ICCJ. Decizia nr. 2267/2002. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2267
Dosar nr. 3543/2002
Şedinţa de la 21 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanţii C.M.P., P.I., P.A.M., B.V.P., P.J., V.E., M.A., G.G., M. şi S.V. au chemat în judecată pe pârâţii C.A., C.F.R., C.M., C.M. şi G. (născută C.)L., cerând a se constata că defuncţii C.G. (decedat la 17 februarie 1986) şi C.F.(decedată la 1 februarie 1985) au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 8500 mp teren ce se identifică cu nr. top 22783 din C.F. 20285 Cluj-Napoca având ca proprietar tabular pe G.L.
Totodată reclamanţii au cerut a se constata că pârâţii le-au înstrăinat, prin acte sub semnătură privată, parte din acest teren, sens în care cer ca să fie obligaţi să încheie acte autentice sau să se dispună ca hotărârea judecătorească să ţină loc de contract.
Solicită reclamanţii a se dispune şi sistarea stării de indiviziune asupra terenului cumpărat, cu menţinerea C.F. neschimbată pentru restul terenului şi întabularea, în favoarea lor a dreptului de proprietate, prin vânzare şi partaj.
În motivarea cererii se arată că numiţii C.G. şi C.F. au folosit suprafaţa de 8500 mp în litigiu din anul 1952, că în anul 1953 acest teren a fost comasat la Staţiunea Didactică Experimentală Mănăştur la marginea tarlalei şi de atunci a fost folosită paşnic şi netulburată de persoanele arătate, apoi de descendenţii acestora care au încheiat mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare.
Reclamanţii au cerut la 31 martie 2000 introducerea în cauză în calitate de pârâte şi a Staţiunii Didactice Cluj.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu M.L., fiica proprietarei tabulare G.C.L., care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivarea cererii, intervenienta a arătat că autorul pârâţilor, C.G., a fost angajatul părinţilor săi în calitate de muncitor agricol, că în realitate terenurile în litigiu au fost proprietatea părinţilor săi de care au fost deposedaţi în mod abuziv în anul 1953, de statul comunist; menţionează intervenienta că tatăl său a fost arestat de regimul comunist din anul 1951 şi a murit în închisoare.
Totodată, intervenienta arată că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în procedura Legii nr. 1/2000.
Intervenienta şi-a precizat ulterior cererea în sensul că a solicitat să se constate că este proprietara construcţiei edificate pe parcela de teren pentru care este transcris dreptul de proprietate al autorilor săi în C.F. 20285 Cluj şi să se dispună evacuarea necondiţionată a pârâţilor Crişan din acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 407/A din 5 noiembrie 2002 Tribunalul Cluj a admis cererea reclamanţilor şi a constatat că antecesorii pârâţilor C.A., C.F.R., C.M. şi M.C., defuncţii C.G., decedat la 17 februarie 1986 şi C.F., decedată la 01 februarie 1985 au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 8500 mp, teren ce face parte din imobilul înscris în C.F. 20285 Cluj-Napoca, nr. top 22783 având ca proprietar pe G.L. ş.a.
Totodată s-a constatat că prin acte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiate între anii 1995-1998, pârâţii C.A., C.F.R., C.M. şi C.M. au înstrăinat acest teren reclamanţilor şi i-a obligat pe pârâţi să încheie cu reclamanţii contracte autentice de vânzare-cumpărare, în caz contrar, sentinţa va ţine loc de contract.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus sistarea indiviziunii conform raportului de expertiză tehnică şi suplimentului la expertiză efectuate de expertul tehnic ing. M.S. ce fac parte integrantă din sentinţă, atât în varianta I cât şi în varianta a II-a propuse de expert.
În motivarea sentinţei, în esenţă, s-a reţinut că autorii pârâţilor C. au intrat în posesia terenului în litigiu în anul 1952 teren care, în anul 1953, ar fi fost comasat în marginea unei tarlale de teren aparţinând Staţiunii Didactice Experimentale Mănăştur şi că, din acea perioadă, au folosit terenul precum şi construcţia edificată pe el în aceeaşi perioadă paşnic şi netulburaţi, posesie transmisă succesorilor întrunind condiţiile prevăzute de art. 1846-1847 şi art. 1890 C. civ.
Reţine prima instanţă că intervenienta nu a dovedit că terenul în litigiu ar fi intrat în proprietatea sa în procedura reglementate de Legea nr. 18/1991 sau că ar fi făcut demersuri pentru evacuarea familiei C. din aceste imobile.
Apreciază prima instanţă, fără a motiva, că între pârâţi există o stare de indiviziune ce se impune a fi sistată şi că, în baza art. 111 C. proc. civ., se impune a se constata că pârâţii au vândut terenurile în litigiu reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intervenienta M.L. cerând modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii de intervenţie, cu consecinţa constatării că este unica proprietară a construcţiei edificate în C.F. 20285 Cluj şi a evacuării necondiţionate din această construcţie a pârâţilor C.A., C.F.R., C.M. şi M.C., pentru aceleaşi considerente arătate la judecata în primă instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 52 din 11 aprilie 2002 Curtea de Apel Cluj a admis apelul intervenientei şi a modificat sentinţa tribunalului în sensul că a respins acţiunea civilă înaintată de reclamanţii C.M.P., P.I., P.A.M., B.V.P., P.J., P.E., V.E., M.A., G.G., M.G. şi S.V. împotriva pârâţilor C.A., C.F.R., C.M., G.L. şi Staţiunea Didactică Mănăştiur.
