurenţii-reclamanţi sunt moştenitorii bunicului matern D.D. proprietar în baza contractului de vânzare-cumpărare denumit „zdelcă" a terenului în suprafaţă de 1 ha, pe care era construită o moară, cu anexe şi accesorii; recurenţii au mai formulat cereri de retrocedare a bunului în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000 dar solicitările nu au fost primite pe considerentul că terenul este intravilan, pe el aflându-se construcţii, iar reclamanţii au fost îndrumaţi să aştepte apariţia unei alte legi reparatorii; greşit instanţa de apel a reţinut că terenul are destinaţie agricolă, cât timp el este situat în intravilanul localităţii, pe el a fost amplasată o moară, iar pe o porţiune din teren, în anii 1950-1960, s-a construit un dispensar.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al cărora regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Interpretarea ce trebuie dată acestui text se impune a fi conformă Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HGR. nr. 498 din 14 mai 2003. Astfel, restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dacă terenul respectiv este disponibil (nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).
Ţinând seama că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea „şi nerestituite" cuprinsă de art. 1, alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Deoarece instanţele s-au preocupat doar de aspectele formale ale procesului şi au dat o interpretare greşită prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impune admiterea recursului declarat de reclamanţi, casarea hotărârilor date în cauză şi reluarea judecăţii la instanţa de fond.
Cum art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară. Pe cale de consecinţă, în rejudecare, instanţa de trimitere se va preocupa de forţa probantă a înscrisului exibat de reclamanţi şi intitulat „zdelcă" în sensul de a se analiza dacă, în raport de legea existentă la data încheierii lui, înscrisul constatator al actului juridic civil a avut un efect constitutiv, respectiv translativ de drept real imobiliar, aceasta deoarece, noţiunea arhaică de „zdelcă", cuvânt de origine slavă, exprima existenţa unui contract sau act de vânzare-cumpărare, atât în înţelesul de chitanţă (act sub semnătură privată), cât şi acela de act oficial, recunoscut de autorităţile timpului.
Condiţionat de rezolvarea acestei chestiuni, în rejudecare, instanţa va administra dovezi referitoare la modalitatea în care imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, dacă preluarea s-a făcut ori nu cu titlu valabil, va administra dovezi, inclusiv prin ordonarea unei expertize tehnice de specialitate, pentru identificarea nemişcătorului şi pentru a se stabili care din construcţiile existente la data preluării se mai găsesc în prezent pe teren şi dacă terenul este sau nu disponibil, iar în caz afirmativ, în ce proporţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.C.M., M.Ş. şi S.E. împotriva deciziei nr. 313/A din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 363/A din 9 aprilie 2002 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1213/2002. Civil. Revendicare (repunere pe... | CSJ. Decizia nr. 2233/2002. Civil → |
|---|
