CSJ. Decizia nr. 2598/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2598
Dosar nr.1621/2002
Şedinţa publică din 17 iunie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T.M.R.împotriva deciziei nr.574 Adin 19decembrie 2001a Curţii de ApelBucureşti,Secţia a III-a Civilă.
La apelul nominals-au prezentat: recurenta-reclamantă T.M.R., personal şi asistată de avocat C.A., intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O., B.E., reprezentată de avocat M.D.şi P.G.P., personal.
Procedura completă.
Avocat C.A. depune chitanţa privind taxa judiciară de timbru de 4.060.00 lei şi 50.000 lei, timbru judiciar.
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Avocat C.A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 313 din C.proc.civ..
Consilier juridic O.O. învederează că reclamanta nu a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate solicitând respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) teza a II – a din C.proc.civ.
Avocat M.D.pune aceleaşi concluzii de respingere a recursului.
Intimata-pârâtăP.G.P. solicită la rându-i respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2000 sub nr. 4933 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia V, reclamanta T.M.R. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi pe B.E. şi P.G.solicitând instanţei ca în baza prevederilor art. 6 din Legea 213/1998 şi a art. 12 lit. a combinat cu art. 1 pct. 4 din HGnr. 11/1997 să admisă acţiunea sa înrevendicare şi să pronunţe o hotărâre prin care:
- să constate nulitatea titlului de proprietate al statului constituit prin Decretul 91/1950;
- să oblige pe pârâţi să-i predea în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în str. Gh. Misail nr. 19 compus din teren şi cosntrucţii;
- să se constate inopozabilitatea şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 475/1998 încheiat între S.C."R."SA cu B.E. şi P.G.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că este moştenitoarea sesinară a tatălui său T.N.care era proprietarul imobilului în litigiu şi care a fost naţionalizat abuziv prin Decretul 92/1950.
Se mai arată în motivarea acţiunii că Decretul 92/1950 era contrar prevederilor constituţionale şi normelor de drept interne şi a convenţiilor internaţionale. Se arată de asemenea că statul neavând titlu valabil nu putea să vândă imobilul.
Tribunalul Bucureştisecţia V prin sentinţa civilă nr. 61 din 24 ianuarie 2001 a respins excepţiile lipsei calităţii procesual active şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, ca nefondată.
A respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut cu privire la lipsa calităţii procesual active că este neîntemeiată pentru că reclamanta, în calitate de fiică a lui T.N.este moştenitoare sesinară, care are de drept posesia moştenirii, nefiind necesară depunerea la dosar a unui certificat de moştenitor.În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii a reţinjut, de asemenea, că este nefondată pentru că acţiunea în revendicare este tocmai acţiunea unui proprietar neposesor împotriva unui posesor neproprietar.
Referitor la temeinicia acţiunii pe fond, instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că imobilul din str. Col. Pleşoianu 19 este acelaşi imobil cu cel din str. Gh. Misail 19, pe de o parte, şi pe de altă parte reclamanta nu a făcut dovada că părinţii săi făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare în baza Decretului 92/1950.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Se susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu a fost făcută dovada că imobilul din str. Col. Pleşoianu 19 este acelaşi cu cel din str. Gh. Misail 19, când această dovadă a fost făcută prin actele depuse la dosar.
Se mai susţine că problema dovedirii faptului că autorul său făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, nu a fost pusă în discuţia părţilor şi, oricum, faţă de prevederile art. 6 din Legea nr.213/1998 care au fost ignorate de instanţă, nici nu aveau relevanţă.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III – a, prin Decizia nr. 574 A din 19 decembrie 2001, a respins apelul ca nefundat obligând pe apelantă la plata sumei de 6.000.00 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B.E. Z.
