ICCJ. Decizia nr. 2425/2002. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2425
Dosar nr. 4283/2002
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, la data de 16 iulie 2001, sub nr. 5397/2770/2001, reclamanţii S.E. şi F.L., în calitate de succesori testamentari ai defunctei D.M. (născută S.) au chemat în judecată pe pârâtele S.C. R. S.A. Târgu-Mureş şi Consiliul local orăşenesc Sovata, pentru a se dispune obligarea acestora la restituirea în natură a apartamentului nr. II situat în oraşul Sovata, înscris în CF 4496, nr. top 5215/1, 5215/2, 5216/1.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a fost preluat de către Statul român fără titlu şi dat în administrarea Oficiului farmaceutic Târgu-Mureş, iar apoi a I.C.S.M.I. Târgu-Mureş, fără nici un titlu, caz în care, includerea lui în capitalul social al pârâtei I şi apoi înstrăinarea acţiunilor de către A.P.A.P.S. Bucureşti şi SIF Transilvania SA Braşov în favoarea acesteia este lovită de nulitate.
Au mai arătat reclamanţii că, în baza Legii nr. 112/1995, au mai solicitat restituirea în natură a imobilului, procedura astfel declanşată ajungând în Justiţie, însă, deşi Tribunalul Mureş a dispus restituirea în natură, Curtea de Apel Târgu-Mureş a pronunţat irevocabil respingerea contestaţiei.
De asemenea, reclamanţii au susţinut că este adevărat că imobilul se află în prezent în proprietatea S.C. R. S.A. Târgu-Mureş însă modul în care s-a făcut privatizarea activului, cât şi neînscrierea imobilului în Cartea Funciară sunt aspecte din care rezultă obligativitatea restituirii în natură a imobilului, de către această societate deţinătoare.
La rândul său, pârâta S.C. R. S.A., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că este succesoarea de drept cu titlu universal în ceea ce priveşte o parte din patrimoniul fostei I.C.S. M.I. Târgu-Mureş, ca efect al Legii nr.15/1990, respectiv mijloc fix fiind inclus în capitalul social şi în valoarea acţiunilor cumpărate de la Fondul Proprietăţii Private Braşov, dreptul său de proprietate fiind consolidat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi fiind intabulat şi în cartea funciară.
Odată cu depunerea întâmpinării, S.C. R. S.A. a formulat şi cerere de chemare în garanţie împotriva A.P.A.P.S., fost FPS Bucureşti şi SIF Transilvania SA, în calitate de succesoare a FPP Braşov solicitând a se constata că imobilul revendicat de reclamanţi se afla în proprietatea Statului Român şi a se dispune obligarea celor două chemate în garanţie, în cazul în care nu vor face dovada că imobilul se află în proprietatea Statului român, să procedeze la restituirea preţului achitat în 1994, prin Asociaţia P.R.
Prin sentinţa civilă nr. 99 din 15 februarie 2002 Tribunalul Mureş a respins atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a reţine astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta-reclamantă este proprietara imobilului, ca efect al prevederilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 cât şi a faptului că respectivul bun care era inclus în capitalul social la valoarea mijloacelor fixe prin actul de înfiinţare, în cadrul procesului de privatizare prin metoda MEBO de la începutul lunii iulie 1994, ca efect al Legii nr. 77/1994, a fost cumpărat de Asociaţia P., care a plătit valoarea acţiunilor cumpărate, în condiţiile în care reclamanţii nu au chemat în judecată ca pârâţi pe chemaţii în garanţie pentru plata unor măsuri reparatorii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi susţinând în esenţă că imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu şi ca atare pârâta I nu a devenit proprietara lui ca efect al art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi deci nu putea forma obiect al privatizării, cu atât mai mult cu cât în imobil nu mai funcţionează farmacie, iar pârâta I desface diferite produse industriale şi nici nu putea să îşi intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor, cu un preţ derizoriu raportat la valoarea acţiunilor din acel imobil.
Prin Decizia civilă nr. 51/A din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă, că imobilul a intrat în proprietatea Statului român, cu titlu, ca efect al Decretului nr. 134/1949, dreptul de proprietate al pârâtei I fiind pe deplin justificat şi consolidat prin înscrierea acestuia în cartea funciară, că antecesoarea reclamanţilor D.A.M. născută S., a avut numai o cotă de proprietate de 3/8 din imobil.
A mai reţinut instanţa de apel că apelanţii nu au probat că antecesoarea lor avea în proprietatea sa imobilul la data decesului, succesorii, legali sau testamentari, neputând pretinde mai multe drepturi patrimoniale decât acelea care se aflau în patrimoniul defunctei, la data când s-a deschis moştenirea, stare ce este pe deplin dovedită, deoarece la data decesului lui D.A.M.(7 martie 1997), acest imobil nu se mai afla încă din 1949 – nici în proprietatea ei şi nici a antecesorilor, fiindcă era naţionalizat ca efect al Decretului nr. 134/1949, acesta aflându-se în proprietatea pârâtei I, prin transfer de la Oficiul farmaceutic Târgu-Mureş.
