ICCJ. Decizia nr. 1673/2002. Civil. Încheiere suspendare art. 47 alin. 1 Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1673
Dosar nr. 1538/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 642/2000 reclamantele I.G. şi P.R. au acţionat în judecată SC P. SA Băicoi, pe D.P.I. şi D.D., pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de schimb nr. 662 din 25 februarie 1999, prin care au fost schimbate două loturi de teren în suprafaţă de 18122 mp şi 6523 mp din extravilanul oraşului Băicoi cu alte două loturi de teren în suprafaţă de 10080 mp şi 20160 mp din oraşul Băicoi punctul „Ciobârca".
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că cele două loturi de 18122 mp şi 6523 mp nu sunt proprietatea SC P.B. SA ci ale acestora, astfel că ele nu puteau face obiectul schimbului.
La 22 noiembrie 2000 I.O.M. şi S.A. au formulat o cerere de intervenţie în interes propriu prin care au solicitat întocmai reclamantelor şi pentru aceleaşi considerente, anularea contractului de schimb, precizând că cele două loturi de teren din extravilanul oraşului Băicoi de 18122 mp şi 6523 mp fac parte din masa succesorală a autorului lor D.I. şi deci SC P.B. SA nu putea dispune de acestea prin schimb.
După administrarea probelor cu acte, interogatorii, martori şi expertiză topometrică, Judecătoria Câmpina a pronunţat sentinţa nr. 2140 din 15 iunie 2001, prin care a respins ca nefondate acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în considerentele sentinţei că reclamantele-interveniente nu şi-au probat dreptul lor de proprietate asupra terenurilor ce au fost obţinute de D.P.I. şi D.D. în urma schimbului efectuat cu SC P.B. SA, deoarece pentru terenul de 18122 mp reclamantei P.R. şi autoarei intervenientelor nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură, iar pentru terenul de 6523 mp reclamantei I.G. i s-a respins acţiunea în revendicare prin sentinţa 2105/1995 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă.
Totodată s-a stabilit că în cauză nu există nici un motiv de nulitate absolută.
Prin Decizia nr. 2025 din 3 decembrie 2001 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul reclamanţilor I.G. şi P.R., precum şi al intervenienţilor I.O.M. şi S.A.
În considerentele deciziei s-a reţinut că la data la care a intervenit actul de schimb, reclamantei P.R. şi autoarei intervenienţilor nu li se reconstituise în natură dreptul de proprietate asupra terenului de 18122 mp ce a format obiectul schimbului, prin Decizia nr. 277 din 23 mai 1992, acordându-li-se acţiuni.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta I.G. s-a concluzionat că prin sentinţa nr. 2105/1995 a Judecătoriei Câmpina s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în cadrul acţiunii în revendicare împotriva SC P.B. SA că acesteia nu i s-a reconstituit în natură dreptul de proprietate asupra terenului de 6400 mp (ci în acţiuni), astfel că aceasta nu este îndreptăţită să solicite anularea schimbului.
Instanţa de apel a înlăturat pentru lipsă de probe şi motivul de anulare a actului de schimb pentru frauda la lege şi cauză ilicită.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs reclamantele şi intervenienţii.
Prin încheierea din 19 martie 2002 Curtea de Apel Ploieşti a suspendat judecarea recursului în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 combinat cu art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cererii formulată de recurenţi privind restituirea terenurilor în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei încheieri de suspendare au declarat recurs D.P.I. şi D.D. invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. arătând în esenţă că instanţa a făcut o greşită interpretare a actelor dosarului, deoarece din conţinutul acestora rezultă cu certitudine că terenul în suprafaţă de 4523 mp ce a făcut obiectul schimbului nu a fost niciodată în posesia şi folosinţa recurentei-reclamante I.G. sau autorului său şi nici că aceştia au vreun titlu valabil asupra imobilului. Din această cauză instanţa a constatat greşit că prevederile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile în cauză.
De asemenea, recurenta-reclamantă I.G. aflându-se în cadrul unei acţiuni în anularea contractului de schimb nu-i erau incidente dispoziţiunile art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001 prevederile legii sunt aplicabile şi acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
Rezultă deci din economia textului că incidenţa art. 47 din Legea nr. 10/2001 operează numai în privinţa acţiunilor în curs de judecată la data apariţiei legii, care vizează restituirea sau acordarea măsurilor reparatorii referitoare la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Măsura instituită de art. 47 din Legea nr. 10/2001 conferă persoanelor îndreptăţite dreptul de a opta între aplicarea vechii reglementări cauzelor în curs de judecată şi beneficiul aplicării reglementării din Legea nr. 10/2001, în privinţa imobilelor preluate abuziv în perioada de incidenţă a legii.
În speţă, se constată că instanţa de recurs a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiunilor art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Obiectul litigiului suspendat în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu îl constituie restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 sau acordarea măsurilor reparatorii, ci anularea unui contract de schimb în privinţa unor terenuri despre care reclamanţii au pretins că le aparţin deţinute abuziv de cooperativă. Deci, prevederile Legii nr.10/2001 nu sunt aplicabile în cauză pentru a se justifica măsura suspendării, iar împrejurarea probată de recurente privind notificarea SC P. SA pentru restituirea terenului de 6400 mp din oraşul Băicoi, nu este revelatoare, deoarece nu are legătură nemijlocită cu cadrul procesual al litigiului.
În atari împrejurări, greşit Curtea de Apel Ploieşti a luat act de cererea recurenţilor-reclamanţi de suspendare a judecării recursului în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care în temeiul art. 313 C. proc. civ. recursul de faţă va fi admis, casându-se încheierea de suspendare, cu trimitere pentru continuarea judecăţii, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.P.I. şi D.D. împotriva încheierii de suspendare din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, casează încheierea şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 520/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 52/2002. Civil → |
|---|
