ICCJ. Decizia nr. 1923/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1923
Dosar nr. 1025/2002
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 august 1998, D.E.M. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General şi Primarul General, pentru a fi obligat să-i restituie în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din construcţii (un apartament de la parter şi o cameră de serviciu aflată la mansardă) şi cota de 25% din terenul de 395 mp, bun situat în Bucureşti. Totodată, a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului.
M.S. şi M.I. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu solicitând să se constate că sunt proprietarii bunului revendicat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 00657 din 2 noiembrie 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Separat, pentru ipoteza evingerii totale, au chemat în garanţie pe pârât şi pe SC A. SA Bucureşti pentru restituirea preţului bunului cumpărat, iar, pe calea unei cereri reconvenţionale, întoarcerea cheltuielilor utile şi necesare incorporate în imobil.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 205 din 2 noiembrie 2001, a admis acţiunea principală în partea privind privatizarea imobilului solicitat şi a respins atât capătul de cerere referitor la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului, cât şi cererea de intervenţie precum şi cererea reconvenţională.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 561 din 20 noiembrie 2001, a admis apelul pârâtului şi, schimbând în parte sentinţa, a admis cererea de intervenţie şi a constatat că intervenienţii sunt subdobânditori de bună-credinţă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 00657 din 2 noiembrie 1996, soluţie motivată pe ideea că reaua-credinţă nu a fost dovedită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, care solicită menţinerea sentinţei, precum şi pârâtul care, invocând lipsa calităţii sale procesuale, cere respingerea, în întregime, a acţiunii principale.
Recursurile sunt întemeiate.
Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva pesesorului neproprietar, chestiune care, sub raportul condiţiilor cerute pentru exerciţiul dreptului la acţiune, implică justificarea calităţii procesuale a părţilor. Lipsa acestei calităţi, activă sau pasivă, atrage sancţiunea respingerii acţiunii.
Or, în speţă, deşi, activ există dovada preluării fără titlu a imobilului din patrimoniul reclamantei, totuşi, pasiv, instanţele de fond au ignorat că posesorul neproprietar nu este pârâtul, ci intervenienţii, ca subdobâditori cu titlu particular, oneros şi derivat (în baza Legii nr. 112/1995).
Ca atare, acţiunea, fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate, trebuia respinsă cu posibilitatea pentru reclamantă de a porni din nou procesul cu respectarea regulilor imperativ prescrise justificării calităţii procesuale şi domeniului apărărilor de fond pentru evicţiune.
Nu mai puţin, instanţa de apel, violând puterea lucrului judecat şi regula impusă de adagiul tantum devolutum quantum apellatum, a decis, în apelul pârâtului, asupra unor chestiuni care, cu respectarea principiului disponibilităţii, puteau fi hotărâte numai în apelul intervenienţilor. Respectiv, deşi intervenienţii n-au supus apelului soluţia (de primă instanţă) a respingerii cererilor, lăsându-o, ca atare, să treacă în puterea lucrului judecat, totuşi, în apel, nejuridic, această cerere a fost admisă.
Cum asemenea greşeli reprezintă, în materialitatea lor, nelegalităţi esenţiale, se impune, în baza art. 312 şi urm. C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri şi reformarea în întregime a deciziei din apel şi, parţial, a sentinţei, prin respingerea acţiunii în revendicare şi păstrarea soluţiei, de primă instanţă, a respingerii cererilor de intervenţie, reconvenţională şi chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta D.E.M. şi de pârâtul C.G.M.B. împotriva deciziei civile nr. 561 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată.
Admite apelul declarat de CGMB împotriva sentinţei civile nr. 205 din 2 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi schimbă în parte sentinţa, în sensul că respinge acţiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva CGMB.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 591/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 590/2002. Civil → |
|---|