Împotriva deciziei civile nr. 51/A din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii S.E. şi F.L., susţinând în esenţă următoarele:
- Curtea de Apel Târgu-Mureş nu s-a pronunţat în mod legal şi temeinic asupra tuturor motivelor de apel, referitoare la preluarea cu titlu sau fără titlu a imobilului în litigiu, precum şi la modul în care s-a efectuat privatizarea imobilului în cauză de către S.C. R. S.A., nepronunţându-se nici cu privire la aspectul că, în prezent, în imobil nu mai funcţionează farmacie, imobilul fiind liber şi conform prevederilor Legii nr. 213/1998 „bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, ele putând fi doar date în administrare, concesionate sau închiriate", prevederi ce nu au fost respectate de S.C. R. S.A. Târgu-Mureş, care a intabulat imobilul şi terenul aferent, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută;
- în mod nelegal şi netemeinic s-a constatat că instanţele judecătoreşti au menţinut hotărârea nr. 234 din 22 noiembrie 1996 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995, constatare ce nu este corectă, deoarece Tribunalul Târgu-Mureş, prin Decizia civilă nr. 729 din 3 iunie 1998 a dispus restituirea imobilului în cauză, decizie care însă a fost casată integral de Curtea de Apel Târgu-Mureş în urma admiterii recursului declarat de Consiliul judeţean Mureş prin Decizia civilă nr. 1047/R din 18 noiembrie 1999;
- în mod greşit a constatat instanţa de apel că reclamanţii nu au contestat intabularea imobilului;
- antecesoarea reclamanţilor, D.A.M., născută S., a moştenit imobilul în întregime, aşa cum reiese din certificatul de moştenitor 115/1958 din 15 septembrie 1958 şi, conform prevederilor art. 4 al Legii nr. 10/2001, reclamanţii au dreptul de a revendica imobilul.
În cauză au formulat întâmpinare intimatele-chemate în garanţie SIF Transilvania şi A.P.A.P.S. Bucureşti, intimata-pârâtă S.C. R. S.A. Târgu-Mureş depunând note scrise.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-chemată în garanţie SIF Transilvania SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând faptul că instanţa de apel a stabilit cu certitudine că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea Statului cu titlu (ca efect al Decretului nr. 134/1949) şi apoi, în timp, a ajuns tot cu titlu în administrarea antecesoarei pârâtei I, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură, reclamanţii neprobând nici faptul că antecesorii lor au avut în proprietate imobilul în litigiu.
Intimata-chemată în garanţie A.P.A.P.S. Bucureşti, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând şi faptul că nu are calitate procesuală pasivă, neavând calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăţilor la care statul este acţionar, ci doar pe aceea de acţionar.
Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta S.C. R. S.A. Târgu-Mureş a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, S.C. R. S.A. făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Este de reţinut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului cauzei în situaţiile în care „împrejurările de fapt au fost deplin stabilite".
Pornind de la această prevedere legală, urmează a se constata că în cazul în speţă aceste împrejurări nu au fost stabilite.
Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii introductive, reclamanţii, în calitate de succesori ai defunctei D.A.M., au solicitat restituirea în natură a imobilului, arătând că acesta a fost preluat fără titlu şi conform prevederilor art. 1, art. 2, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, înstrăinarea este lovită de nulitate.
Este de observat că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală stabilind în esenţă că imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, cu titlu, ca efect al Decretului nr. 134/1994, că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, iar dreptul de proprietate al pârâtei I S.C. R. S.A., este pe deplin justificat.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Pe lângă faptul că nu s-a lămurit în speţă dacă imobilul a fost preluat cu titlu, în raport de prevederile Decretului nr. 134/1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare şi de susţinerile reclamanţilor, potrivit cărora imobilul nu figurează în lista farmaciilor naţionalizate, instanţele nu au clarificat în mod inechivoc nici care era destinaţia imobilului la data naţionalizării din anul 1949, respectiv dacă imobilul revendicat avea în întregime destinaţia de locuinţă sau avea şi o destinaţie comercială şi nici aspectul valabilităţii sau al nevalabilităţii actului prin care s-a realizat privatizarea, căci în ipoteza în care se va dovedi că imobilul a fost preluat fără titlu valabil conform prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, înstrăinarea este lovită de nulitate.
Potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării", iar potrivit prevederilor alin. (2) ale aceluiaşi articol, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă".
Fără să analizeze incidenţa în speţă a acestor prevederi şi fără să pună în discuţia părţilor dacă s-a solicitat şi constatarea nulităţii actelor de privatizare, instanţele au reţinut că imobilul a intrat în proprietatea Statului cu titlu, obligarea la restituire în natură de către pârâta I, care este un agent economic cu capital integral privat, nejustificându-se.
Faţă de împrejurările că toate aspectele de mai sus nu au fost pe deplin elucidate de către instanţa de apel şi de fond, se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, se va completa în mod corespunzător probatoriul, în vederea lămuriri situaţiei exacte de fapt, pentru a se putea stabili fără echivoc cadrul procesual. Urmează a se analiza legitimitatea procesuală a reclamanţilor, în calitate de succesori testamentari ai defunctei D.A.M.(născută S.), în raport de înscrisurile aflate la dosar fond, de data când s-a deschis moştenirea, precum şi de împrejurarea dacă, la decesul antecesorilor, aceştia au avut în proprietate şi imobilul litigios.
Totodată, cu ocazia rejudecării, când se vor avea în vedere şi celelalte critici ale recurenţilor-reclamanţi precum şi apărările intimatei-pârâte şi ale intimatelor-chemate în garanţie, se va pune în discuţie dacă s-a solicitat şi constatarea nulităţii actelor de privatizare, pentru ca instanţele să se pronunţe şi cu privire la acest aspect.
Aşa fiind, recursul se priveşte a fi fondat urmând a fi admis, Decizia atacată va fi casată, precum şi sentinţa civilă nr. 99 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Mureş, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.E. şi F.L. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 99 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Mureş şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2310/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2423/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
