ICCJ. Decizia nr. 1670/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1670
Dosar nr. 5210/2002
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 4105 din 31 octombrie 2001, reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA, solicitând anularea deciziei nr. 1019 din 28 septembrie 2001 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a imobilului constând în hotelul P., în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a adresat o notificare pârâtei, înregistrată la aceasta sub nr. 1896 din 19 martie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a hotelului P. din Eforie Nord.
Ca răspuns la notificare, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, pârâta a emis Decizia nr. 1019 din 28 septembrie 2001 prin care i-a respins cererea, motivat de faptul că reclamanta nu a depus acte de proprietate cu privire la acest imobil, susţinând că el este proprietatea pârâtei şi îndrumând-o pe reclamantă să se adreseze A.P.A.P.S., pentru măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Nemulţumită de acest răspuns, reclamanta a formulat acţiunea care face obiectul acestui dosar, criticând Decizia emisă de pârâtă pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că imobilul a cărui restituire o solicită a fost construit din fonduri proprii, începând cu anul 1958. Obiectivul hotel P. a fost conceput, proiectat şi construit ca o unitate funcţională, compusă din două corpuri de clădire, unul cu destinaţie de cazare, celălalt cu destinaţie de cantină. În acest sens s-au depus: cererea reclamantei pentru finanţarea construirii unei case de odihnă pentru salariaţii săi (aceasta fiind denumirea şi destinaţia iniţială), cerere adresată Băncii de Investiţii, contractele anuale încheiate cu unităţile de execuţie şi proiectul construcţiei.
La data de 12 ianuarie 1960, Consiliul de Miniştri şi Consiliul Central al Sindicatelor au emis Hotărârea nr. 9/1960, prin care imobilul, casă de odihnă a fost trecut în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Constanţa.
Recepţia lucrărilor a fost stabilită la data de 11 iunie 1960, ocazie cu care s-a încheiat un proces verbal, stabilindu-se ca dată a predării imobilului către noul administrator ziua de 18 iunie 1960.
La 19 iunie 1960 s-a întocmit procesul verbal de recepţie, iar la 21 iunie 1960 s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire, între reclamantă şi Întreprinderea Staţiunii Balneo-Climaterice Eforie, a construcţiilor, împreună cu tot mobilierul, cazarmamentul, utilajele şi obiectele de inventar.
Reclamanta a arătat că nu a primit nici o despăgubire şi că trecerea imobilului în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular Constanţa prin ISBC Eforie a fost ilegală, el nefiind proprietate de stat ci cooperatistă.
Ulterior, imobilul a ajuns în patrimoniul pârâtei SC E. SA
Prin Legea nr. 3/1978 a fost abrogată H.C.M. nr. 9/1960, dar imobilul nu a revenit în patrimoniul reclamantei, motiv pentru care s-au făcut demersuri care au culminat cu prezenta acţiune.
Pârâta a formulat în cauză o cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiată pe dispoziţiile art. 60-63 C. proc. civ. şi ale art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Deasemeni, în cauză s-a depus o cerere de intervenţie în interesul pârâtei formulată de SC B.L. SRL Constanţa, invocându-se lipsa de calitate procesuală a reclamantei şi netemeinicia acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 28 martie 2002 a Tribunalului Constanţa s-a admis acţiunea reclamantei, s-a anulat Decizia nr. 1019 din 28 septembrie 2001 emisă de pârâtă şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului.
Prin aceeaşi sentinţă s-au respins cererea de chemare în garanţie şi cererea de intervenţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă, fiind persoană îndreptăţită, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, să solicite anularea deciziei emise ca răspuns la notificarea sa, actuala U.C.E.C.O.M. fiind continuatoarea celei înfiinţate în baza Decretului nr. 133/1949.
Pe fond, instanţa a reţinut că reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului, de la proiectarea acestuia până la edificarea lui, pe cheltuială proprie, drept pe care nu l-a pierdut niciodată pentru că, prin H.C.M. nr. 9/1960 s-a transmis numai dreptul de administrare.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care reglementează situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil în proprietatea statului şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale, ci prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în situaţiile în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, restituirea în natură este obligatorie.
Întrucât acţiunea a fost admisă, cererea intervenţie în interesul pârâtei s-a respins.
În privinţa cererii de chemare în garanţie, prima instanţă a reţinut că pârâta nu şi-a dovedit pretenţiile.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel pârâta şi intervenienta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelurile au fost admise prin Decizia nr. 118/C din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, schimbându-se în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii şi admiterii cererii de intervenţie.
