CSJ. Decizia nr. 2310/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2310
Dosar nr.1429/2002
Şedinţa publică din 3 iunie2003
S-auluat în examinare recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată prin Primarul General şi RA-APPS Bucureştiîmpotriva deciziei nr. 656din 20 decembrie 2001a Curţii de ApelBucureşti – secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-pârâţi prin consilierii juridici E.B., O.O.şi respectivM.M., intimaţii-reclamanţi D.M.şi D.V.A., ambii prin avocat A.D.Ş., intimata-reclamantă V.C.personal, intimaţii-reclamanţi G.A.şi G.C., prin avocat D.C., lipsind intimata-reclamantă G.C..
Procedura completă.
Avocat D.C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale în ce priveşte pe G.C., arătând că a renunţat la cererea de îndreptare formulată.
Recurenţii-pârâţi prin reprezentanţii lor au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.
Avocat A.D.Ş. a solicitat respingerea recursurilor, depunând concluzii scrise.
Avocat D.C. a cerut, de asemenea, respingerea recursurilor cu precizarea că Primăria are calitate procesuală.
Intimaţii-reclamanţi D.V.A. şi V.C.au cerut respingerea recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti prin Decizia civilă din 19 aprilie 2001 -–secţia a IV – a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii: D.E., D.V.A., V.C., G.C., G.A., împotriva pârâţilor: Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, R. A. „L.", Ministerul Finanţelor,şi pe cale de consecinţă: a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului situat în Bucureşti, str. Brătianu nr. 28, sectorul 1, fostă Mihai Kogălniceanu; a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 219 din 29 septembrie 1952 a fostului Sfat al Raionului Stalin; a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 396/1990 a Primăriei Municipiului Bucureşti, ca nefondat; a respins capătul de cerere privind constatarea prealabilă a admisibilităţii acţiunii ca nefondată; a obligat pe pârâţii: R.A."L."şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor să lase reclamantelor deplina proprietate şi liniştita posesie cu privire la imobilul situat în Str. Brătianu nr. 28, sector 1 în suprafaţă de 503 m 2 şi construcţiile de pe acest teren, identificate conform actului de vânzare-cumpărare al autorului D.M.; a respins cererea în raport cu celelalte pârâte ca nefondată; a admis în parte cererea reconvenţională şi pe cale de consecinţă, reclamanţii-pârâţi au fost obligaţi la plata sumei de 35.779.615 lei, reprezentând despăgubiri către pârâta R.A."L."; a respins capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenţie ca nefondat; a admis înparte cererea de chemare în garanţie şi în consecinţă chemata în garanţie Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată să restituie suma de 63.348.361 lei; a respins cererea de chemare în garanţie faţă de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1947 autorul D.M. a cumpărat imobilul în litigiu situat în Bucureşti, str. M. Kogălniceanu nr. 28, ulterior denumită str. Dănicei, actualmente str. Gh. Brătianu nr. 28, sectorul 1. Autorul D.M. a decedat la 18 ianuarie 1986 – pe urma căruia au rămas ca succesori legali reclamanţii.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 şi 15 din Decretul nr.224/1951, deci, fără titlu, în baza deciziei nr.819/29 septembrie 1952 a fostului Sfat Popular al Raionului V.I.Lenin. Ulterior imobilul a trecut în administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic. Prin HGnr.107/2 martie 1992 s-a înfiinţat R.A."L."care a preluat activul şi pasivul Oficiului menţionat. La imobilul litigios R.A."L."a efectuat reparaţii în valoare de 35.779.615 lei aşa cum rezultă din raportul de expertiză.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 656/20 decembrie 2001 – secţia a IV – a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii: Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 376/19 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV – a civilă, în contradictoriu cu reclamanţii: D.M., D.V.A., V.C., G.C. şi G.A..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu situat în Bucureşti a aparţinut autorului D.M. – decedat la 18 ianuarie 1986, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1947. Că pe urma autorului au rămas ca succesori legali reclamanţii.
S-a mai reţinut de instanţa de apel şi faptul că imobilul în litigiu a fost preluat cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 şi 15 din Decretul nr.241/1955, deci fără titlu.
