ICCJ. Decizia nr. 1424/2002. Civil. Actiune în constatarea nulitatii absolute. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1424
Dosar nr. 3182/2002
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 29 martie 2001, reclamantul S.Ş. i-a chemat în judecată pe pârâţii L.P., L.M.D. şi N.I., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2038 din 14 mai 1996, obligarea pârâţilor să-i predea apartamentul şi să-i plătească contravaloarea chiriei neîncasate, respectiv 6.000 DM, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că sora sa, S.M.E. a decedat, că acesta este unicul moştenitor, dar apartamentul defunctei a fost înstrăinat pârâţilor, prin contractul de vânzare-cumpărare cu privire la care solicită a fi anulat.
De asemenea, reclamantul S.Ş. şi-a precizat acţiunea la 21 mai 2001 şi a arătat că actul autentic nu poartă semnătura vânzătoarei, care la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nu avea discernământ şi că înstrăinarea s-a realizat prin cauză ilicită.
Pârâţii L.M. şi L.P. au opus acţiunii reclamantului o întâmpinare în care au invocat excepţiile: lipsei calităţii procesuale active, prescripţia dreptului la acţiune şi au formulat apărări privind netimbrarea legală a acţiunii şi lipsa elementelor prevăzute de art. 133 C. proc. civ., sub sancţiunea aceluiaşi text legal.
Pe fond, prin aceeaşi întâmpinare s-a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1268 din 12 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a anulat acţiunea ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată, pentru a beneficia de scutirea de plata taxelor judiciare de timbru aşa încât conform art. 35 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 a dispus anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate invocând greşita aplicare a Legii nr. 146/1997, deoarece acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, întrucât „pârâţii sunt infractori prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., fals în înscrisuri, iar răspunderea civilă a infractorilor conform art. 14 şi art. 19 C. proc. pen. pentru pagubele produse este scutită de plata taxelor judiciare de timbru".
Mai arată apelantul-reclamant că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a cercetat plângerea acestuia şi a stabilit că răspunderea penală a celor ce se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este prescrisă.
În contextul arătat, instanţa civilă avea obligaţia să constate prin hotărâre judecătorească existenţa falsului şi să dispună anularea înscrisului falsificat.
Prin Decizia nr. 168 A din 3 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a confirmat soluţia instanţei de fond respingând apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că instanţa a socotit în mod corect, că acţiunea reclamantului, prin care acesta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare are caracter real, tinde la realizarea dreptului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară perfectării actului de vânzare-cumpărare, aşa încât în cauză, faţă de petitul cu care a fost investită cererii de chemare în judecată îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Astfel, textul de lege invocat prevede că „cererile în anularea sau declararea nulităţii unui act juridic se timbrează cu suma de 90.000 lei.
Din modul în care este redactată acţiunea, rezultă că reclamantul a solicitat printr-un petit distinct repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel că taxa judiciară de timbru într-o acţiune în realizarea dreptului se stabileşte la valoarea imobilului.
Deşi reclamantului i-a fost pus în vedere, prin încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2001 să achite taxa judiciară de timbru de 6.045.000 lei, acesta nu a contestat măsura dispusă şi nici nu s-a conformat, neuzând de procedura instituită prin chiar prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru care stabilesc la alin. (1) că „ Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată... iar la alin. (2) „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestaţie potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie fiscală.
Şi Decizia menţionată a făcut obiectul executării căii extraordinare de atac a recursului declarat de reclamant.
În expunerea de motive neîncadrate în drept, conform art. 303 alin. (3) C. proc. civ., recurentul nu face altceva decât să reitereze criticile promovate şi în calea de atac a apelului, sub forma unei înşiruiri cronologice a situaţiei de fapt.
Prin prisma motivelor invocate recursul se priveşte ca nefondat pentru considerentele ce preced.
Reclamantul a investit instanţa printr-o acţiune solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de sora sa S.M.E. şi pârâţii L.M.D. şi L.P., obligarea acestora la predarea apartamentului ce a făcut obiectul contractului a cărui nulitate absolută se solicită şi obligarea acestora la plata sumei de 6.000 DM, reprezentând contravaloarea chiriei pentru acest apartament.
Reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale în sensul de a se conforma dispoziţiilor art. 112 şi art. 133 C. proc. civ., texte de lege ce prevăd elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată şi corelativ sancţiunea nerespectării acestor cerinţe stabilite de legea procedurală.
Astfel, potrivit art. 112 pct. 4 din acelaşi cod „arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea nu trebuie înţeleasă în sensul că simpla indicare generică, globală a Codului civil, Cod penal, etc., constituie şi prefigurează cadrul legal al temeiului juridic şi obiectului unei acţiuni, câtă vreme nu se precizează cauza de nulitate şi nu se evidenţiază distinct mijloacele de probă pe care se sprijină fiecare capăt de cerere".
Sub aspectul formei în care a fost redactată, cererea de chemare în judecată are carenţe determinate de spectrul larg de instituţii, deopotrivă civile şi penale la care s-a făcut referire şi care au fost ambiguu inserate în cuprinsul acţiunii cu care reclamantul a investit instanţa.
În mod corect, instanţa a pus în discuţie legalitatea timbrării cererii de chemare în judecată, potrivit petitelor, aşa încât neconformarea reclamantului dispoziţiei de timbrare a fost sancţionată cu anularea cererii de chemare în judecată, motivat de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată care stipulează la alin . (1) „că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar la alin. (3) "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii".
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi-a motivat măsura prin care a dispus anularea cererii, în considerentele sentinţei civile nr. 1268 din 12 noiembrie 2001, iar Curtea de Apel Bucureşti, în exercitarea controlului judiciar a menţinut motivarea.
Câtă vreme chestiunea prealabilă a stabilirii taxelor judiciare de timbru, prin admiterea „excepţiei" invocată de pârâţi prin întâmpinare şi rezolvată de instanţă, prin anularea cererii a determinat necercetarea fondului pricinii, motivele de recurs ce se referă la constatarea existenţei sau neexistenţei dreptului nu pot face obiectul examinării, în calea extraordinară de atac a recursului.
În consecinţă, Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică Decizia nr. 168 A din 3 aprilie 2002 a instanţei de apel şi va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.Ş. împotriva deciziei nr. 168 A din 3 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 141/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