Examinând punctual motivele de apel, similare pentru ambele părţi, instanţa a reţinut lipsa titlului de proprietate cu privire la imobil al reclamantei, lipsa dovezilor privind plata preţului construcţiei, existenţa autorităţii de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 531 din 11 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a stabilit că reclamanta nu posedă un titlu valid de proprietate, precum şi inadmisibilitatea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
În contradicţie cu situaţia reclamantei, instanţa de apel a reţinut că pârâta a dovedit că este o societate comercială privatizată în condiţiile art. 20 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului aflat în patrimoniul său nefiind posibilă decât prin anularea actelor de privatizare, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs reclamanta şi chemaţii în garanţie.
În recursul reclamantei, declarat în termen la data de 11 noiembrie 2002 se critică Decizia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se invocă faptul că instanţa de apel a greşit când a reţinut că reclamanta nu posedă un titlu de proprietate emis în conformitate cu prevederile Decretului nr. 409/1955, în vigoare la data edificării imobilului în litigiu pentru că acest act normativ reglementa transmiterea bunurilor aflate în proprietatea statului, respectiv transmiterea lor în folosinţa gratuită a organizaţiilor cooperatiste, ori, în cauză este vorba despre preluarea de către stat a unui imobil din proprietatea unei organizaţii cooperatiste.
Reclamanta recurentă invocă aplicarea greşită a legii şi pentru că motivarea instanţei de apel se referă la terenul pe care se află hotelul P., care nu face obiectul cauzei, omiţând să examineze titlul său pentru construcţie.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat, reclamanta recurentă invocă aplicarea greşită a legii în sensul că instanţa de apel a reţinut prevederea de drept comun din art. 1201 C. civ., deşi Legea nr. 10/2001, aplicabilă cauzei, cuprinde o dispoziţie specială în art. 47 şi art. 48 potrivit căreia persoana îndreptăţită, căreia i s-a respins o acţiune având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă poate solicita măsuri reparatorii în natură.
Recurenta reclamantă critică Decizia instanţei de apel pentru că a reţinut lipsa calităţii sale procesuale, respectiv că nu este persoană îndreptăţită conform legii, deşi a dovedit calitatea sa de proprietar asupra imobilului – hotel, precum şi preluarea lui abuzivă în baza unui act normativ nepublicat, respectiv H.C.M. nr. 9/1960.
Referitor la inadmisibilitatea acţiunii, reţinută de instanţa de apel, reclamanta recurentă arată că textul art. 27 din Legea nr. 10/2001, invocat de instanţă nu este aplicabil în cauză deoarece preluarea imobilului nu s-a făcut cu titlu valabil.
În final, pe fondul acţiunii, recurenta reclamantă susţine că a probat, în condiţiile art. 22 din lege, calitatea sa de proprietară asupra imobilului, ceea ce justifică restituirea în natură, pe temeiul art. 2 lit. e) şi h) din Legea nr. 10/2001 şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii apelului pârâtei şi a celui al intervenientei.
Prin recursul declarat de chemata în garanţie A.V.A.S. (succesoare legală a A.P.A.P.S., în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 23/2004) se solicită modificarea deciziei instanţei de apel în sensul menţinerii dispoziţiilor sentinţei cu privire la cererea de chemare a sa în garanţie.
Se arată că, deşi acţiunea reclamantei a fost respinsă, totuşi instanţa de apel a admis apelurile declarate de pârâtă şi de intervenientă în contradictoriu cu fostul A.P.A.P.S., confirmându-i astfel calitatea de chemată în garanţie, deşi în motivarea deciziei nu se face nici o referire la aceasta.
Împotriva deciziei civile nr. 118/C din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa a declarat recurs şi chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanţa.
Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa la data de 15 noiembrie 2002; întrucât Decizia i-a fost comunicată la data de 24 octombrie 2002, rezultă că recursul s-a declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., urmând a fi respins ca tardiv.
În recurs s-au depus dovezi în sensul că pârâta SC E. SA şi-a schimbat denumirea, în condiţii legale, la data de 18 decembrie 2004, în T.H.R. Marea Neagră SA.
Pârâta şi intervenienta au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.
Recursurile declarate de reclamantă şi de chemata în garanţie A.V.A.S. sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta U.C.E.C.O.M. a investit Tribunalul Constanţa, secţia civilă, cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, contestând Decizia emisă de pârâtă, prin care aceasta i-a respins solicitarea din notificarea formulată în condiţiile art. 21 din lege.
Reclamanta a uzat de această procedură specială după ce, prin Decizia nr. 531 din 11 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, s-a confirmat irevocabil soluţia de respingere a unei acţiuni în revendicarea imobilului hotel P., întemeiată pe dreptul comun, reţinându-se, într-adevăr, că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de proprietară asupra imobilului.
