ICCJ. Decizia nr. 3111/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3111
Dosar nr. 4520/2002
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea făcută Primarului Comunei Buteni, Judeţul Arad în temeiul Legii nr. 10/2001, H.T. din Bucureşti, a cerut să i se restituie în natură imobilul compus din casă şi teren în suprafaţă de 500 mp, situate în intravilanul comunei Buteni, înscrise în C.F. nr. 1598 sub nr. top 1022-1023/a/1/a, susţinând că bunurile au fost trecute abuziv în proprietatea statului de la antecesorii săi S.A. şi S.T. căsătorită H., prin Decretul nr. 418/1952 privind naţionalizarea farmaciilor.
Notificarea a fost admisă prin dispoziţia nr. 404 din 30 octombrie 2001 a Primarului Comunei Buteni, dispunându-se restituirea imobilului în natură.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 6809/2001, dispoziţia de restituire menţionată a fost contestată de SC F.A. SA Timişoara.
Contestatoarea a susţinut că imobilul din litigiu nu putea fi restituit foştilor proprietari de către primar ca reprezentant al administraţiei locale, pentru că deţinătorul în calitate de proprietar ar fi SC F.A. SA Timişoara, aşa încât erau aplicabile dispoziţiile art. 25 şi art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
În justificarea calităţii de deţinător legal în sensul Legii nr. 10/2001, contestatoarea a afirmat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 odată cu transformarea fostului Oficiu Farmaceutic Timişoara care îl avea în administrare directă în societate pe acţiuni.
Prin sentinţa civilă nr. 150 pronunţată la 28 martie 2002, Tribunalul Arad a respins contestaţia cu consecinţa obligării contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către intimata H.T.
Instanţa de fond a reţinut din dovezile cauzei, că societatea contestatoare nu are calitatea procesuală cerută de Legea nr. 10/2001 să stea în litigiu pentru că nu este nici proprietara, nici deţinătoarea legală a imobilului, care la data notificării s-a aflat în proprietatea statului, respectiv a Primăriei comunei Buteni.
Hotărârea primei instanţe a fost schimbată integral ca urmare a admiterii apelului contestatoarei de către Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 96 din 3 septembrie 2002, în sensul admiterii contestaţiei şi a anulării dispoziţiei de restituire emisă de Primarul Comunei Buteni.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a socotit dimpotrivă, că societatea contestatoare ar fi îndreptăţită la proces în cadrul procedurii prevăzute de legea specială, întrucât ar fi dovedit că este deţinătoarea imobilului, iar această calitate nu i-a fost contestată de celelalte părţi neavând relevanţă în cadrul de aplicare a Legii nr. 10/2001, calitatea de proprietar.
Ca urmare s-a considerat că primăria nu era competentă să soluţioneze notificarea, fiind doar obligată prin lege să comunice persoanei îndreptăţite datele de identificare a societăţii deţinătoare, în aplicarea procedurii prevăzute în art. 20 şi art. 25 din legea specială.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale atât H.T. ca persoană îndreptăţită cât şi Primăria Buteni prin Primar şi Consiliul Local Buteni.
Invocând lipsa de temei legal a deciziei instanţei de apel, prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii, recurenţii au susţinut în esenţă, că intimata foloseşte imobilul trecut prin naţionalizare în proprietatea statului fără nici un titlu, că nici aceasta nici antecesoarea sa nu au dobândit de-a lungul timpului dreptul de proprietate sau vreun alt drept real asupra bunului care să justifice calitatea de deţinător legal, capacitatea şi dreptul de a dispune şi hotărî valabil asupra cererii de restituire în cadrul Legii nr. 10/2001.
S-au învederat totodată, apartenenţa imobilului la domeniul privat al statului în proprietatea căruia a fost trecut prin naţionalizare, inaplicabilitatea în acest sens a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, cât şi faptul că intimata-contestatoare nu ar putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin efectul legii, întrucât imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea antecesoarei sale Oficiul Farmaceutic Timişoara, iar dreptul de proprietate asupra terenului nu i-a fost niciodată atestat în condiţiile legii.
În fine, prin recursul autorităţilor publice s-a învederat lipsa de interes a contestatoarei asupra imobilului, dedusă din faptul că pe parcursul soluţionării litigiului ar fi abandonat încăperile în care funcţiona farmacia, amenajându-şi în acest scop o altă locaţie.
Recursul este fondat.
Din probele cu înscrisuri administrate în cauză la cererea părţilor, rezultă că imobilul din litigiu situat în comuna Buteni nr. 308, judeţul Arad, înscris în C.F. nr. 1598 sub nr. top 1022-1023 a/1/a, pe numele antecesorilor T.H., compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 500 mp, a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 418/1952 privind naţionalizarea farmaciilor particulare.
Potrivit procesului-verbal de punere în aplicare a decretului de naţionalizare, întocmit la 18 mai 1953, imobilul a fost preluat în proprietatea statului de către fostul Sfat Popular al comunei Buteni, care era atunci organul local al puterii şi administraţiei de stat.
Odată cu transmiterea imobilului „în proprietatea statului", conform prevederilor explicite ale art. 1 alin. (4) şi art. 4 din Decretul nr. 418/1952, Oficiul Farmaceutic Timişoara a dobândit numai un drept „de administrare a farmaciei" care funcţiona în clădire şi care potrivit anexei la procesul-verbal de predare-primire dintre fostul proprietar particular, noul proprietar, statul, prin preşedintele Sfatului Popular Buteni şi delegatul Ministerului Sănătăţii, care tutela oficiile farmaceutice, se compunea din două camere din clădire, reprezentând „incinta farmaciei".
Potrivit probelor, antecesoarea contestatoarei Oficiul Farmaceutic Timişoara şi-a exercitat dreptul de administrare asupra incintei farmaciei aflată în imobilul proprietatea statului până la data încetării existenţei sale prin HG nr. 15 din 10 ianuarie 1991, când au luat fiinţă societăţile farmaceutice pe acţiuni prin preluarea activului şi pasivului fostelor oficii farmaceutice.
În acest cadru legal S. A SA înfiinţată în temeiul actului normativ menţionat, nu avea cum să dobândească de la antecesoarea sa dreptul de proprietate, pe care nici aceasta nu l-a avut vreodată, ceea ce se putea transmite, fiind exclusiv folosinţa locaţiei.
Şi în acest sens însă este de menţionat faptul că potrivit prevederilor HG nr. 15/1991, A. SA ca societate nou înfiinţată avea posibilitatea legală să încheie cu proprietarul, respectiv Primăria Comunei Buteni, contract de concesionare, închiriere, sau de locaţie în gestiune, ceea ce nu s-a făcut.
Cât priveşte pretinsa dobândire a dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 15/1990, afirmaţiile contestatoarei sunt de asemenea vădit nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice ca regii autonome şi societăţi comerciale, au fost declarate ca fiind proprietatea societăţilor comerciale, exclusiv bunurile din patrimoniul acestora, cu alte cuvinte bunurile deţinute cu titlu de proprietar, însuşi legiuitorul exceptând de la aplicarea acestui regim bunurile dobândite cu alt titlu.
Ori cum s-a motivat în temeiul probelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile, asupra celor două încăperi care compun incinta farmaciei din imobilul în discuţie, dreptul de proprietate, independent de caracterul abuziv al naţionalizării şi de valabilitatea sau nu a titlului, a aparţinut statului, fiind exercitat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de către autorităţile sale locale, respectiv Consiliul Local şi Primăria Comunei Buteni pe domeniul căreia se află imobilul.
Din cele expuse, rezultă aşadar, că după înfiinţarea sa ca societate comercială, contestatoarea a folosit imobilul fără nici un titlu, exercitând o detenţie precară, cu acordul tacit al autorităţilor locale, care au tolerat acest fapt în interesul funcţionării farmaciei.
În aceste condiţii însă, contestatoarea nu poate îndeplini calitatea de deţinător în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru că neavând drept de dispoziţie asupra imobilului, nici nu ar putea dispune valabil asupra cererii persoanei îndreptăţite privind restituirea în natură sau acordarea altor măsuri reparatorii.
În consecinţă, recursurile se vor admite şi se va dispune casarea hotărârii atacate şi respingerea apelului introdus de SC A. SA Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 150 din 28 martie 2002 a Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta H.T. şi de pârâţii Consiliului Local şi Primăria comunei Buteni prin primar împotriva deciziei nr. 96 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi respinge, ca nefondat, apelul reclamantei SC F.A. SA Timişoara împotriva sentinţei nr. 150 din 28 martie 2002 a Tribunalului Arad, secţia civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 516/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4155/2002. Civil → |
|---|
