ICCJ. Decizia nr. 7878/2002. Civil. Acţiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7878

Dosar nr. 9/57/2002

Şedinţa publică din 10 decembrie 2008

Asupra excepţiei de faţă, constată:

Prin Decizia nr 83/A din 29 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba lulia, secţia civilă, a luat act de renunţarea la judecata apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 622 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Alba formulată de Biserica Ortodoxă Română cu Hramul Buna Vestire, Parohia Centru I şi Centru II, L.A., L.M., L.D., A.C.I., A.F.I., A.M., M.C.G., M.D., M.M.E., A.F.M., D.L., P.M., A.O., M.M., A.F.

Prin aceiaşi decizie au fost admise apelurile declarate de A.A., A.M., A.C., M.D. şi de reclamanţii reconvenţionali S.S., C.M., A.L.A., S.A. şi S.F. şi a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC U.A. SA Alba lulia, menţinându-se celelalte dispoziţii ale acesteia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs A.O., A.M., A.F., A.F.M., P.M., D.L., M.D., M.M.E., M.C.G., A.M., A.F.I. şi A.C.I..

În motivarea recursului pârâţii susţin că, în mod eronat, deşi au înţeles să-şi susţină apelurile declarate în cauză, fără a se pune în discuţia părţilor, cu raportare la un înscris sub semnătură privată, extrajudiciar şi nedatat, instanţa de apel a reţinut eronat că ar fi renunţat la judecata acestei căi de atac.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 147 C. proc. civ., dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecători şi de grefier.

Dispoziţia legală menţionată are caracter imperativ, întocmirea încheierii de dezbateri, parte integrantă a hotărârii judecătoreşti (practicaua), care cuprinde concluziile finale ale părţilor cu privire la cererile deduse judecăţii, fiind esenţială întrucât în cuprinsul acesteia se verifică limitele investirii instanţei şi respectarea principiilor care guvernează procesul civil, anume al publicităţii, oralităţii şi contradictorialităţii dezbaterilor, respectiv, al dreptului la apărare garantat părţilor litigante.

Existenţa unei contradictorialităţi între cuprinsul încheierii de dezbateri, pe de o pare, şi cel al considerentelor şi dispozitivului hotărârii judecătoreşti, pe de altă parte, atrage nulitatea absolută a hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa reluării procedurii judiciare.

Aceasta întrucât se cauzează părţilor o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în astfel de cazuri instanţele ierarhic superioare fiind în imposibilitate să exercite un control efectiv cu privire la cuprinsul hotărârii recurate.

În speţa supusă analizei, potrivit încheierii de dezbateri datată 10 aprilie 2008 (fila 583 vol.III ds. apel), parte integrantă a hotărârii recurate, instanţa de apel a acordat părţilor cuvântul la dezbateri cu privire la apelurile declarate de acestea împotriva sentinţei tribunalului, fără a se pune în discuţie chestiunea referitoare la existenţa unei cereri de renunţare la judecata apelurilor care ar fi fost formulată în cauză de acestea.

Aşa fiind, instanţa de apel avea a soluţiona apelurile declarate şi susţinute la dezbateri de către părţile litigante şi nu putea lua act direct în considerentele deciziei şi prin dispozitivul acesteia de împrejurarea că acestea au renunţat la judecata căii de atac pe care o declaraseră împotriva sentinţei primei instanţe.

Aşa fiind, având în vedere şi limitele investirii prin recurs, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune casarea, în parte, a deciziei instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de recurenţi, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de A.O., A.M., A.F., A.F.M., P.M., D.L., M.D., M.M.E., M.C.G., A.M. şi moştenitorii lui A.I., A.F.I. şi A.C.I. împotriva deciziei nr. 83 A din 29 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia civilă.

Casează, în parte, Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de recurenţii menţionaţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7878/2002. Civil. Acţiune în constatare. Recurs