CSJ. Decizia nr. 2273/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2273
Dosar nr. 5462/2002
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Deliberând asupra recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 472 pronunţată de Tribunalul Iaşi la 19 septembrie 2001, precum şi împotriva deciziei civile nr. 2285 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi la 14 decembrie 2001, constată următoarele:
Prin Decizia de imputare nr. 329 emisă la 9 iulie 2001, S.C. T. S.A. - Iaşi a imputat numitului C.S.O. suma de 347.393.189 lei.
La 24 august 2001 C.S.O. a formulat contestaţie împotriva acestei decizii de imputare, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi cu numărul de dosar 8247/2001.
În ceea ce o priveşte, intimata S.C. T. S.A. Iaşi a solicitat respingerea contestaţiei invocând mai multe considerente, inclusiv acela al tardivităţii sesizării instanţei.
Prin sentinţa nr. 472 pronunţată la 19 septembrie 2001, Tribunalul Iaşi a respins această excepţie şi a admis contestaţia, dispunând anularea deciziei de imputare ca fiind tardiv emisă.
Recursul făcut ulterior împotriva acestei sentinţe de intimata S.C. T. S.A. Iaşi a fost respins prin Decizia nr. 2285 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi la 14 decembrie 2001 în dosarul nr. 4398/2001.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţele de fond şi de recurs au avut în vedere conţinutul adresei nr. 5595 emise de S.C. T. S.A. Iaşi la 12 aprilie 2001, în raport cu care au reţinut că „unitatea, respectiv conducerea acesteia, a luat cunoştinţă de existenţa unei pagube şi de autorul ei anterior lunii aprilie 2001" şi, ca prin urmare, Decizia de imputare contestată este ulterioară împlinirii termenului prevăzut de lege pentru emiterea ei.
S-a mai relevat de către instanţa de recurs că tardivitatea emiterii deciziei trebuie apreciată în raport cu momentul în care existenţa prejudiciului a fost cunoscută în principiu de către conducerea unităţii, aceasta având obligaţia de a stabili valoarea exactă a respectivului prejudiciu în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 108 C. muncii.
La 6 decembrie 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 5462/2002.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că, potrivit înscrisurilor probatorii administrate în cauză, conducerea S.C. T. S.A. Iaşi a luat cunoştinţă de existenţa prejudiciului la 20 iunie 2001 şi, ca prin urmare, Decizia de imputare din 9 iulie 2001 a fost emisă cu respectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 108 C. muncii.
În consecinţă, s-a apreciat că hotărârile pronunţate în cauză şi prin care „contestaţia a fost admisă pe cale de excepţie, fără a se trece la analiza pe fond a actelor depuse de părţi atât în susţinerea cât şi în respingerea contestaţiei" au fost date cu încălcarea esenţială a textului de lege menţionat.
În cauză, aceste susţineri au fost însuşite şi de intimata S.C. T. S.A. Iaşi care a solicitat admiterea recursului în anulare.
În ceea ce îl priveşte, contestatorul C.S.O. nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-a făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul în anulare declarat în cauză.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens, Curtea are în vedere că valoarea globală de 347.383.189 lei imputată prin Decizia nr. 329 emisă la 9 iulie 2001 provine din totalizarea a patru sume diferite despre care se afirmă că reprezintă echivalentul unor prejudicii cauzate de către C.S.O. prin neîndeplinirea obligaţiilor avute în calitatea sa de consilier juridic, după cum urmează:
- 54.251.980 lei reprezentând valoarea unor pretenţii prescrise;
- 81.373.000 lei reprezentând penalităţi (a căror natură nu a fost decât parţial indicată);
- 69.753.209 lei reprezentând pretenţii faţă de S.C. C. S.A. Câmpulung Muscel nevalorificate ca urmare a nedeclarării unui recurs;
- 142.000.000 lei datoraţi ca urmare a nemotivării şi nesusţinerii recursului declarat în procesul purtat de S.C. T. S.A. Iaşi cu numitul I.V.
Dintre acestea numai primele două sume au fost evidenţiate în adresa nr. 8817 emisă la 20 iunie 2001 de către Compartimentul C.F.G. şi care a fost depusă în copie în dosarul primei instanţe.