De asemenea, s-a mai reţinut că în speţă nu operează autoritatea de lucru judecat faţă de Decizia civilă nr.1992/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, deoarece în această cauză, instanţa s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare – pe dreptul comun – în condiţiile în care partea avea calea procedurii prevăzute de Legea nr.112/1995, iar la vremea respectivă instanţele nu aveau competenţa materială să pronunţe hotărâri cu privire la regimul juridic al imobilelor trecute cu titlu în propretatea statului. Că în mod judicios s-a respins cererea privind încuviinţarea unui drept de retenţie apelantei R.A."L.", avându-se în vedere cuantumul mic al valorii îmbunătăţirilor efectuate de apelantă la imobilul în litigiu – 35.779.615 lei -, precum şi faptul că reclamanţii-intimaţi nu erau în imposibilitate de a plăti.
Primăria Municipiului Bucureşti, are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii, deoarece din Decizia nr.396/10 mai 1996, emisă de Primărie, rezultă că imobilul în litigiu a trecut mai întâi în administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, iar mai apoi în administrarea R. A. „L."
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs: Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Bucureşti şi R.A."L.".
Ministerul Finanţelor Publice, critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece:
- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C.civ., ce se referă la excepţia autorităţii de lucru judecat;
- Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr.224/1951, deci cu titlu. Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că autorul reclamanţilor a fost exceptat de la actul de naţionalizare, de vreme ce la dosar nu sunt probe în acest sens.
Primăria Municipiului Bucureşti,critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art.304 pct. 9 C.proc.civ. – deoarece:
- Primăria Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti, nu are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului în litigiu, deoarece imobilul în litigiu se afla în patrimoniul R.A."L."
Primăria Municipiului Bucureşti, nu are calitate procesuală pasivă, cu privire la cererea de chemare în garanţie, deoarece plata sumei de 171.324.193 lei s-a efectuat de R.A."I."către Administraţia Locativă Imobiliară SA.
R.A."L."critică Decizia atacată, ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C.proc.civ., deoarece:
- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C.civ., ce se referă la excepţia autorităţii de lucru judecat.
- Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că, pe de o parte deşi se recunoaşte faptul că acţiunea a fost pronunţată în temeiul art. 480 C.civ., instanţa îşi motivează hotărârea pe dispoziţiile art. 16 alin. ultim din Legea nr.10/2001.
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă, ca de exemplu: Procesul-verbal încheiat de Administraţia Financiară, la data preluării imobilului şi asupra înscrisurilor depuse în dovedirea neplăţii integrale a cheltuielilor de judecată, precum şi a celor referitoare la instituirea unui drept de retenţie în favoarea R.A."L."
Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, se reţin următoarele:
Imobilul în litigiu situat în Bucureşti, str. M. Kogălniceanu nr. 28, ulterior denumită str. Dăniceni, actualmente str. Gh. Brătianu nr. 28, sectorul 1, a fost proprietatea autorului D.M.- decedat la 18 ianuarie 1986 – în baza contractului de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1947; f. 10, 12 dosar 19219/1998 al Judecătoriei Sector 1, anexat la dosarul cauzei.
Din cuprinsul certificatului de moştenitor nr.1049/23 iulie 1986 – f. 12 dosar 19219/1998 – rezultă că pe urma autorului au rămas ca succesori legali reclamanţii: D.E., D.V.A., V.C., G.C. şi G.A..
Imobilul menţionat mai sus a fost preluat de Statul Român în baza Decretului 224/12 decembrie 1951 – adresă nr. 6203/10 iulie 1993 f. 9 dosar 19219/1998 al Judecătoriei Sectorului 1.
Cu privire la preluarea imobilului de către stat, se constată că s-a făcut în baza unui titlu fără valabilitate deoarece potrivit art. 4 şi 15 din actul normativ enunţat nu se putea sechestra şi scoate la vânzare casa de locuit şi anexele acesteia, în totul sau în parte, locuite efectiv de debitor cu familia sa, şi "dacă judecătoria populară stabileşte că urmărirea este legală, dă o hotărâre prin care să încuviinţeze vânzarea imobilului de către Ministerul Finanţelor".
În speţă, imobilul în litigiu era singura locuinţă a autorului reclamanţilor, D.M. şi a familiei sale. Recurentele-pârâte: Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, R.A. "L.", nu au făcut dovada că acesta ar fi dispus de mai multe locuinţe la data sechestrării şi scoaterii la vânzare a imobilului.
