ICCJ. Decizia nr. 1846/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1846
Dosar nr. 6613/1/2002
Nr. Vechi 3680/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Reclamantul I.F., prin cererea formulată la 28 aprilie 2000 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a solicitat, iniţial în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primar general şi, ulterior în contradictoriu cu M.I., SC C.I. SA Bucureşti, V.G., ş.a., obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, format din teren şi construcţie.
Instanţa prin sentinţa civilă nr. 993 din 21 decembrie 2001 a respins acţiunea reclamantului, reţinând lipsa calităţii procesuale active pentru considerentele ce urmează:
Imobilul din litigiu a fost expropriat pentru cauze de utilitate publică prin sentinţa civilă nr. 781 din 13 octombrie 1936, fiind proprietatea lui D.P. Din adresa nr. 1654 din 1 septembrie 2000, Primăria Municipiului Bucureşti a comunicat că imobilul revendicat figurează în proprietatea statului, fiind preluat de la P.D. În aceste condiţii, simpla declaraţie notarială pe proprie răspundere, în sensul ca D.P. este una şi aceeaşi persoană cu P.D., nu constituie o dovadă concludentă a calităţii procesuale active a reclamantului.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 246A din 23 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei arătate.
La pronunţarea deciziei instanţa a avut în vedere situaţia de fapt şi de drept ce urmează a fi expusă:
Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul român în temeiul Decretului nr. 92/1950 poziţia 239 de la moştenitorii lui P.D. ca hotel M. Pentru justificarea calităţii procesuale active reclamantul a depus la dosarul cauzei certificatele de moştenitor ale autorilor săi, respectiv P.D. decedat la 7 iunie 1949, P.G. decedat la 15 mai 1969, P.V.M. decedată la 4 august 1976 şi I.E. decedată la 3 octombrie 1978 precum şi, copia procesului verbal nr. 27705/1940 emis de Comisia Cărţilor Funciare Bucureşti, privind imobilul din strada M. nr. 6 şi str. P. nr. 5 precum şi actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23138 din 26 octombrie 1921.
Conform actelor de proprietate, proprietar al imobilului este P.N.D. ce figurează în actul de proprietate şi sub numele de D.P. Imobilul din str. M. nr. 6 a fost expropriat de la D.P. astfel, cum rezultă din sentinţa civilă nr. 781 din 13 octombrie 1936.
Din cuprinsul raportului de expertiză şi certificatul nr. 31729 din 17 iulie 1996 a rezultat că imobilul revendicat de reclamant se află în prezent pe strada N.M. nr. 2 şi că, până în anul 1948 se afla în str. P.V. nr. 5 şi ulterior, la nr.1 pe strada P.V.
Situaţia juridică a imobilului revendicat, comunicată de primăria Municipiului Bucureşti, atestă că imobilul a trecut în proprietatea statului de la moştenitorii lui P.D. ca hotel M.
Curtea, analizând înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, reţine că acestea nu sunt concludente şi pertinente cauzei, în sensul susţinerii punctului de vedere a reclamantului, respectiv identitatea dintre persoana autorului său, D.P. şi P.D.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul criticând Decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct 9 şi 10 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează:
În actul de proprietate a imobilului apare numele de D.P., nume care apare şi în hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit exproprierea. Împrejurarea că anexa Decretului 92/1950 apare numele P.D. nu poate duce la concluzia că este vorba despre o altă persoană şi, din potrivă, că naţionalizarea s-a făcut greşit pe numele altei persoane.
Calitatea procesuală activă nu trebuie apreciată în funcţie de numele reţinut în Decretul nr. 92/1950 şi cu atât mai puţin în funcţie de adresa unei dintre părţi, respectiv Municipiul Bucureşti.
În susţinerea motivelor de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. s-au administrat probe cu înscrisuri.
Pe parcursul etapei procesuale a recursului cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct 1 C. proc. civ. de la 19 octombrie 2004 până la 13 decembrie 2005, de la 13 iunie 2006 până la 19 septembrie 2006 şi de la 21 noiembrie 2006 până la 20 noiembrie 2007.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a probatorilor administrate în toate etapele procesuale Înalta Curte reţine că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Calitatea procesuală activă într-o acţiune în revendicare presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular ar dreptului afirmat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, ce atestă dreptul de proprietate a autorului reclamantului, P.D., asupra imobilului ce a purtat iniţial adresa poştală str. P.V. nr. 5, precum şi împrejurarea că acelaşi imobil figurează preluat în proprietatea Statului ca hotel M. este corectă.
Prin actul nou depus în recurs, respectiv actul de partaj autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat la nr. 55092 din 2 noiembrie 1945, recurentul a făcut dovada că în patrimoniul defunctului P.D., autorul reclamantului, s-a aflat „imobilul din Bucureşti str. P.V. nr. 5, denumit hotel M., care fiind expropriat de primărie prin Decizia nr. 22/1939, Curtea de Apel Bucureşti, sec VI, nu formează obiectul acestui partaj urmând ca moştenitorii să împartă suma ce se va depune de Primărie drept preţ".
Rezultă astfel că există identitate între imobilul revendicat, fostul hotel M. şi, imobilul ce a fost proprietatea autorului său, fostul hotel M.
Împrejurarea că în evidenţele unităţii administrativ teritoriale imobilul denumit hotel M. a fost preluat de la o persoană numită P.D. este lipsită de relevanţă juridică, cât timp s-a făcut dovada că imobilul ce a aparţinut autorului reclamantului, hotel M., este acelaşi cu imobilul revendicat în prezenta cauză, fostul hotel M.
Cum instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul şi va casa Decizia.
Pentru aceleaşi considerente în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 993/2001 pe care o desfiinţează cu trimiterea cauzei spre judecare a aceeaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva deciziei nr. 246 din data de 23 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia, admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 993 din data de 21 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7878/2002. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5893/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
