ICCJ. Decizia nr. 2095/2002. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2095
Dosar nr. 671/1/2002
nr. vechi 271/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 7668/1997, reclamantele D.A. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local al Muncipiului Cluj-Napoca, S.A., S.L., SC C., solicitând să se constate caducitatea Decretului de expropriere, nr. 204/1962 asupra imobilului înscris în C.F. Cluj, cu nr. top 720 (alcătuit din casă, curte şi grădină, cu teren în suprafaţă de 124 stj); să se rectifice situaţia de carte funciară, cu restabilirea situaţiei anterioare, în sensul înscrierii imobilului pe numele antecesorilor reclamantelor; să se constate că reclamantele sunt singurele moştenitoare şi să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului. Cererea a fost completată şi cu solicitarea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că imobilul din litigiu a fost expropriat în vederea sistematizării, dar nu a fost demolat, antecesorul reclamantelor continuând să-l folosească până la deces, în baza unui contract de închiriere.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 34 şi urm. din Legea nr. 115/1938, art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa nr. 171 din 13 aprilie 2001 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta D.A. (cealaltă reclamantă renunţând, pe parcursul procesului la judecată).
În justificarea soluţiei, s-a reţinut că reclamanta a apelat la calea reglementată de Legea nr. 112/1995 şi că prin hotărârea nr. 14 din 29 mai 2000 a Comisiei judeţene Cluj de aplicare a acestei legi, i s-a restituit un apartament, înscris în C.F. 123320 Cluj-Napoca, având nr. top 720/1/II şi terenul aferent.
Judecata cauzei a fost suspendată de altfel, în vederea rezolvării pretenţiilor reclamantei în temeiul legii speciale, aceasta manifestându-şi expres opţiunea unei astfel de soluţionări, pe calea prevăzută de Legea nr. 112/1995.
Văzând poziţia procesuală a reclamantei, ca şi hotărârea pronunţată de Comisia judeţeană, instanţa a apreciat că pretenţiile formulate prin primele două capete de cerere au rămas fără obiect, iar în ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâţii au fost de bună-credinţă şi nu s-a încălcat nici o normă imperativă la data înstrăinării.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a susţinut că acţiunea pe care a promovat-o a fost fundamentată juridic pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi nu pe ale Legii nr. 112/1995, ceea ce face admisibilă cererea, cel puţin pentru partea de imobil nerestituită conform Legii nr. 112/1995.
Statul Român a procedat, în mod abuziv, la vânzarea unui apartament către chiriaşi, în condiţiile în care fusese formulată cerere de restituire a bunului, iniţial în 1991, precum şi ulterior, în baza Legea nr. 112/1995. Este evident că au fost de rea-credinţă ambele părţi contractante.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 192 din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că exproprierea imobilului, ce face obiectul litigiului a avut loc în timpul acţiunii Decretului nr. 545/1958, potrivit căruia transferul dreptului de proprietate către stat opera necondiţionat la data decretului (în speţă, la 24 martie 1962).
Doar ulterior, legea a prevăzut (art. 4 din Decretul nr. 467/1979), pentru imobilele construite, că trecerea lor în proprietatea statului are loc la data preluării efective a acestora, în vederea demolării.
În aceste condiţii, împrejurarea invocată de reclamantă, ca fiind determinantă, respectiv, că şi după expropriere, locuinţa a rămas în folosinţa fostului proprietar, nu este de natură să conducă la desfiinţarea titlului de proprietate al statului.
Drept urmare, s-a apreciat că, fiind vorba de o construcţie trecută în proprietatea statului cu respectarea dispoziţiilor unui act normativ, ea intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, reclamanta uzând de altfel, de procedura reglementată de aceasta.
În acest sens, prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 133 din 19 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Cluj), s-a lămurit chestiunea preluării imobilului „cu titlu" în sensul legii şi s-a dispus restituirea, în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentului nr. 2 din imobil.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 1 al aceluiaşi imobil, s-a constatat că acesta a fost perfectat cu respectarea condiţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, iar în ce priveşte prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorilor, ea nu a fost răsturnată, având în vedere că acţiunea nu a fost notată în cartea funciară.
