CSJ. Decizia nr. 2803/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2803
Dosar nr.124/2002
Şedinţa publică din 25 iunie2003
La data de 10 iunie 2003 s-a luat în examinarerecursul declarat depârâţii Consiliul local al Municipiului Galaţi şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi împotriva deciziei civile nr.72din 9 octombrie 2001a Curţii de Apel Galaţi – Secţia Civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 10 iunie 2003 care face parte integrantă din prezenta iar pronunţarea s-a amânat pentru data de astăzi, 25 iunie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii C.I.şi C.I.I.au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local al municipiului Galaţi şi Inspectoratul judeţean de poliţie Galaţi, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i restituie imobilul situat în Galaţi, str. Avîntului, nr. 8, în temeiul prevederilor art. 480 din Codul civil.
Prin sentinţa nr. 285 din 2 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Galaţi – secţia civilă a fost respinsă acţiunea, ca nefondată, reţinându-se că pentru imobilul revendicat, trecut în proprietatea statului prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, reclamanţii au obţinut despăgubiri, conform prevederilor Legii nr. 112/1995.
Apelul declarat de reclamanţi a fost admis, prin Decizia nr. 72 din 9 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia civilă, a fost modificată sentinţa tribunalului, în sensul că a fost admisă acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii să le lase reclamanţilor, în deplină proprietate, imobilul situat în Galaţi, str. Avîntului, nr. 10.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil, fiind naţionalizat de la un neproprietar şi că a fost suspendată judecarea contestaţiei formulată de reclamanţi împotriva hotărârii prin care le-au fost acordate despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs pârâţii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., susţinând în esenţă că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, iar, în prezent constituie sediul Secţiei nr. 1 a Poliţiei municipiului Galaţi – că acelaşi imobil a fost revendicat, prin notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 şi de către o altă persoană, că reclamanţii, la rândul lor au formulat notificări, declanşând procedura aceleiaşi legi şi că au fost aduse îmbunătăţiri substanţiale construcţiei.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Conform art. 314 din C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, îndeosebi în ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii.
Astfel, prin acţiune, reclamanţii au revendicat imobilul situat în Galaţi, Str. Avîntului, nr. 8, iar prin hotărârea nr. 665/20 decembrie 1999 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995 de pe lângă Consiliul judeţean Galaţi le-au fost acordate despăgubiri, pentru imobilul situat la aceeaşi adresă.
Schimbând soluţia instanţei de fond, instanţa de apel i-a obligat pe pârâţi să le restituie reclamanţilorîn natură, imobilul situat în Galaţi, str. Avîntului, nr. 10, iar nu nr. 8, respectiv nu imobilul revendicat.
Pe de altă parte, instanţa de apel, a dispus restituirea imobilului fără a-l individualiza prin precizarea suprafeţei de teren, a vecinătăţilor, a compunerii construcţiei, aspecte ce se impunea a fi lămurite pe baza unei expertize tehnice, cea efectuată în apel fiind incompletă.
Procedând astfel, instanţa de apel a omis a se pronunţa în totalitate asupra obiectului cererii de chemare în judecată.
Imobilul situat în Galaţi, str. Avîntului, nr. 8, revendicat prin acţiune, a fost vândut numiţilor C.I., B.M. şi B.M., a căror introducere în cauză a fost solicitată de reclamanţi, iar instanţa a omis a se pronunţa.
Deşi şi prin această cerere, reclamanţii au precizat o dată în plus că revendică imobilul nr. 8, situat în str. Avîntului, prin Decizia curţii de apel pârâţii au fost obligaţi să le lase reclamanţilor, în deplină proprietate imobilul situat la nr. 10.
Şi aceste aspect putea fi lămurit printr-o precizare a acţiunii şi pe baza unei expertize tehnice.
În ceea ce priveşte imobilul situat în str. Avîntului, nr.10 din municipiul Galaţi, acesta formează şi obiectul notificării, prin care o altă persoană l-a revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 (fila 22 din dosarul instanţei de recurs), aspect ce nu a fost supus judecăţii.
În consecinţă, recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 din C.proc.civ., a fi casate ambele hotărâri şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, Tribunalului Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Consiliul local al Municipiului Galaţi şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Casează Decizia nr. 72 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă şi sentinţa nr. 285 din 2 noiembrie 2000 a Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi25 iunie2003.
← CSJ. Decizia nr. 280/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2804/2002. Civil → |
---|