CSJ. Decizia nr. 2235/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2235DOSAR NR.1813/2002
Şedinţa publică de 28 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa împotriva deciziei nr.35 C din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă S.A.V., prin avocat I.S., lipsind recurenţii-pârâţi Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa şi intimaţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa.
Procedura completă.
Avocat I.S. solicită respingerea recursului, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 17 aprilie 2000, reclamanta S.A.V. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa, pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să oblige pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Constanţa, str.D.A. Sturza nr.16 (B-dul Revoluţiei din decembrie 1989) şi compensarea suprafeţei de teren, în natură dacă acesta este afectat în total sau în parte de construcţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este singura moştenitoare a defunctului său tată A.C., legitimându-se procesual cu certificatul de moştenitor nr.S 471/17 decembrie 1958, acesta din urmă dobândind imobilul mai sus individualizat prin contractul de vânzare-cumpărare 23568/13 iulie 1912 de la dr.M.M. S.
De asemenea, aceeaşi reclamantă a arătat că deşi acest imobil nu figurează în anexele Decretului 92/1950, ca imobil naţionalizat în Constanţa, acesta a fost demolat (construcţie) pentru lucrări de utilitate publică, fiind în parte ocupat ca urmare a edificării pe teren a blocului de locuinţe L 10.
Prin sentinţa civilă nr.1560 din 14 iulie 2000, Tribunalul Constanţa, Secţia civilă a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, a obligat pârâţii menţionaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie – în compensare – un lot de teren în suprafaţă de 287 m.p. (aceeaşi zonă, aceeaşi evaluare, avându-se în vedere şi propunerea expertului A.Ş., respectiv lotul ABCDEF din str.Revoluţiei din decembrie 1989 .
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa şi R.A. Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, reţinând în esenţă că terenurile preluate în domeniul privat sunt supuse reglementărilor de drept comun, şi din probele administrate – înscrisuri şi expertiza tehnicăimobiliară, rezultă că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, iar un lot în suprafaţă de 133 m.p. este neafectat de construcţii, astfel că în compensare a atribuit reclamantei suprafaţa de287 mp situată în imediata apropiere a terenului revendicat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, înregistrat la2 august 2000 (fila 3 dosar nr.4670/2000 al Curţii de Apel Constanţa).
La termenul din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă a suspendat pricina în temeiul art.242 pct.2 din C.proc.civ., constatând că nici una din părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu s-a solicitat judecarea apelului în lipsă.
Cum la 31 ianuarie 2002 apelanţii au solicitat repunerea pe rol a pricinii, aceasta a fost repusă pe rolul instanţei acordându-se termen la 26 februarie 2002.
La acest termen, din oficiu instanţa a invocat excepţiile nemotivării apelului şi nesemnării declaraţiei de apel, iar prin Decizia civilă nr.35/C din 26 februarie 2002 a constatat nulitatea apelului declarat de pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art.287 din C.proc.civ., cererea de apel trebuie să cuprinsă în mod obligatoriu, menţiunile prevăzute de art.287 pct.1-5, iar în temeiul prevederilor expres stipulate în textul procedural invocat în alin.(2) „Cerinţele de la pct.2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct.3 şi 4, sub pedeapsa decăderii". Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art.133 alin.(2).
Ca atare, instanţa de control judiciar ordinar a apreciat că nu au fost îndeplinite cerinţele expres prevăzute la pct.2, (arătatea hotărârii care se atacată) şi pct.5 (semnătura).
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa.
Astfel s-a indicat în motive de recurs, că în mod nejustificat instanţa a reţinut neîmplinirea cerinţei prevăzută de pct.2 al art.287 din C.proc.civ., întrucât este arătată hotărârea care se atacă, respectiv sentinţa civilă nr.560/14 iulie 2000 a Tribunalului Constanţa, Secţia civilă – a se vedea declaraţia de apel – fila 3 dosar nr.4670/2000 al Curţii de Apel Constanţa.
De asemnea a fost invocată greşita apreciere a instanţei şi cu privire la lipsa semnăturii. În realitate declaraţia de apel este semnată de către viceprimarul S. F., căruia i s-au delegat prin dispoziţiile art.42 pct.1 şi 2 din Legea 69/1991 atribuţii privind activitatea de justiţie.
Prin prisma motivelor de recurs invocate, recursul se vădeşte a fi fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Decizia pronunţată în apel este nelegală, instanţa omiţând a se pronunţa cu privire la motivarea excepţiei invocate, referitoare la nemotivarea căii de atac a apelului.
Singura excepţie analizată în lumina considerentelor din Decizia nr.35/C pronunţată la 26 februarie 2002 este aceea ce vizează nerespectarea cerinţelor prevăzute de art.287 pct.2 şi 5 din C.proc.civ., cu sancţiunile legale stipulate în textul de lege procedural.
Astfel, deşi instanţa a invocat din oficiu două excepţii: nemotivarea apelului şi nesemnarea declaraţiei de apel inserate în practicaua deciziei menţionate – fila 39 dosar apel), în considerente a motivat numai excepţia nesemnării declaraţiei de apel, nefăcând nici un fel de referire la nemotivarea apelului.
Această omisiune de a analiza excepţia nemotivării apelului, îndrituieşte instanţa de recurs la casarea deciziei cu consecinţa trimiterii apelului spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art.312 alin.(2) şi art.313 teza primă din C.proc.civ.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va corecta, în limitele în care este investită ca instanţă de control judiciar aspectele referitoare la consecinţa nemotivării apelului, în lumina dispoziţiilor art.292 alin.(2) din C.proc.civ., precum şi la oportunitatea complinirii lipsei semnăturii, în măsura în care în limitele investirii este indezirabilă sau dimpotrivă, lipsită de eficienţă, în cazul concret, dedus judecăţii cerinţa prevăzută de art.287 pct.5 în lumina reglementării art.133 alin.(2) din C.proc.civ.
De asemenea vor fi analizate în concordanţă cu prevederile art.315 (1) din C.proc.civ. orice aspect ce vizează lămurirea condiţiilor de formă ale apelului, inserate în motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa împotriva deciziei 35/C din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1314/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1401/2002. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