Decizia a fost atacată cu recurs (la 11 ianuarie 2002) de către reclamantă, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a considerat în mod greşit, denaturând actul dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) că în speţă ar fi fost aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995, când în realitate, fundamentul juridic al cererii a fost reprezentat de prevederile Legii nr. 33/1994, în raport de care trebuia să se procedeze la analizarea pretenţiilor;
- Hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9), având în vedere că, pentru respingerea apelului, instanţa face trimitere la Decizia civilă nr. 133/2000 a Curţii de Apel Cluj, stabilind că problema preluării imobilului cu titlu a fost irevocabil tranşată prin această decizie, făcând inadmisibilă calea restituirii potrivit dreptului comun.
Hotărârea nu conţine motive de respingere a acţiunii bazate pe texte din Legea nr. 33/1994, ci face referire la texte din Legea nr. 112/1995.
- Instanţa nu face nici o referire la dovezile administrate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) în legătură cu posesia imobilului, având în vedere obiectul acţiunii, de constatare a caducităţii decretului de expropriere, singura preocupare fiind de justificare a legalităţii vânzării unei părţi din imobil, deşi nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Intimaţii-pârâţi au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului cu motivarea, în esenţă, că reclamanta a obţinut satisfacerea pretenţiilor sale apelând la dispoziţiile Legii nr. 112/1995, manifestându-şi expres în faţa instanţei de judecată opţiunea de soluţionare a litigiului în cadrul procedurilor speciale prevăzute de acest act normativ.
La solicitarea recurentei, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (conform încheierii din 24 martie 2004).
Cu ocazia repunerii cauzei pe rol, s-au depus la dosar: sentinţa civilă nr. 15623 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, Decizia nr. 436/A/14 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj şi Decizia nr. 772/2/2006 a aceleiaşi instanţe, toate hotărârile fiind pronunţate în soluţionarea irevocabilă a aceluiaşi dosar (nr. 4654/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca).
Potrivit conţinutului acestor hotărâri rezultă că, în timp ce judecata prezentului litigiu se afla în desfăşurare (în faza recursului), reclamanta a promovat o nouă acţiune prin care a dedus judecăţii aceleaşi aspecte.
Astfel, obiectul celei de-a doua acţiuni (formulată în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi ca şi în primul proces), a fost reprezentat de: constatarea preluării abuzive de către Statul Român, a imobilului; să se constate că reclamanta se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului menţionat; să fie obligată unitatea deţinătoare să emită dispoziţie de restituire în natură a părţii din imobilul ce nu a fost restituită conform Legii nr. 112/1995; să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de C.F. prin radierea dreptului de proprietate al statului şi reîntabularea dreptului fostului proprietar; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul tată al reclamantei se compune din respectivul imobil şi să se constate calitatea de unică moştenitoare a reclamantei; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi cu privire la apartamentul nr. 1 din imobil şi în consecinţă, să se procedeze la radierea dreptului de proprietate al pârâţilor S. şi în mod corespunzător, la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
Prin hotărârea rămasă irevocabilă (conform deciziei menţionate anterior, nr. 772/R/2006 a Curţii de Apel Cluj), au fost admise pretenţiile formulate, mai puţin cele referitoare la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra părţii din apartamentul nr. 1 şi la obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj, de a emite dispoziţie de restituire. Pe aceste aspecte s-a reţinut că, urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, se va proceda la rectificarea situaţiei de carte funciară, ceea ce înseamnă că va rămâne înscris ca proprietar tatăl reclamantei (fiind deci, neîntemeiată pretenţia acesteia, de a fi ea înscrisă ca proprietară).
În ce priveşte obligarea primarului la emiterea dispoziţiei de restituire în natură, s-a constatat că procedura administrativă în faţa acestuia a fost suspendată tocmai în vederea finalizării cererii având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi, cu referire la hotărârile pronunţate în prezentul proces, a fost respinsă cu motivarea că dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 au creat un beneficiu persoanelor îndreptăţite, cărora până la data intrării în vigoare a legii le-au fost respinse acţiuni privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, recunoscându-le posibilitatea promovării unor noi acţiuni.
