ICCJ. Decizia nr. 2813/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2813
Dosar nr. 5297/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Buzău şi precizată ulterior, reclamantele I.N. şi N.E. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria oraşului Nehoiu, anularea dispoziţiei nr. 59 din 28 februarie 2002 emisă de pârâtă, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură sau de acordare a despăgubirilor pentru terenurile ce au aparţinut antecesorului lor R.G.P., decedat în 1947, în suprafaţă totală de 1 ha şi 416 m2 .
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 28 iunie 2002, Tribunalul Buzău, secţia civilă a respins ca nefondată contestaţia, reţinând în esenţă că reclamantele au încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu au indicat elementele de identificare a bunului imobil, nici valoarea estimativă a acestuia. De asemeni, s-a constatat că au ignorat dispoziţiile art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul că nu au notificat separat pe fiecare deţinător al terenurilor solicitate.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 104 din 8 octombrie 2002, cu motivarea că este culpa reclamantelor care nu au identificat prin notificare vecinătăţile terenului solicitat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamantele au declarat recurs, prin care au susţinut nelegalitatea soluţiei pronunţate, faţă de probele dosarului, care dovedeau că în termenul legal au depus în completarea notificării actele care identificau terenul pretins, cu schiţa de plan. S-a susţinut că instanţa a ignorat probele administrate, respectiv recunoaşterea pârâtei din faţa Tribunalului Buzău cu privire la identificarea şi împrejurarea că terenurile se găsesc în detenţia a două societăţi comerciale.
Intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat, va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.
Procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este reglementată în art. 21-23 din lege.
Prin Normele Metodologice aprobate de Guvern la 18 aprilie 2003 s-a precizat, în legătură cu art. 21 alin. (1) din lege că în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeaşi localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz.
Prin notificarea lor, astfel cum a fost completată, reclamantele au depus actele de proprietate ce au aparţinut autorului lor. Cu o minimă diligenţă, comisia ar fi putut, în urma convocării la discuţii a reclamantelor, să identifice imobilele pretinse, iar nu să respingă formal cererea.
Acelaşi mod formalist de abordare a fost încurajat de instanţele investite cu judecarea contestaţiei.
Instanţele au încălcat astfel prescripţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotriveau.
De aceea, constatând că în cauză există elemente care să permită aflarea adevărului, Înalta Curte, în raport cu art. 314 C. proc. civ., văzând că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, va admite recursul, va casa ambele hotărâri, judecata urmând a fi reluată de instanţa de fond, care va dispune, în cazul în care nelămuririle persistă, efectuarea unei expertize pentru identificarea vecinătăţilor terenurilor, în raport cu actele prezentate de reclamante.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.N. şi N.E.O. împotriva deciziei civile nr. 104 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 297 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Buzău şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2320/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2809/2002. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
