ICCJ. Decizia nr. 2285/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 2285

Dosar nr. 5560/2002

Şedinţa publică din 19 martie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 201 din 30 mai 2002 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţia formulată de D.I.D. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, dispunându-se anularea dispoziţiei nr. 1742 din 4 martie 2002 a Primăriei Craiova, prin care i-a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova.

S-a dispus obligarea pârâtei de a emite o nouă dispoziţie în soluţionarea cererii de restituire a imobilului situat la adresa menţionată, considerându-se că expedierea notificării prin alt executor judecătoresc decât cel din raza judecătoriei în a cărei circumscripţie se găseşte situat imobilul, nu conduce la sancţionarea cu nulitate absolută a procedurii declanşate, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, cu referire la art. 21 alin. (5) din lege.

Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 183 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

S-a avut în vedere de asemenea că între prevederile Legii nr. 10/2001 nu există nici una care să sancţioneze notificarea unităţii deţinătoare a imobilului prin alt executor decât cel care funcţionează în raza în care este situat imobilul. Prin urmare, pentru că notificarea a fost făcută în condiţiile art. 23 alin. (3) din lege, s-a apreciat că urmează să i se dea curs.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul de faţă D.G.F.P. Dolj, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât în mod greşit a fost citat în apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor şiD.G.F.P.şi Controlului Financiar de Stat Dolj, soluţia adoptată fiind dată şi în contradictoriu cu aceste părţi, ce nu au fost chemate în judecată.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a formulat contestaţia în litigiu în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, care a emis dispoziţia contestată.

Ca urmare, soluţia de fond a fost dată în raport de cel chemat în judecată, ce a fost obligat să emită o nouă dispoziţie, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.

În apel, deşi calea de atac a fost exercitată numai de pârât, la primul termen de judecată pricina a fost soluţionată prin respingerea apelului în contradictoriu şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor şiD.G.F.P. Dolj, ce în mod eronat sunt trecute în conceptul de citare.

Se constată că aceştia nu au fost chemaţi în judecată la instanţa de fond, iar în apel sunt trecuţi eronat, pentru că potrivit art. 294 C. proc. civ., nu se pot face cereri noi în apel sau schimba calitatea părţilor.

Prin urmare, rezultă că este nelegală soluţia dată în apel în contradictoriu şi cu recurenţii, astfel recursul de faţă urmează a fi admis în temeiul art. 314 coroborat cu art. 304 C. proc. civ. şi a se casa în parte Decizia recurată în sensul înlăturării dispoziţiei de respingere a apelului faţă de recurenţi, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 183 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Casează Decizia în parte şi înlătură dispoziţia de respingere a apelului faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Dolj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2285/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs