CSJ. Decizia nr. 520/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.520Dosar nr.3436/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 255 A din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti , Secţia a III – a Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de consilier juridic A.L., intimata-reclamantă M.E., personal şi asistată de avocat B.I.G., intimatul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, reprezentat de consilier juridic Olga Ongerth.
Procedura completă.
Curtea, din oficiu, pune în discuţia părţilor admisibilitatea recursului.
Consilier juridic A.L. a solicitat admiterea recursului, considerând că acesta este admisibil.
Avocat B.I.G.a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
Consilier juridic O.O.şi reprezentanta Ministerului Public, având pe rând cuvântul, au pus concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată:
M.E. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor şi Municipiul Bucureşti prin primarul general, pentru a fi obligaţi la retrocedarea terenului aferent construcţiei (demolate între timp) situat în Bucureşti, str. Mircea Vodă nr. 2 (fost str. Olteni nr. 21), iar în cazul imposibilităţii restituirii terenului în natură să fie obligaţi pârâţii la plata unor despăgubiri, precizate a fi în sumă de 1.124.834.240 lei pentru teren şi 95.200.000 lei reprezentând contravaloarea construcţiei demolate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul menţionat a fost proprietatea tatălui său, a cărui unică succesoare este, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9065/28 februarie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat şi transcris la nr.2329/28 februarie 1945. În 1950 imobilul a trecut la stat în baza Decretului nr.92/1950, ale cărui dispoziţii nu-i erau aplicabile, fapt dovedit cu recunoaşterea autorităţilor cărora proprietarul li s-a adresat în temeiul Decretului nr.524/1955 şi care au dispus restituirea bunului.
În cele din urmă, construcţia existentă pe teren a fost demolată, iar terenul a fost încorporat în lucrările de sistematizare a zonei conform Decretului de expropriere nr.217/12 septembrie 1989.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV – a civilă, prin sentinţa nr. 1770 din 26 noiembrie 2001, a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că restituirea în natură a terenului nu este admisibilă faţă de prevederile art. 5 alin. 2, art. 36 alin. 5 şi art. 119 alin. 3 din Legea nr.18/1991, iar cererea de acordare de despăgubiri poate fi formulată numai în condiţiile şi conform procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III – a civilă l-a admis, prin Decizia nr. 255 A din 28 mai 2002, a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza pentru soluţionare pe fond.
S-a reţinut, în esenţă, că din moment ce reclamanta nu a înţeles să facă uz de dispoziţiile art. 47 din Legea nr.10/2001, acţiunea introdusă anterior intrării în vigoare a menţionatei legi, urmează a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor de drept comun invocate de reclamantă.
Împotriva deciziei instanţei de apel Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs solicitând modificarea acesteia şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Recursul nu este admisibil.
Potrivit art. 197 alin.1 din C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin OUGnr.138/2000, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, aceasta va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
În redactarea acestui text de lege, anterioară modificării lui prin OUGnr.138/2000, în situaţia în care prima instanţă nu intra în cercetarea fondului, instanţa de apel desfiinţa hotărârea atacată şi dispunea trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de fond.
Raţiunea modificării prevederilor art. 297 alin.1 din C.proc.civ. a fost aceea de a evita trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate, posibilă, fără a fi private părţile de un grad de jurisdicţie, datorită caracterului devolutiv al căii de atac a apelului.
Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului şi, atât timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărârea definitivă, la care se referă prevederile art.297 alin.1 din C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin OUGnr.138/2000, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
În atare situaţie, Decizia prin care instanţa de apel a anulat hotărârea apelată şi a reţinut cauza pentru judecarea ei în fond are caracterul unei hotărâri parţiale, nesusceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această din urmă hotărâre având caracter definitiv.
PENTRU ACESTEL MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 255 A din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5233/2002. Civil. Rectificare Carte Funciara.... | ICCJ. Decizia nr. 1673/2002. Civil. Încheiere suspendare art.... → |
|---|
