ICCJ. Decizia nr. 2/2002. Civil. Actiune în rezilierea contractului de închiriere nr.12686 /17.08.1999, chirie restanta si evacuare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2
Dosar nr. 4265/2002
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej la 16 august 2000 reclamanta Primăria Municipiului Dej a chemat în judecată pe pârâţii P.V. şi V.P. pentru rezilierea contractului de închiriere nr. 12686 din 17 august 1999 pentru neplata chiriei pe o perioadă mai mare de 3 luni. S-a mai solicitat obligarea acestora la plata chiriei restante cu majorări de întârziere calculate până la 17 august 2000 şi evacuarea.
Prin sentinţa civilă nr. 996/2001 a Judecătoriei Dej, s-a admis acţiunea Primăriei Dej împotriva pârâţilor P.V. şi V.P. şi s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 12686 din 17 august 1999 pentru apartamentul situat în Dej.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus evacuarea pârâţilor şi obligarea acestora la plata sumei de 16.003.197 lei chirie restantă, cu majorări de întârziere şi cheltuieli de judecată în sumă de 159.000 lei.
Instanţa a reţinut că în capitolul 4 al contractului de închiriere s-a trecut o clauză existentă şi în Legea nr. 114/1996 conform căreia neachitarea chiriei pe o perioadă de 3 luni consecutiv poate îndreptăţi proprietarul să ceară rezilierea contractului. S-a constatat că valoarea penalităţilor cu titlu de chirie restantă depăşeşte 3 luni şi s-au aplicat prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/19965, dispunându-se evacuarea.
Tribunalul Cluj, prin Decizia civilă nr. 1459/A din 28 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâţilor. S-a reţinut de către instanţa de apel că deşi a existat o înţelegere între pârâţi pentru eşalonarea plăţii chiriei restante, nici în instanţa de fond şi nici în cea de apel pârâţii nu au făcut dovada că au achitat o parte din chiria restantă. S-a mai reţinut că aşa-numita înţelegere de plată între părţi este în realitate un angajament de plată al chiriei restante, pe care şi l-a luat pârâtul V.P. până la 31 august 2001.
În temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat la 26 septembrie 2002 un recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 996 din 21 mai 2001 a Judecătoriei Dej şi deciziei civile nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin nerecurare.
S-a arătat că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a apreciat că hotărârile menţionate sunt totodată şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică, deoarece nu a luat în considerare faptul că însăşi reclamanta acordase pârâţilor un termen pentru achitarea pretenţiilor, la 31 august 2001, la solicitarea acestora.
Pârâtul V.P. pentru garantarea acestei restituiri a contractat un împrumut de la C.A.R. T. de 20.000.000 lei.
Instanţa a pronunţat o hotărâre la 21 mai 2001, cu încălcarea termenului acordat chiar de reclamantă pentru stingerea litigiului. Au fost ignorate de asemenea pretenţiile reclamantei, precizate la 15 mai 2001, în sensul de a fi obligaţi pârâţii numai la plata chiriei restante cu penalităţile de întârziere de 16.003.196 lei.
S-a criticat de asemenea soluţia instanţei de apel care a judecat cauza cu ignorarea normelor procedurale prevăzute de art. 85, art. 87 şi art. 89 C. proc. civ.
Prin recursul în anulare s-a mai solicitat şi suspendarea executării hotărârilor atacate.
Prin încheierea din 29 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării, sentinţa civilă nr. 996 din 21 mai 2001 a Judecătoriei Dej, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj, faţă de declaraţia pârâţilor în recurs că hotărârea a fost deja executată.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a se admite pentru considerentele de mai jos.
Instanţele nu au ţinut cont de evoluţia procesului şi a raportului dintre părţi.
Atât la instanţa de fond cât şi în apel s-a făcut dovada că pârâţii au obţinut de la reclamantă încuviinţarea efectuării plăţii chiriei restante, reclamanta acordând în acest scop un termen până la 31 august 2001.
Mai mult decât atât, la 15 mai 2001 reclamanta şi-a precizat acţiunea, fila 28 din dosarul de fond, în sensul că a solicitat numai obligarea pârâţilor la suma de 16.003.196 lei, din care 10.042.225 lei chirie restantă şi 5.960.971 lei majorări de întârziere pentru perioada septembrie 1999-aprilie 2001.
Instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, depăşind cadrul procesual cu care a fost investită, urmare precizării de acţiune, atunci când a dispus şi rezilierea contractului şi evacuarea pârâţilor din locuinţă.
Nici Decizia instanţei de apel nu este legală faţă de împrejurarea că, nu s-a luat în considerare cererea pârâţilor de a se acorda un termen pentru achitarea debitului şi s-a judecat cauza la 28 septembrie 2001 în lipsa acestora. Consemnarea din practicaua deciziei nr. 1459/A/2001 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj în sensul că părţile au solicitat judecarea în lipsă nu este susţinută de nici un document care să cuprindă o asemenea declaraţie din partea reclamantei sau pârâţilor. Instanţa de apel a validat o soluţie nelegală a instanţei de fond cât priveşte obiectul acţiunii.
Ca urmare ,în raport de precizarea de acţiune, instanţele trebuiau să se limiteze numai la soluţionarea pretenţiilor de plată a chiriei.
Împrejurarea că s-a depus în dosarul de apel o chitanţă din care rezultă că P.V. a plătit reclamantei chiria restantă şi majorare nu conduce la concluzia că se impune respingerea acţiunii în totalitate.
Chitanţa datează din 23 octombrie 2001 după data fixată pentru soluţionarea apelului, 28 septembrie 2001.
La momentul soluţionării cauzei sub aspectul plăţii debitului restant soluţia corectă era de obligare a chiriaşilor la plata restanţelor neachitate.
Punerea sau nu în executare a titlului obţinut prin instanţă este reglementată prin norme procedurale precise.
Ca urmare, admiţându-se recursul în anulare se va casa Decizia nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj şi se va admite apelul pârâţilor, iar pe fond aceştia vor fi obligaţi numai la plata chiriei restante. Se va respinge cererea privind rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea, în raport de precizările ulterioare de acţiune şi având în vedere raporturile create între părţi de acceptare de către reclamantă a unui termen pentru achitarea sumelor restante pe de o parte şi contractarea unui împrumut C.A.R. de către pârât, pe de altă parte. Mai este de reţinut că Grupul Şcolar Agricol V. Harnaj confirmă printr-o adresă nr. 1334 din 15 iunie 2004 că V.P. nu mai locuieşte în Bucureşti.
Pentru considerentele arătate se va admite recursul în anulare, urmează a se menţine dispoziţiile sentinţei de fond. Prin mecanismul procedural expus mai sus, se va menţine obligarea pârâtului V.P. la plata debitului restant. (P.V. a decedat la 28 mai 2003, locul ei procesual fiind luat de soţul supravieţuitor, V.P.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pe care o casează.
Admite apelul formulat de pârâţi şi în fond admite în parte acţiunea şi obligă pe pârâtul V.P. la plata chiriei restante.
Respinge capetele de cerere privind rezilierea contractului de închiriere şi evacuare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2329/2002. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1669/2002. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
