CSJ. Decizia nr. 280/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 280.
Dosar nr.3299/2002
Şedinţa publică din26 iunie2003
La data de 20 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.3550 din 10.12.1999 a Judecătoriei Câmpina, deciziei civile nr.1950din 9.10.2000 a Tribunalului Prahova precum şi împotriva deciziei civile nr.1980 din 18.07.2001 a Curţii de Apel Ploieşti.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 20 iunie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 26 iunie 2003.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 noiembrie 1997, reclamantaR.M.a chemat în judecată pârâţii C.M.N.E.şi C.M.N.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va da, să se dispună: ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 14.372 mp., situat în Breaza, str.Parâng, judeţul Prahova şi a casei vechi, compusă din 2 camere, sală, prispă, constatarea nulităţii actului de partaj voluntar încheiat între pârâţi autentificat sub nr.9112/5 decembrie 1994.
La 10 februarie 1998 reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea solicitând contravaloarea lipsei de folosinţă asupra terenului inclus în actul de partaj voluntar a cărui anulare o solicită, teren despre care a susţinut că a aparţinut autoarei sale,G.S..
Prin încheierea de admitere în principiu din 16 martie 1999, Judecătoria Câmpina a admis în principiu acţiunea, constatând deschisă succesiunea defunctuluiC.C.M.şi I.C.M.şi că masa succesorală se compune din suprafeţele de 1599 mp., respectiv 1531 mp. teren, situate în Breaza str.Parâng şi din casa bătrânească situată pe acest teren.
Prin sentinţa civilă nr.3550 din 10 decembrie 1999, Judecătoria Câmpina a admis în parte acţiuneaprecizată, a respins capetele de cerere privind lipsa de folosinţă şi constatarea nulităţii acţiunii de partaj voluntar, s-a dispus ieşirea din indiviziune potrivit varianteia II-a din expertiza ing.I.C.
Apelurile declarate împotriva sentinţei de reclamantă şi pârâţi, au fost respinse de Tribunalul Prahova, prin Decizia civilă nr.1950/9 octombrie 2000.
Curtea de Apel Ploieştiprin Decizia nr.1980 din 18 iulie 2001, a anulat ca netimbrat recursul declarat de recalamnta R.M.şi de intervenientul R.N.şi a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii C.M.E. şi C. M.V. împotriva deciziei.
Împotriva acestor hotărâri Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C.proc.civ., a promovat recurs în anulare considerând că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind, totodată şi vădit netemeinice.
Se susţine în dezvoltarea motivelor recursului în anulare că, cererea de chemare în judecată, ca act procedural ce investeşte instanţa în limitele pretenţiilor determinate de reclamantă, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art.112 C.proc.civ. raportat la art.2 din Legea nr.603/1943 şi aceasta întrucât, în speţă, instanţa fără a pune în vedere reclamantului să-şi completeze cererea introductivă, a soluţionat cauza apreciind că este vorba de succesiunea defunctului C.C.M., dezbătînd succesiunea fără a observa că la dosar nu s-au depus toate actele de stare civilă doveditoare, existând numai actele de stare civilă ale descendenţilor defunctei G.S., nepoata lui C.C.M.. De altfel,se arată mai departe, susţinerile părţilor cu privire la numărul moştenitorilor şi arborele genealogic au fost inconsecvente. Existând mai multe succesiuni, se impunea a se stabili separat, atât bunurile pentru fiecare din acestea cât şi cotele părţi ce se cuveneau moştenitorilor în urma dezbaterii fiecărei succesiuni.
Numai în acest mod, instanţele puteau statua asupra tuturor drepturilor ce se cuveneau părţilor care au acceptat succesiunea.
Pe aceste temeiuri, se solicită, prin recursul în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art.112 C.proc.civ., cererea de judecată trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care acestea stau în judecată, obiectul cererii şi valoarea lui, arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Tot asfel,în conformitate cu prevederile art.129 alin.ultim C.proc.civ. (art.130 alin.3 la data judecăţii) – judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prin această ultimă dispoziţie, este consacrat principiul disponibilităţii potrivit căruia judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.
În speţă acţiunea introductivă de instanţă, a fost formulată de reclamantă, în condiţiile art.112 C.proc.civ., ca o cerere de ieşire din indiviziune întemeiată în drept în mod expres pe art.728 cod civil, fiind chemaţi în judecată, ca pârâţi C. M.E. şi C.M.V.
Singura precizare (completare) adusă de reclamantă, în scris, se referă la cererea având ca obiect lipsa de folosinţă asupra terenuluice ar reveni reclamantei şi menţiunea că terenul cerut la partaj provine din succesiunea autorului comun C.C.M.(f. 20,62) şi, aceasta urmare cererilor repetate formulate de pârât în sensul de a se preciza obiectul judecăţii.
Contrar normelor legale amintite, în cursul judecăţii, din oficiu, au fostintroduse în cauză alte persoane,ca intervenienţi şi, în lipsaoricărei alte precizări a acţiunii formulate de reclamantă în condiţiile art.112 C.proc.civ., cu încălcarea prevederilor art.129 alin.ultim (art.130 C.proc.civ.) acelaşi cod, instanţa, prin încheierea de admitere în principiu, respectiv sentinţa pronunţată în cauză, a soluţionat litigiul, dincolo de cadrul procesual astfel fixat, ca acţiune succesorală şi ieşire din indiviziune, stabilind ca deschise succesiuni succesive numele şi calitatea moştenitorilor, cotele de moştenire, masa succesorală, dispunând în final ieşirea din indiviziune în modalitatea cuprinsă în dispozitivul sentinţei.
Or, astfel de chestiuni, puteau fi dezlegate astfel, după cum s-a arătat, numai în măsura în care ar fi constituit obiect de judecată prin formularea în acest sens a tot atâtea capete de cerere în condiţiile art.112 C.proc.civ.
Aşa fiind, recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi a se trimitecauza spre rejudecare în sensul celor de mai sus
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă CurteaSupremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1980 din 18.07.2001 a Curţii de Apel Ploieşti, Decizia civilă nr.1950 din 9.10.2000 a Tribunalului Prahova şi sentinţa civilănr.3550 din 10.12.1999 a JudecătorieiCâmpina şi încheierea de admitere în principiu din 16.03.1999 pronunţată de Judecătoria Câmpina.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Câmpina.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi26 iunie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 280/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2803/2002. Civil → |
|---|