Or, după finalizarea în această modalitate a litigiului referitor la imobilul din str. C., reclamanta a solicitat continuarea judecăţii recursului în prezentul dosar, tinzând astfel la obţinerea unei noi hotărâri care să tranşeze aceleaşi aspecte cu cele verificate jurisdicţional anterior.
Faptul că prin această cerere (care în ordinea investirii instanţelor a fost de fapt, prima formulată) s-a solicitat să se constate „caducitatea decretului de expropriere" nu înseamnă în realitate, decât o altfel de formulare a aceleiaşi pretenţii privitoare la constatarea preluării abuzive a imobilului de către stat.
De asemenea, celelalte petite ale acţiunii se suprapun cu cele deduse judecăţii ulterior şi care au primit deja o rezolvare irevocabilă.
Dacă în procesul finalizat anterior, excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă cu referire la dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, în prezenta cauză şi în condiţiile existenţei unei hotărâri irevocabile care a tranşat deja pretenţiile reclamantei, acestea nu mai pot primi o nouă dezlegare pe fond.
Lăsând nefinalizat primul proces declanşat, prin cererea de suspendare a judecăţii formulată, pentru a deschide calea unei noi acţiuni, reclamanta s-a aflat într-o situaţie juridică atipică, ce i-a permis finalizarea demersului judiciar, doar din perspectiva dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 (care înlătură autoritatea de lucru judecat a hotărârilor nefavorabile, anterioare intrării în vigoare a acestui act normativ).
Altminteri, normele de drept (art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) ar fi oprit această a doua judecată pentru că nimănui nu-i este permis să apeleze de mai multe ori la verificarea jurisdicţională a aceloraşi aspecte (ceea ce ar avea drept consecinţă perpetuarea la nesfârşit a litigiilor şi încălcarea puterii lucrului judecat).
Aflându-se, prin incidenţa dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, într-o situaţie atipică, ce i-a permis redeschiderea judecăţii, reclamanta nu mai are însă posibilitatea, după ce a obţinut o hotărâre irevocabilă, ca insistând în demersul judiciar iniţial, să obţină o nouă hotărâre, vizând aceleaşi aspecte.
De data aceasta, nemaifuncţionând nici o dispoziţie legală de exceptare şi de înlăturare a efectelor produse de o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, rezultă că ceea ce s-a stabilit anterior se impune ca atare noii judecăţi şi interzice efectuarea altor verificări.
Aspectul învederat de recurentă, potrivit căruia primarul nu a emis încă dispoziţie de restituire şi asupra terenului (ceea ce i-ar justifica acesteia demersul în cadrul recursului), relevă confuzia făcută între puterea lucrului judecat, de care se bucură cele statuate în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească şi executorialitatea hotărârii.
Astfel, prin hotărârea anterioară s-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român, a întregului imobil (construcţie şi teren), situat în Cluj-Napoca, şi restabilirea situaţiei de carte funciară.
Ca atare, a susţine că nefiind emisă o dispoziţie de restituire asupra terenului, înseamnă că instanţa trebuie să verifice din nou situaţia juridică a acestuia, să constate preluarea abuzivă şi să dispună restituirea, presupune de fapt, nesocotirea celor statuate cu putere de lucru judecat.
Împrejurări legate de executarea hotărârii nu deschid calea unei noi judecăţi şi a unor noi dezbateri judiciare. Prin pronunţarea hotărârii irevocabile, funcţia jurisdicţională a instanţei în legătură cu aspectele tranşate a încetat, opunându-se într-un nou litigiu puterea de lucru judecat.
Pentru considerentele arătate, şi care vin să suplinească motivarea hotărârilor anterioare, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins.
Faţă de aspectul nou rezultat, ce s-a impus analizei cu prioritate, conducând la soluţia de respingere a recursului (date fiind efectele produse de autoritatea lucrului judecat), nu au mai putut fi cercetate aspectele de nelegalitate invocate cu referire la dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., care presupuneau o analiză a cauzei pe fond (în condiţiile în care tocmai această analiză era oprită de efectele hotărârii irevocabile anterioare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8977/2002. Civil. Obligatia de a face - schimb... | ICCJ. Decizia nr. 1682/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
