CSJ. Decizia nr. 2233/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2233
Dosar nr.216/2002
Şedinţa publică din 28 mai2003
S-auluat în examinarerecursurile declarate depârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General şi D.C.împotriva deciziei nr.564 din21 noiembrie 2001a Curţii de ApelBucureşti – Secţia a IV – a Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti (Municipiul Bucureşti prin Primarul General) reprezentat de consilier juridic O.O., intimatul-reclamant T.A.N., personal şi asistat de avocat C.A.,lipsind recurenta-pârâtă D.C.şi intimatul-pârât D.M..
Procedura completă.
Curtea reiterează dispoziţiile privind obligativitatea timbrării recursului declarat de pârâta D.C.solicitând părţilor ca în dezbaterea recursului să pună concluzii şi cu privire la chestiunea invocată.
Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei 564 din 21 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV – a Civilă şi anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta D.C.
Avocat C.A. solicită anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta D.C.şi respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în conformitate cu art. 312 alin. (1) teza a II – a din C.proc.civ. şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei pronunţată de instanţa de apel.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 iulie 1999, reclamantul T.A.N. a chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, D.C.şi D.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să-i laseîn deplină şi exclusivă proprietate şi paşnică folosinţă apartamentul nr. 3, etaj 1 al imobilului din Bucureşti, str. M. Eminescu nr. 61, sector 2 sau să-i plătească reclamantului contravaloarea apartamentului, apreciată provizoriu la 500.000.000lei.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor la despăgubiri în sumă de 50.000.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a apartamentului, cu începere de la data de 27 ianuarie 1998, când i s-a recunoscut dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 1405/1998, şi până la zi.
Se arată în motivarea acţiunii că reclamantul a redobândit imobilul prin sentinţa civilă amintită, reţinându-se că trecerea la stat s-a făcut în mod abuziv, proprietara de atunci, autoarea reclamantului, fiind exceptată de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950. Cu toate acestea, pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a închiriat apartamentul pârâtelor D.C.şi G. prin contractul nr. 1572/20 aprilie 1992, care nu este opozabil reclamantului, iar pârâtele au refuzat oferta reclamantului de a încheia cu el un contract de închiriere.
Prin sentinţa civilă nr. 192 F din 8 martie 2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ a respins cerereaprivind revendicarea apartamentului nr. 3 introdusă de reclamant împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru autoritatea lucrului judecat.
De asemenea a respins cererea de revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele D.C.şi D.G.., pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtelor D.C.şi D.G.. la despăgubiri, ca nefondate.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut existenţa autorităţii lucrului judecat cu referire la cererea privind revendicarea imobilului introdusă împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrucât între cele două părţi a mai existat un proces cu acelaşi obiect şi cauză, finalizat prin sentinţa civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 2, pârâtul fiind obligat să lase reclamantului imobilul în deplină proprietate şi paşnică folosinţă.
Acţiunea în revendicare împotriva pârâtelor D.C.şi D.G.. s-a respins pe excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, calitatea pârâtelor de detentori precari în temeiul contractului de închiriere nu implică punerea în discuţie a dreptului de proprietate al reclamantului, astfel încât acesta nu se poate îndrepta împotriva lor cu o acţiune în revendicare.
Se mai arată în motivarea sentinţei că cererea reclamantului de a obliga pârâtele D.C.şi D.G.. la plata contravalorii folosinţei apartamentului este nefondată şi a fost respinsă. În sprijinul acestei soluţii s-a argumentat că închirierea intervenită anterior redobândirii proprietăţii prin sentinţa civilă nr. 1405/1998 îi este opozabilă reclamantului, obligat să o respecte, apoi contractul de închiriere, aflat în derulare şi legal încheiat, s-a prelungit de drept prin art.1 din Legea nr.17/1994, pe o perioadă de 5 ani, deci până în 8 aprilie 1999, cînd O.U. G. nr.40/1999 îl obliga pe reclamantul proprietar să-l notifice pe chiriaş în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, în caz contrar, contractul de închiriere anterior se prelungeşte de drept conform art. 11 alin. 1 din ordonanţă. Întrucât reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia faţă de pârâte, notificarea fiind adresată unui terţ, străin de proces, nu se poate reţine că pârâtele ocupă apartamentul fără drept, pentru a fi obligate la plata echivalentului lipsei de folosinţă, iar cu o cerere, privind plata chiriei izvorâtă din contractul de închiriere, instanţa nu a fost investită.
Apelul declarat de reclamantul T.A.N.împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia civilă nr. 564 din 21 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV – a civilă.
Prin decizie s-a anulat sentinţa apelată şi pe fond s-a admis în parte acţiunea reclamantului, au fost obligaţi pârâţii D.C.personal şi în calitate de continuatoare a pârâtei D.G.., decedată, D.M., continuator al aceleiaşi pârâte, decedate precum şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să predea în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 3 din imobilul situat în Str. M. Eminescu nr. 61, conform spaţiilor identificate în contractul de închiriere nr. 22569/1992 şi terenul aferent de 55,89 m.p.