În ceea ce priveşte ultimele două sume enumerate în decizie, se poate estima că imputarea lor a fost decisă în baza adresei Oficiului juridic nr. 9396 din 4 iulie 2001, document care apare menţionat în preambulul deciziei de imputare alături de adresa nr. 8817 din 20 iunie 2001, dar pe care unitatea nu l-a depus la dosarul cauzei conform obligaţiei pe care o avea potrivit art. 178 C. muncii, aplicabil în speţă.
La rândul lor, instanţele nu au dispus nici ele, conform art. 129 şi art. 130 C. proc. civ., administrarea respectivei probe, în absenţa căreia nu exista garanţia unei corecte soluţionări a cauzei în general şi a excepţiei de tardivitate în special.
În altă ordine de idei, Curtea constată că aprecierile instanţelor în ceea ce priveşte chestiunea tardivităţii sunt lipsite de suport în măsura în care se întemeiază exclusiv pe menţiunile din adresa nr. 5595 din 12 aprilie 2001, aflată în copie în dosarul de fond.
Este de observat astfel că adresa amintită se referă în principal la pierderi însemnate cauzate de C.S.O. din neglijenţă prin nepromovarea unor căi de atac specifice Codului de procedură civilă.
Tot în cuprinsul adresei citate se aminteşte despre lipsa unor dosare şi a unor cărţi de specialitate din domeniul juridic în condiţiile în care, în urma încetării raporturilor sale de muncă, salariatul nu efectuase formele de predare a lucrărilor cu care fusese învestit.
Aşadar, între prejudiciile care au format obiectul deciziei de imputare şi cele menţionate în adresa din 12 aprilie 2001 nu există decât o parţială corespondenţă, neexistând suficiente temeiuri pentru a se putea conchide - aşa cum au făcut-o instanţele - că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 108 alin. (2) C. muncii aplicabil în speţă ar fi început să curgă pentru întregul prejudiciu cu începere de la data amintită.
În acelaşi timp instanţele nu au remarcat că adresa nr. 5595 din 12 aprilie 2001 conţine şi o precizare în sensul că aceasta a fost emisă de intimata S.C. T. S.A. Iaşi în urma „verificărilor efectuate de organele de specialitate ale unităţii (…) şi a unor controale efectuate de alte organe ale statului".
Pentru temeiurile de drept mai sus amintite - art. 174 C. muncii şi art. 129-130 C. proc. civ. - unitatea avea obligaţia de a administra şi acele probe care atestă existenţa unor astfel de verificări sau controale desfăşurate anterior datei de 12 aprilie 2001, iar instanţele aveau la rândul lor îndatorirea de a lua toate măsurile în vederea îndeplinirii acestei obligaţii de către intimată.
Utilitatea identificării şi administrării acestor probe rezidă tocmai în necesitatea de a se stabili care dintre prejudiciile considerate ulterior ca fiind cauzate prin culpa contestatorului erau efectiv cunoscute şi evaluabile la data de 12 aprilie 2001, aspecte de natură a influenţa în mod hotărâtor soluţionarea excepţiei privind tardivitatea deciziei de imputare.
Întrucât hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu vădita încălcare a dispoziţiilor legale menţionate, acestea intră sub incidenţa art. 330 C. proc. civ.
Conform art. 3303 C. proc. civ., Curtea urmează a face aplicarea art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ., admiţând recursul în anulare şi casând hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în recurs cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Potrivit art. 315 C. proc. civ. instanţa de trimitere urmează a pune în vedere intimatei S.C. T. S.A. Iaşi să depună la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare care au premers emiterea adresei nr. 5595 din 12 aprilie 2001 şi a deciziei de imputare nr. 329 din 9 iulie 2001 luând toate măsurile procedurale ce se impun în vederea administrării acestor probe.
În raport cu materialul probatoriu astfel administrat urmează a se analiza şi soluţiona excepţia privind tardivitatea emiterii deciziei de imputare, ţinându-se seama şi de natura diferită a celor patru sume incluse în valoarea totală a pretinsului prejudiciu.
După caz, urmează a fi, de asemenea, analizate şi celelalte aspecte şi apărări care se referă la chestiunile de fond ale litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 2285 din 14 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi şi sentinţa civilă nr. 472 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1697/2002. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
