ICCJ. Decizia nr. 2284/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2284
Dosar nr. 4249/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 1 aprilie 1999, M.A. şi M.Ş.H. au chemat în judecată pe Municipiul Bucureşti, C.M. şi V.V. cerând, prin acţiune modificată şi completată ulterior, să fie constatată nulitatea absolută a contractelor nr. 3294 din 17 iulie 1997 (încheiat cu pârâta C.M.) şi nr. 3281 din 7 iulie 1997 (încheiat cu pârâta V.V.) privind vânzarea-cumpărarea imobilului compus din o casă şi 302 mp teren, situat în Bucureşti, şi naţionalizat cu încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor să le predea imobilul, în deplină proprietate şi posesie.
Pârâtele C.M. şi V.V. au chemat în garanţie pe S.C. F. S.A. Bucureşti pentru a fi obligată, în caz de evicţiune, să le restituie, actualizate, sumele de bani plătite cu titlu de preţ al vânzării-cumpărării imobilului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 834 din 30 noiembrie 2000 a admis acţiunea principală şi cererile de chemare în garanţie, aşa cum au fost formulate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 226 din 14 mai 2002, a admis apelurile declarate de pârâtele C.M. şi V.V. şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea principală şi, ca urmare fără obiect, cererile de chemare în garanţie. A respins, ca nefondat, apelul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Motivarea soluţiei din apel reţine nevalabilitatea titlului statului şi validarea, pe temeiul comparării titlurilor şi aparenţei în drept, a actelor de înstrăinare atacate.
Împotriva acestei decizii, reclamantele şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora reclamantele au arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor şi principiilor de drept referitoare la administrarea şi aprecierea probelor (hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii). În esenţă, fiind dată nulitatea absolută a mandatului vânzătorului pentru absenţa formei autentice şi a actelor de înstrăinare, pentru cauză ilicită, n-au fost ordonată administrarea probelor cerute sau necesare dezbaterii acestor aspecte de nelegalitate, iar aprecierea probelor administrate a fost făcută trunchiat ori n-a fost făcută. Respectiv, instanţele au ignorat că actele de înstrăinare au fost încheiate cu rea-credinţă şi prin fraudă la lege, situaţie care rezultă din schimbarea destinaţiei concrete a bunului cumpărat şi din faptul că subdobânditorii au cunoscut că acesta este proprietatea reclamanţilor. Nu mai puţin, compararea titlurilor a fost aplicată greşit. În consecinţă, au cerut reformarea soluţiei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Pârâtul a invocat legalitatea titlului statului şi absenţa identificării fizice a bunului revendicat.
Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce urmează.
Din economia prevederilor cuprinse în capitolul III din Legea nr. 112/1995, rezultă că actele de înstrăinare a imobilelor cu destinaţia de locuinţe, încheiate în baza art. 9 din lege, au avut ca scop imediat (motiv determinant) păstrarea acestei destinaţii, ca măsură de protecţie a chiriaşilor. Ideea de apărare a nevoii de locuinţă rezultă din chiar sintagma „Protecţia chiriaşilor" care intitulează capitolul menţionat al legii. Or, în speţă, reclamanţii au invocat că acest motiv determinant n-a existat la data încheierii actelor juridice atacate, de vreme ce pârâtele, prin demolarea casei şi transformarea imobilului în teren viran, au schimbat destinaţia de locuinţă a imobilului cumpărat. Cum autorizaţia de demolare a fost criticată de reclamanţi ca fiind informă, iar, imposibilitatea în care a fost pus expertul de a constata existenţa bunului n-a fost complinită printr-o cercetare la faţa locului, rezultă că instanţele, sesizate cu ilicitatea cauzei mediate (causa remota) a actelor de înstrăinare atacate, au lăsat necercetate şi nelămurite aspecte hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Nu mai puţin, identificarea fizică a imobilului revendicat în raport cu actul de proprietate şi valabilitatea titlului statului a fost incomplet dezbătută în ambele grade de jurisdicţie
Cum în absenţa acestor elemente de fapt, instanţa supremă nu poate hotărî asupra fondului pricinii, se impune, în temeiul art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri şi reformarea hotărârilor pronunţate în cauză cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru rejudecare.
Instanţa de trimitere are a se conforma dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii M.A., M.Ş.H. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 226/A din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 834 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2281/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2285/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
