ICCJ. Decizia nr. 1839/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1839
Dosar nr. 3989/2002
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 august 2000, la Tribunalul Argeş, reclamanţii B.I.D., M.A., S.A.M., B.R., B.E. şi E.B. au chemat în judecată Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor (în calitate de reprezentant al Statului Român) solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să fie obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul denumit „Vila Florica" şi terenul aferent acesteia (parcul) situate în raza comunei Ştefăneşti, judeţul Argeş, imobil în care funcţionează în prezent Centrul de cultură Brătianu.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că vila şi terenul aferent au fost proprietatea fraţilor V. şi C.(D.)B., iar averea familiei B. a intrat abuziv în proprietatea statului fără nici un titlu. Reclamanta B.I.D. este moştenitoare legală a lui V.B. cu o cotă de 50%, iar celelalte reclamante sunt moştenitoarele legale pe linia C.(D.)B.
Reclamantele au mai arătat, prin acţiune, că au depus cerere, potrivit Legii nr. 112/1995, pentru restituirea în natură a imobilului, dar cererea le-a fost respinsă.
În finalul acţiunii, reclamantele au arătat că, pe acelaşi teren, se află o biserică şi o capelă, dreptul de proprietate cu privire la acestea fiindu-le recunoscut reclamantelor de către Eparhia Argeşului şi Muscelului.
Soluţionând litigiul, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2111 din 26 octombrie 2001, a respins acţiunea cu motivarea că imobilele fac parte din domeniul public al statului, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, aşa încât acţiunea în revendicarea respectivelor imobile este inadmisibilă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 39/A din 13 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante cu motivarea că este valabil titlul statului, deoarece Decizia de preluare a imobilelor a fost dată în aplicarea unei legi în vigoare la acea dată, anume Legea nr. 877/1940 completată prin Legea nr. 6/1948, iar, pe de altă parte, potrivit Legii nr. 10/2001, nu sunt restituibile imobilele preluate cu titlu valabil şi ocupate de aşezăminte social–culturale sau de instituţii publice.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamantele susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, aşa încât acţiunea în revendicare trebuia admisă, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, această lege fiind adoptată ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată.
Ulterior declarării recursului, reclamantele E.B. şi B.R. au decedat la 22 februarie 2004 şi respectiv la 15 iunie 2004, în locul acestora fiind introduşi în cauză moştenitorii M.M. şi respectiv M.A.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că titlul statului este valabil, preluarea imobilului fiind dispusă în baza Legii nr. 877/1940, completată prin Legea nr. 6/1948.
Potrivit art. 1 al Legii nr. 877/1940, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 6/1948, naţionalitatea română mai poate fi retrasă românului care pleacă ori încearcă să plece din ţară în mod clandestin sau fraudulos, precum şi aceluia care nu se întoarce în ţară după expirarea termenului de valabilitate a actelor de călătorie, eliberate de autorităţile române.
În cauză, B.V., fostul coproprietar al imobilului aflat în litigiu, a plecat din România în luna mai 1947 şi a fost condamnat în contumacie, prin sentinţa penală nr. 321/1948 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 10 ani temniţă grea pentru trecerea frauduloasă a frontierei şi ostilitate contra statului (crima de uneltire contra statului).
Anterior condamnării, Consiliul de Miniştri, în şedinţa din 20 februarie 1948, a decis retragerea naţionalităţii române şi a confiscat averea mobilă şi imobilă a mai multor persoane, printre care şi B.V.V.V.
Procesul penal privind pe B.V.V.V. a fost, însă, rejudecat şi Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 4609/1999, a dispus achitarea inculpatului pentru ambele infracţiuni pentru care fusese condamnat în 1948 (dosarul primei instanţe). De altfel, anterior rejudecării procesului penal, B.V.V.V. redobândise cetăţenia română în baza Legii nr. 21/1991, aşa cum se atestă prin adeverinţă eliberată la 12 noiembrie 1992 de Ministerul de Interne, Direcţia Generală de Paşapoarte şi a Poliţiei de Frontieră.
Se constată că hotărârea judecătorească prin care a fost condamnat unul dintre coproprietarii imobilului nu îndreptăţeşte concluzia că imobilul în întregime a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu „valabil" cu respectarea Constituţiei şi a legilor în vigoare la data preluării lui de către stat. În consecinţă, bunul preluat de stat fără un titlu valabil, poate fi revendicat de foştii proprietari sau de succesorii acestora, instanţele judecătoreşti fiind competente, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, să stabilească valabilitatea titlului.
Fără suport legal este şi motivarea deciziei instanţei de apel potrivit căreia acţiunea în revendicare trebuie respinsă în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Acţiunea în revendicare a fost înregistrată de reclamante la 29 august 2000 şi a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţele judecătoreşti având obligaţia să soluţioneze procesul în acest cadru legal, Legea nr. 10/2001 fiind adoptată ulterior sesizării instanţei, aşa încât dispoziţiile acestei din urmă legi neputând să retroactiveze.
În cursul soluţionării procesului în primă instanţă şi în instanţa de apel, situaţia de fapt nu a fost, însă, pe deplin stabilită.
Astfel, a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară din cuprinsul căreia rezultă că o parte din terenul revendicat de reclamante şi anume suprafaţa de 2978 mp este folosit de SC C., societate comercială care nu a fost citată ca parte în proces. Această situaţie de fapt nouă, rezultată din dezbateri, impunea instanţei obligaţia să pună în discuţia părţilor citarea şi a SC C. pentru a se pune capăt litigiului cu privire la întreaga suprafaţă de teren revendicată. După verificarea poziţiei societăţii comerciale care foloseşte o parte a terenului, trebuia ca instanţa să dispună completarea raportului de expertiză tehnică în scopul identificării corecte şi complete a construcţiei şi terenului revendicate.
Din examinarea actelor depuse la dosar de către reclamante se constată că nu a fost alăturat acţiunii certificatul de moştenitor care eventual a fost întocmit în urma decesului intervenit la 22 decembrie 1930, al lui V.B., autorul lui B.V.V.V. acesta din urmă fiind unul dintre copropiretarii imobilului aflat în litigiu. Ca atare, se impune o completare a probelor pentru a se stabili dacă a fost dezbătută succesiunea şi dacă reclamanta B.I.D. îşi justifică, pe deplin, calitatea procesuală activă.
După completarea în sensul menţionat a probelor, instanţa era în măsură să examineze ansamblul probelor administrate, inclusiv actele depuse la dosar de Ministerul Culturii şi cultelor acte pe care această parte în proces şi-a întemeiat apărarea că este un deţinător legal al imobilului.
În raport cu considerentele expuse, urmează să fie admis recursul declarat de reclamante, să fie casată Decizia instanţei de apel şi să fie trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele B.E., B.I.D., S.A.M., M.A., M.M. şi M.A. împotriva deciziei civile nr. 39 A din 13 iunie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2267/2002. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1009/2002. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
