ICCJ. Decizia nr. 2094/2002. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2094

Dosar nr. 7354/1/2002

nr. vechi 5085/2002

Şedinţa publică din 24 februarie 2006

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 7 ianuarie 2000, reclamanta S.M.A. (născută M.) a chemat în judecată pe pârâţii F.P.S., S.I.F. Moldova, SC R.T.T. SRL, SC F.B. Baloteşti şi SC P. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul, construcţiile şi instalaţiile situate în comuna Baloteşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 79 456, 78 mp, având următoarele vecinătăţi: la Est, I.C.C.T.; la Vest, şos. naţională Bucureşti-Ploieşti; la Nord, SC P.M. SA; la Sud, casele cetăţenilor din comuna Baloteşti, cu motivarea că aceste bunuri au fost naţionalizate de la autorul său la data de 11 iunie 1948, fără plata de despăgubiri.

Prin sentinţa civilă nr. 617 din 21 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, a respins, totodată, cererea de chemare în garanţie a Ministerului de Finanţe formulată de pârâta Societatea de Investiţii Financiare Moldova şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 25 milioane lei cheltuieli de judecată către pârâta SC F.B. SA Baloteşti şi la plata sumei de 45 milioane lei cheltuieli de judecată către pârâta SC R.T.T. SRL.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 209 A din 24 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei soluţionări a cauzei pe cale de excepţie, în condiţiile în care ea este moştenitoarea defunctului E.S.M., de la care a fost naţionalizat imobilul în litigiu.

Cererea a fost iniţial înregistrată pe rolul secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin încheierea din 7 noiembrie 2002, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la secţia civilă.

La data de 10 iunie 2003, secţia civilă a dispus, la cererea recurentei, suspendarea judecăţii în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la finalizarea procedurii administrative iniţiate de recurentă pentru redobândirea proprietăţii.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica dacă mai subzistă motivul care a determinat suspendarea.

Prin petiţia depusă la dosar la data de 23 februarie 2006, recurenta a solicitat instanţei să ia act că acţiunea sa a rămas fără obiect, deoarece solicitarea i-a fost soluţionată pe cale administrativă, prin Decizia nr. 321 din 29 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S.

Recurenta a ataşat cererii copia deciziei menţionate şi copia cererii înregistrată sub nr. 1354 din 22 octombrie 2004 la A.V.A.S.

Analizând aceste înscrisuri noi, Înalta Curte constată că prin notificarea nr. 1154/2001, recurenta a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în comuna Baloteşti, judeţul Ilfov, care a reprezentat P.F.R. de manila, cânepă şi in, constituind SA S.A.R. S., precum şi mobilele care au format activele acestei societăţi, deţinute actualmente de S.C. F.B. Baloteşti.

Prin cererea din 22 octombrie 2004, recurenta a solicitat ca imobilul să-i fie restituit prin echivalent valoric, deoarece actualmente nu există posibilitatea restituirii în natură.

Prin Decizia nr. 32 din 29 decembrie 2004, A.V.A.S. a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 54098000 000 lei la data de 31 noiembrie 2204.

Având în vedere că recurentei i s-a admis cererea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat, în temeiul Legii nr. 10/2001, recunoscându-i-se astfel calitatea de persoană îndreptăţită, ca moştenitoare a tatălui său E.S.M., cererea adresată instanţei a rămas fără obiect motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia.

În baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea principală ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta A.S.M. împotriva deciziei civile nr. 209 A din 24 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Modifică Decizia atacată; admite apelul formulat de aceeaşi reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 617 din 21 septembrie 2000 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Schimbă, în parte, sentinţa în sensul că:

Respinge acţiunea principală, ca rămasă fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2094/2002. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs