ICCJ. Decizia nr. 143/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 143
Dosar nr. 5250/2002
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanţii B.G.Z. şi L.E.E. au chemat în judecată I.S.T.Î.S. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea dată, să facă aplicarea prevederilor art. 41 rap. la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu motivarea că au depus notificare pentru plata de despăgubiri, potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, notificare la care nu au primit decizie sau dispoziţie motivată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 485 din 8 aprilie 2002, a admis cererea şi a obligat pârâta să elibereze Decizia cu privire la notificarea efectuată, reţinându-se că, urmare notificării, pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 din lege.
Prin Decizia civilă nr. 332 din 23 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei de I.S.T.Î.S. Bucureşti, reţinându-se de asemenea că apelanta avea obligaţia de a emite Decizia sau dispoziţia motivată la care face trimitere art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 40 din aceasta nefiind aplicabile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului se arată că reclamanţilor, le-a fost transmis punctul de vedere al pârâtei, referitor la notificările formulate, adresa emisă în acest sens constituind chiar Decizia prevăzută de lege, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia.
Recursul este întemeiat potrivit celor ce urmează.
În adevăr, urmare notificării nr. 219 din 8 martie 2001 prin care reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru imobilul expropriat, constând în completarea prin echivalent, a despăgubirii primite, până la valoarea corespunzătoare a imobilului, pârâta a răspuns prin adresa nr. 758 din 21 martie 2002 ce conţine, neechivoc, refuzul pârâtei, ca unitate deţinătoare, de a admite cererea cuprinsă în notificare.
Prin aceasta, cerinţele prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 apar ca îndeplinite, câtă vreme unitatea deţinătoare a apreciat că cererea formulată prin notificare, nu este fondată.
Aşa fiind, cum notificarea menţionată a avut ca obiect acordarea de măsuri reparatorii constând în completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată cu indicele inflaţiei până la valoarea corespunzătoare a imobilului instanţa era necesar a se pronunţa asupra fondului dreptului pretins astfel, drept care este invocat şi prin acţiune.
Faţă de cele arătate, şi în acest sens, recursul urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri şi a se trimite cauza spre rejudecare în fond la prima instanţă, ocazie cu care, urmează a se pune în vedere reclamanţilor eventuala precizare a acţiunii introductive, care, adevărat, este formulată deficitar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 332 din 23.09.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 485 din 8 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1424/2002. Civil. Actiune în constatarea... → |
|---|
