ICCJ. Decizia nr. 5293/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5293
Dosar nr. 2476/2002
Şedinţa publică din 10 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 august 2001 M.N. s-a adresat Primăriei Comunei Dăneşti, judeţul Gorj pe cale de notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru „a fi repus în drepturile prevăzute de această lege asupra unui teren de 13 ha situat la punctul numit Podul Zlastului" şi care i-a fost luat pe nedrept.
Întrucât nu a primit nici un răspuns de la persoana juridică notificată, la data de 29 noiembrie 2001, M.N. a sesizat instanţa de judecată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa Primăria Comunei Dăneşti, judeţul Gorj, să fie obligată să-i restituie suprafaţa de 13 ha teren extravilan.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 287 din 12 decembrie 2001, a respins ca prematură cererea formulată de reclamantul M.N., cu motivarea că acţiunea a fost introdusă doar ca urmare a notificării, fără însă a fi emisă o decizie conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Apelul promovat împotriva acestei sentinţe de reclamantul M.N. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 49 din 9 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că soluţia de respingere a cererii ca prematur formulată este greşită faţă de adresa nr. 4 din 26 septembrie 2001 a Primăriei Comunei Dăneşti, act depus în copie la Curtea de Apel Craiova de către reclamant şi din care rezultă că prin dispoziţia nr. 53 din 18 septembrie 2001 primăria a respins solicitarea reclamantului în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Din aceeaşi adresă instanţa de apel a reţinut că terenului solicitat de reclamant nu-i sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, situaţia bunului a fost reglementată în baza Legii nr. 18/1991, fiind pronunţate şi hotărâri judecătoreşti definitive.
S-a mai motivat că adeverinţa nr. 440/1990, act depus de reclamant, potrivit căruia solicitantul nu a fost membru cooperator, nu prezintă relevanţă, întrucât potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, dispoziţiile acestei legi se aplică şi persoanelor ale căror terenuri au trecut cu sau fără titlu în patrimoniul cooperativei, fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, precum şi, după caz, moştenitorilor acestora.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a confirmat sentinţa tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamantul M.N. care a susţinut că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea Legii nr. 10/2001 şi că soluţiile nu se bazează pe probe.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Persoana îndreptăţită are dreptul să susţină în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare cererea de restituire în natură. În acest scop, ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare.
În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Din această perspectivă se constată că, deşi instanţa de apel a apreciat ca greşită soluţia adoptată de tribunal (ce a respins ca prematur formulată acţiunea), la rândul ei, Curtea de Apel Craiova a adoptat soluţia în cauză fără a obliga unitatea deţinătoare să depună dispoziţia nr. 53 din 18 septembrie 2001 pentru a se putea cerceta dacă aceasta a fost dată în condiţiile şi cu respectarea legii şi fără a sancţiona conduita imputabilă a persoanei notificate, care, fie din neglijenţă, fie cu rea-credinţă, a refuzat să răspundă la notificarea reclamantului potrivit legii, necomunicându-i dispoziţia pretins adoptată, şi lipsindu-l de posibilitatea de a o ataca în justiţie în deplină cunoştinţă de cauză.
Întrucât în conformitate cu art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 ceea ce se atacă în justiţie este Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată şi cum instanţele nu au fost preocupate să cerceteze dacă unitatea deţinătoare a emis ori nu o astfel de dispoziţie, iar în caz afirmativ, ea să fie comunicată reclamantului, se impune soluţia de admitere a recursului, de casare a ambelor hotărâri şi de reluare a judecăţii de la prima zi de înfăţişare.
Totodată, se apreciază ca fiind de neadmis procedeul instanţei de apel de a reţine că terenului revendicat îi sunt aplicabile, exclusiv, prevederile Legii nr. 18/1991 din simpla afirmaţie a pârâtei efectuată într-o adresă, fără a se solicita ori dispune administrarea de dovezi în acest sens.
De aceea, în rejudecare, instanţa de trimitere va solicita părţilor dovezi concludente din care să rezulte regimul juridic al nemişcătorului revendicat, locul în care este situat (în intravilan sau extravilan), situaţia lui actuală (dacă este liber sau ocupat de construcţiile unor terţi ori dacă pe acest bun s-a constituit, în tot sau numai în parte, dreptul de proprietate în temeiul unor legi anterioare) şi se va solicita să se depună la dosar hotărârile judecătoreşti anterioare pronunţate în baza Legii nr. 18/1991 pentru a se analiza dacă şi în ce măsură reclamantul a primit satisfacţie în temeiul acestei legi.
În raport de situaţia de fapt ce va rezulta din probele ce vor fi administrate, instanţa de trimitere va avea în vedere la soluţionarea cauzei şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003, în sensul că prevederile Legii nr. 10/2001, chiar în condiţiile în care este formulat art. 8 alin. (1), acestea au şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 49 din 9 aprilie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 287 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 529/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1670/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