Prin aceeaşi decizie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei, după enumerarea mai multor înscrisuri depuse la dosar, s-a reţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1846-1847 şi art. 1890 C. civ., întrucât în cauză cerinţele uzucapiunii, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, nu sunt operante.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul C.M., reclamanţii C.M.P., P.I., P.A.M., I.P., P.E., V.E., M.A., G.G., M.G., S.V. şi B.V.P. şi intervenienta L.M.
În motivarea recursului pârâtul M.C. solicită casarea deciziei recurate, menţinerea sentinţei tribunalului şi recunoaşterea în favoarea sa şi a pârâtei C.A. a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2200 mp teren, pentru care autorul lor posedă titlu de împroprietărire şi asupra a 5764 mp dobândit prin uzucapiune.
În motivarea recursului reclamanţii invocă necompetenţa materială a instanţelor care au soluţionat cauza, aceasta fiind de competenţa, în primă instanţă, conform art. 1 lit. a) C. proc. civ., a judecătoriei.
Totodată, reclamanţii susţin că în mod nelegal, la judecata în fond a cauzei nu a fost pusă în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei întrucât aceasta nu a depus la dosar un titlu de proprietate care să-i justifice interesul în promovarea cererii.
De asemenea, reclamanţii susţin că instanţele nu s-au preocupat de situaţia juridică actuală a terenului în litigiu şi în ce condiţii a intervenit schimbul de terenuri cu Staţiunea Didactică Cluj.
În motivarea recursului, intervenienta solicită casarea hotărârilor şi pe fond admiterea cererii sale de intervenţie cu cheltuieli de judecată avansate atât la judecata în fond şi apel cât şi în recurs şi menţinerea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată pentru aceleaşi considerente arătate la judecata în fond a pricinii.
Reclamantul G.G. critică hotărârea dată de instanţa de apel şi sub aspectul motivării pe care o califică a fi mai mult decât superficială.
Analizând criticile recurenţilor, care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, motivarea hotărârilor judecătoreşti înseamnă arătarea în scris, a raţiunilor care determină pe judecătorul cauzei să respingă sau să admită o cerere.
Îndatorirea judecătorilor de a-şi motiva hotărârea constituie o garanţie a părţilor împotriva arbitrariului judecătoresc şi mijlocul care permite instanţei de recurs să exercite controlul judecătoresc.
Omisiunea arătării temeiurilor de fapt ori de drept pe care se sprijină soluţia adoptată, lipsa oricărei analize a mijloacelor de apărare formulate de părţi ori redactarea hotărârii prin folosirea unor simple afirmaţii din partea judecătorilor echivalează cu o lipsă de motivare care face imposibil de exercitat controlul judiciar şi dă dreptul persoanei interesate să ceară casarea unei astfel de hotărâri.
În speţă, Decizia recurată nu este motivată în raport de soluţia adoptată cu privire la cererea de chemare în judecată şi nici cu privire la soluţia dată cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu.
Simpla prezentare în cuprinsul considerentelor a conţinutului cererii de chemare în judecată (obiect şi motivele de fapt) precum şi a conţinutului înscrisurilor de la dosar, şi a încă două adrese depuse la dosar (cu menţiuni contradictorii), fără vreo analiză a conţinutului acestor înscrisuri ori a celorlalte mijloace de apărare invocate de părţi nu satisface cerinţa referitoare la motivarea în fapt a hotărârii.
De altminteri, judecătorul trebuie să cerceteze şi să se pronunţe asupra tuturor mijloacelor de probă administrate şi asupra tuturor motivelor juridice invocate de ele în susţinerea cererii.
De asemenea, simpla afirmaţie a judecătorului în sensul că „instanţa de fond în mod greşit a reţinut aplicabilitatea" textelor legale arătate în cuprinsul hotărârii, fără vreo explicitare a concluziei şi fără arătarea raţionamentului juridic pe care se fundamentează această afirmaţie, nu este, de asemenea, de natură să satisfacă cerinţa referitoare la motivarea în drept a hotărârii.
Totodată, omisiunea examinării şi motivării dispoziţiei privind menţinerea soluţiei dată de prima instanţă asupra cererii de intervenţie principală, aspect criticat prin apel, este esenţială.
Or, în vederea aplicării corecte a legii, instanţele de fond au obligaţia să stabilească pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei şi cu claritate obiectul cererilor deduse judecăţii şi temeiul juridic al acestora.
În măsura în care formulările părţilor sunt confuze şi împiedică stabilirea cadrului juridic, cum este şi cazul procesului de faţă, instanţa are obligaţia, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, pentru a da o calificare corectă faptelor, iar nu să refuze judecata pe fond a cauzei.
Aşa fiind, pentru omisiunea examinării fondului pricinii şi nemotivarea hotărârii judecătoreşti pronunţate, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru reluarea judecăţii în apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va analiza şi celelalte apărări invocate de părţi prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii C.M.P., P.I., P.A.M., I.P., P.E., V.E., M.A., G.G., B.V.P., M.G. şi S.V., de pârâtul M.C. şi de intervenienta M.L. împotriva deciziei nr. 52 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2328/2002. Civil. Revendicare - D.92/1950.... | ICCJ. Decizia nr. 1839/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