Mai mult, judecătoria în raza căreia s-a aflat imobilul nu a pronunţat o hotărâre de încuviinţare a vânzării acestuia aşa cum statuează dispoziţiile art. 14, 15 din Decretul nr. 224/1951, împrejurare care rezultă din cuprinsul deciziei nr. 819/29 septembrie 1952 a Sfatului Popular al Raionului Stalin – f. 203 dosar 5215/1999 a Tribunalului Bucureşti.
Prin urmare, instanţele în mod judicios au statuat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 şi 15 din Decretul nr. 224/1951.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat se reţine că în conformitate cu art. 1201 C.civ. pentru existenţa autorităţii lucrului judecat trebuie să existe tripla identitate: de persoane, de obiect şi de cauză, iar hotărârea trebuie să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi.
În speţă, nu operează autoritatea de lucru judecat deoarece prin Decizia civilă nr. 1992/26 noiembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă, nu s-a rezolvat fondul pricinii, acţiunea în revendicare a fost respinsă pe considerentul că instanţa nu are căderea să adopte hotărâri cu privire la regimul juridic al imobilelor trecute cu titlu în proprietatea statului – f. 13 dosar 5215/1999.
Cu alte cuvinte, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi, nu s-a pronunţat cu privire la dreptul de proprietate al reclamanţilor şi refuzând să judece pricina a invocat propria necompetenţă.
Cu privire la recursul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, se reţin următoarele:
Primăria Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului în litigiu, deoarece prin Decizia nr.396/10 mai 1990 emisă de aceasta – f. 72 – 77 dosar 19219/1998 – s-a dispus trecerea în administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic a imobilelor prevăzute în lista anexă, din care face parte şi imobilul în litigiu- poziţia 26.
Faptul că la data de 2 martie 1992 prin HGnr. 107, s-a înfiinţat R. A. "L." – f. 78 – 80, dosar 19219/1998, care a preluat imobilelemaisus menţionate din administrarea Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, nu înseamnă că R.A."L."a devenit proprietara acestor imobile. Imobilele au rămas doar în administrarea R.A."L.", proprietarul bunurilor respective au rămas în continuare Primăria Municipiului Bucureşti.
De vreme ce Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului în litigiu, implicit are şi calitate procesualăpasivă în cererea de garanţie – f. 91 dosar 19219/1998.
Instanţele în mod corect au obligat pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, de data aceasta în calitate de chemat în garanţie la plata sumei de 63.348.361 lei reprezentând contravaloarea actualizată a preţului plătit de R.A."L."ca efect al aplicării Dispoziţiei Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 396/1990 prin care imobilul în litigiu a fost preluat de R.A."L."
Cu privire la recursul declarat de R.A."L.", se reţin următoarele:
Hotărârile pronunţate de cele două instanţe: de fond şi apel sunt temeinice şi date cu aplicarea corectă a legii.
Critica refereitoare la faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 1201 C.civ., ce se referă la excepţia autorităţii de lucru judecat, este neîntemeiată pentruconsiderentelepe care le-am învederat atunci când ne-am referit la motivele de recurs formulate de Ministerul Finanţelor Publice.
Acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi întemeiată pe prevederile art. 480 C.civ., reprezintă calea dreptului comun pe care au înţeles reclamanţii să o aleagă, iar la motivarea hotărârilor pronunţate de cele două instanţe s-a ţinut seama de temeiul de drept invocat de reclamanţi.
Faptul că instanţa de apel învederează la un moment dat că statul a preluat fără titlu imobilul în litigiu, şi pe cale de consecinţăîn speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 16 alin. ultim din Legea nr.10/2001, nu înseamnă că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr.10/2001.
Nici critica referitoare la nepronunţarea unor mijloace de probă nu poate fi reţinută, deoarece instanţa de apel referindu-se la dreptul de retenţie invocat de R.A."L.", a arătat că faţă de cuantumul mic al contravalorii îmbunătăţirilor în raport cu valoarea imobilului şi faţă de faptul că în speţă nu s-a făcut dovada imposibilităţii plăţii către intimaţii-reclamanţi, corect a procedat prima instanţă când a respins cererea privind încuviinţarea unui drept de retenţie apelantei R.A."L."
Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ. şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu art. 312 alin.1 C.proc.civ., se vorrespinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Bucureşti şi R.A."L."împotriva deciziei civile nr. 656/20 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Bucureşti şi Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, împotriva deciziei nr. 656 din 20 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi3 iunie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2311/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2425/2002. Civil. Contestatie Legea 10/2001.... → |
|---|