Motivându-şi Decizia instanţa de apel a reţinut în primul rând că imobilul în litigiu este situat în str. Gh. Misail nr. 19 şi că într-o perioadă de timp această stradă a purtat denumirea de Col. Pleşoianu, însă imobilul este unul şi acelaşi şi a aparţinut autorului reclamantei. S-a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că autorul său făcea parte din categorii socio-profesionale exceptate de la naţionalizare şi în consecinţă imobilul a fost dobândit cu titlu valabil în baza Decretului 92/1950.
În ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada unor motive de nulitate absolută a acestor acte.
Referitor la cererea de revendicare a imobilului, instanţa de apel a reţinut că întrucât imobilul a trecut în patrimoniul statului cu titlu valabil cererea este nefondată.
Reclamanta a declarat în termen legal recurs împotriva acestei decizii, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.7-10 C.proc.civ., fără să le dezvolte pe fiecare în parte.
Se susţine că instanţa de apel a apreciat greşit că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, cu toate că trecerea a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 480 şi 481 C.civ. iar instanţă nu a analizat cauza prin prisma prevederilor art. 6 din Legea 213/1998.
Se susţine de asemenea de către recurentă că a făcut dovada motivelor de nulitate absolută a contractelor pentru că imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil şi înconformitate cu prevederile Legii 112/1995, nu se putea înstrăina.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, solicită în mod expres ca instanţa, în baza prevederilor art. 6 din Legea 213/1998 şi a prevederilor art. 12 lit. a şi a art. 1 pct. 4 din HG11/1997, să analizeze acţiunea şi să admită „prezenta acţiune în revendicare".
Instanţele, deşi investite şi cu acest capăt de cerere, nu l-au analizat, pentru că referirea pe care instanţa de apel o face la „cererea de revendicare a imobilului", reţinând că nu sunt întrunite condiţiile art. 480 şi 481 C.civ. Pentru că „bunul a ieşit din patrimoniul autorului reclamantei şi a trecut în patrimoniul statului prin unul din mijloacele specifice acelei perioade" nu poate fi considerată o analiză a cererii de revendicare.
De menţionat că celelalte capete de acţiune cu privire la predarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului în litigiu şi constatarea nulităţii titlului de proprietate al Statului, sunt în strânsă legătură cu această cerere.
Instanţele, neanalizând acest capăt al acţiuinii şi nestabilind complet situaţia de fapt, au determinat imposibilitatea Curţii de a se pronunţa pe fondul cauzei (în conformitate cu art. 314 C.proc.civ.), motiv pentru care urmează a admite recursul şi a casa atât Decizia pronunţată de instanţa de apel cât şi sentinţa instanţei de fond, urmând a trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Cu ocazia rejudecării instanţa urmează a stabili în primul rând cerinţă obligatorie într-o acţiune în revendicare, care este „imobilul precis determinat" revendicat.
De menţionat că nici reclamanta, în acţiune, nu detrermină precis imobilul, făcând o menţiune vagă „imobilul situat în Bucureşti, str. Gh. Misail nr. 19 compus din teren şi construcţii".
În contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 iunie 1937, care reprezintă titlul de proprietate al reclamantei, este menţionată o suprafaţă de 200 m.p., fără construcţii.
Mai există la dosar un „concept de autorizaţie" pentru construire pe numele autorului reclamantei şi o adresă a Direcţiei patrimoniu, evidenţa proprietăţii din care rezultă că în anul 1986 „imobilul situat în str. Gh. Misail 19 are patru nivele".
În ipoteza în care se va dovedi că imobilul aparţinea autorului reclamanţilor, urmează a se stabili şi regimul juridic al fiecărei părţi componente a imobilului, nu numai a apartamentelor care au fost vândute, pentru că obiectul revendicăriiîl constituie tot imobilul.
De asemenea urmează a fi avute în vedere şi celelaltel motive invocate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta T.M.Rodica împotriva deciziei 574 A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă precum şi sentinţa civilă 61 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V – a Civilă şi de contencios Administrativ şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 iunie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2597/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 259/2002. Civil → |
|---|
