CSJ. Decizia nr. 1502/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia Nr.1502 Dosar nr.3870/2002

Şedinţa publică de la 11 aprilie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de S.N.Tc. “R.” S.A. – Direcţia de Telecomunicaţii Teleorman împotriva deciziei nr.249 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă S.N.Tc. “R.” S.A. – Direcţia de Telecomunicaţii Teleorman, reprezentată prin consilier juridic V.C., lipsind intimata Primăria comunei Olteni, judeţul Teleorman.

Procedura completă.

Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.

Consilierul juridic V.C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr.249 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, dezvoltând motivul prevăzut de art.304 pct.8 din C.proc.civ.şi trimiterea în vederea soluţionării apelului instanţei de contencios administrativ, competentă conform Legii nr.29/1990 în soluţionarea cauzei.

CURTEA

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman la 3 decembrie 2001 S.N.Tc. “R.” S.A. – Direcţia de Telecomunicaţii Teleorman a solicitat să se dispună anularea Dispoziţiei nr.23/10.X.2001 prin care Primarul comunei Olteni judeţul Teleorman a dispus retrocedarea imobilului din str.Alexandriei nr.28 către moştenitorii proprietarului originar A.C.P.. S-a arătat că imobilul este necesar pentru desfăşurarea activităţii de relaţii cu publicul şi deci nu poate fi retrocedat.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.

Tribunalul Teleorman – Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.164/28.01.2002 a respins acţiunea ca nefondată.

Instanţa a reţinut în primul rând că dispoziţiile aplicabile în speţă nu sunt cele ale dreptului comun – Legea nr.29/1990 ci prevederile derogatorii ale reglementării speciale care este Legea nr.10/2001. În consecinţă competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei civile, iar nu celei de contencios administrativ.

Pe fondul pricinii s-a reţinut că prin dispoziţia Primarului a fost retrocedat vechiul corp de clădire compus din 3 camere de locuit, antreu şi bucătărie, iar nu corpul cel nou ocupat de către reclamantă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin dec.civ. nr.249/1.06.2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a civ ilă.

S-a reţinut că motivul de apel invocat referitor la competenţa instanţei de contencios administrativ este nefondat în raport de dispoziţiile speciale ale Legii nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând că speţa constituie „o situaţie tipică de contencios administrativ în condiţiile art.1 Legea nr.29/1990”.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că recursul nu este fondat.

Prin cererea întroductivă de instanţă, recurenta reclamantă a solicitat anularea unei dispoziţii a Primarului prin care, în baza art.9 al.1 art.13 al.1 şi art.20 lit.b din Legea nr.10/2001 s-a restituit în natură

moştenitorilor proprietarului un imobil trecut abuziv în proprietatea statului.

Este deci evident că solicitarea reclamantei face parte din categoria actelor care potrivit art.16 al.5 din Legea nr.10/2001 sunt cenzurate potrivit dreptului comun; în baza art.24 al.7 şi 8 din aceeaşi lege persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia sau dispoziţia iar competenţa de soluţionare revine secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.

Aşa fiind, cum normele referitoare la competenţă au fost respectate, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul S.N.Tc. “R.” S.A. – Direcţia de Telecomunicaţii Teleorman împotriva deciziei nr.249 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – Civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1502/2002. Civil