A mai fost obligată pârâta D.C.la plata sumei de câte 200 USD lunar sau echivalentul în lei la cursul zilei, ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă pentru intervalul de timp 20 aprilie 1999 până la 8 martie 2000.
S-a respins cererea subsidiară în pretenţii, precum şi capătul de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă faţă de ceilalţi pârâţi D.M. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Intimaţii au fost obligaţi la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată în apel şi fond.
În motivarea soluţiei sale, Curtea de Apel a reţinut că nu există identitatea celor trei elemente prevăzute de art. 1201 C.civ.referitor la sentinţa civilă nr.1405/1998, aşadar excepţia autorităţii de lucru judecat trebuia respinsă, iar pârâtele persoane fizice, în calitate de chiriaşe, aveau legitimare procesuală pasivă în acţiune în revendicare, deci şi faţă de ele acţiunea trebuia admisă.
Contrar constatării instanţei de fond, se arată în considerentele deciziei, apelantul reclamant şi-a îndeplinit obligaţia de a trimite notificarea în vederea încheierii contractului de închiriere, adresând-o lui D.M., titularul la acea vreme a contractului de închiriere şi pentru că el a refuzat să dea curs propunerii de închiriere, cererea reclamantului pentru plata contravalorii folosinţei apartamentului este întemeiată, apreciată de expert la 200 USD lunar, sumă stabilită în sarcina pârâtei D.C., prin respingerea acestui capăt de cerere faţă de pârâţii D.M. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi D.C..
Prin recursul său, Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicită modificarea deciziei recurate, prin admiterea excepţiei autorităţii lucrului judecat faţă de sentinţa civilă nr.1405/1998 şi în fond respingerea acţiunii în revendicare formulată împotriva recurentului, existând tripla identitate pretinsă de art. 1201 C.civ.. În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C.proc.civ..
Pârâta D.C., în motivarea recursului său, susţine nelegalitatea hotărârii atacate, invocă prevederile art. 304 pct. 8, 9, 10 C.proc.civ., cere modificarea deciziei şi pe fond respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta învederează că în cauză opera excepţia autorităţii lucrului judecat, ea nu avea calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare, pentru că ocupa apartamentul în baza unui contract legal de închiriere şi nu datorează contravaloarea folosinţei locuinţei întrucât soţul ei D.M., căruia i s-a făcut notificarea era decedat la 20 aprilie 1999, data expedierii ei, şi ea nu a putut lua cunoştinţă de conţinutul notificării.
Cu referire la recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, se constată a fi fondat şi urmează a se admite.
Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele în contra lor în aceeaşi calitate.
Condiţiile pretinse de prevederea legală citată sunt realizate în prezenta cauză faţă de sentinţa civilă nr. 1405/1998 irevocabilă, prin care intimatul-reclamant, în contradictoriu cu recurentul de azi, pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a solicitat prin precizarea de acţiune şi a obţinut obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă reclamantului imobilul situat în Bucureşti,Str. M. Eminescu nr. 61, sector 2.
Temeiul de drept invocat în sentinţa amintită, anume art. 480 C.civ., este acelaşi cu cel pe care reclamantul-intimat şi-a fondat prezenta acţiune în revendicare, fiind realizată cerinţa triplei identităţi şi deci excepţia autorităţii lucrului judecat este operantă, iar instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale incidente atunci când a respins, de altfel fără nici o motivare, excepţia autorităţii lucrului judecat.
Urmează a admite recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a casa în parte Decizia atacată, în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea recurentului la restituirea imobilului, cu menţinerea restului dispoziţiilor deciziei.
În ce priveşte recursul pârâtei D.C., recurenta a fost citată cu menţiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 9.906.730 lei şi 30.000 lei timbru judiciar pentru capătul de recurs privind revendicarea imobilului a cărui valoare s-a stabilit prin expertiză, precum şi 1.398.786 lei taxă judiciară de timbru şi 30.000 lei timbru judiciar datorat pentru capătul din cererea de recurs privind plata contravalorii folosinţei apartamentului.
Recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în art. 2 alin. 1 şi 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din OG nr.32/1995 privind timbru judiciar, iar sancţiunea este cea arătată în art. 20 alin.5 din lege, la care face trimitere şi art. 9 alin.2 din ordonanţă, urmând a anula ca netimbrat recursul pârâtei.
ÎN baza art. 274 C.proc.civ., recurenta-pârâtă D.C.va plăti intimatului-reclamant suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General, împotriva deciziei564 din 21 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV – a Civilă.
Casează în parte Decizia atacată, în sensul că înlătură dispoziţia privind obligarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti la restituirea imobilului şi menţine restul dispoz iţiilor deciziei.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta D.C.împotriva aceleiaşi decizii şi obligă recurenta-pârâtă la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.A.N..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi28 mai2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2189/2002. Civil → |
|---|