În raport de această hotărâre a reţinut instanţa de apel, în mod eronat, excepţia autorităţii de lucru judecat. Art. 48 din Legea nr. 10/2001 stabileşte că persoanele îndreptăţite sau persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat sau de orice alte persoane juridice pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură.
Sub acest aspect, recursul reclamantei este fondat.
Referitor la celelalte motive de recurs, care se constituie în tot atâtea critici la adresa deciziei instanţei de apel privind calitatea procesuală a reclamantei şi admisibilitatea acţiunii, ambele circumscrise existenţei sau inexistenţei titlului de proprietate al reclamantei cu privire la imobil urmează a se reţine că probatoriul administrat este incomplet.
Reclamanta a depus înscrisuri din care rezultă că, la 14 aprilie 1958 s-a adresat Băncii de Investiţii cu o cerere de finanţare în vederea construirii unei case de odihnă, în valoare de 2.830.000 lei, pentru salariaţii săi. Cererea avea la bază aprobarea Comitetului Executiv U.C.E.C.O.M., dată prin Decizia nr. 64 din 6 februarie 1958, precum şi proiectul nr. 2030 întocmit de I.P.C.U. Constanţa.
Lucrările de ridicare a construcţiei au început în anul 1958, având la bază contractul direct anual încheiat cu executantul cooperativa R., actul adiţional din 11 mai 1959 şi procesul-verbal din 23 martie 1959, anexă la contract. Ele au fost continuate de I.R.C.R. Bucureşti, conform contractului direct anual din martie 1960 şi de I.I.L. R. Bucureşti, conform protocolului încheiat la 26 ianuarie 1960.
În toate înscrisurile menţionate, reclamanta apare ca beneficiară a construcţiei, consemnându-se obligaţia sa de a efectua plata lucrărilor.
La data de 12 ianuarie 1960 apare H.C.M. nr. 9/1960 prin care se dispune trecerea casei de odihnă în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Constanţa, cu tot inventarul său.
La data de 11 iunie 1960 se încheie un proces-verbal în care se consemnează necesitatea efectuării unor remedieri la lucrările de construcţie, precum şi completarea dotărilor acesteia, stabilindu-se data recepţiei finale la 18 iunie 1960.
La 19 iunie 1960 se încheie procesul-verbal de recepţie, constatându-se că lucrările au fost terminate şi obiectivul poate fi dat în folosinţă.
Ambele procese-verbale s-au încheiat între reclamantă, constructor şi cei care trebuiau să preia imobilul, în temeiul H.C.M. nr. 9/1960, respectiv Sfatul Popular al oraşului Constanţa şi ISBC Eforie.
La data de 21 iunie 1960 s-a efectuat predarea-primirea celor două corpuri de clădire (pentru „cazare" şi „grup sanitar – grup alimentar") cu toate utilajele, mobilierul, cazarmamentul şi dotările necesare funcţionării.
Reclamanta susţine că, în acest mod a dovedit că este proprietara imobilului, fiind beneficiara proiectului şi a construcţiei finalizate înainte de preluarea abuzivă, în temeiul unui act normativ nepublicat şi care, în realitate a operat doar un transfer al dreptului de administrare.
Probatoriul este insuficient în privinţa plăţii preţului construcţiei. Reclamanta a depus corespondenţa ei cu banca finanţatoare, devizele de lucrări şi procesele-verbale de recepţie parţială care cuprind menţiuni privind preţurile, recalcularea acestora şi decontări, dar nu a făcut dovada certă a rambursării creditelor din fonduri proprii sau a altei modalităţi de plată în nume propriu.
Cum reclamanta susţine că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul unui act juridic cu caracter oneros, respectiv a contractului de construire, instanţa consideră că este obligatoriu a se face dovada plăţii preţului din surse proprii, simpla calitate de beneficiară a construcţiei nefiind suficientă pentru a-i conferi şi calitatea de proprietară a acesteia.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se va admite recursul reclamantei, se va casa Decizia şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Cu ocazia rejudecării se va completa probatoriul în sensul plăţilor efectuate de reclamantă, din surse proprii, cu destinaţia de preţ al construcţiei ce face obiectul cauzei.
Pentru a asigura o judecată unitară a cauzei şi pentru că soarta cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S. depinde de cea a acţiunii reclamantei se va admite şi recursul chematei în garanţie, dispunându-se casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre o dreaptă rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. şi de chemata în garanţie A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 118 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Respinge ca tardiv recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 118 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5293/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1788/2002. Civil. Contestatie la executare.... → |
|---|
