ICCJ. Decizia nr. 223/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 223.
Dosar nr. 2770/2002
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 26 noiembrie 1999 sub nr. 5626 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, reclamantul D.R. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC A. SA pentru ca aceştia să fie obligaţi a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 5, compus din 4 camere, situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii se arată că E.P. a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare nr. 9675 din 9 aprilie 1932 transcris sub nr. 5482 din 14 aprilie 1932 la Grefa Tribunalului Ilfov, Secţia notariat, suprafaţa de 230 mp în strada numită în prezent D.O., aşa cum rezultă din Certificatul nr. 17171/1998 emis de Primăria Municipiului Bucureşti, Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Evidenţa Proprietăţii, Serviciul Nomenclatura Urbană. Pe acest teren cumpărătoarea a edificat o construcţie formată din subsol, parter, 2 etaje, mansardă (autorizaţia nr. 29 L din 1 ianuarie 1932).
Succesoarele cu titlu universal, ale cumpărătoarei P.M.L.P. şi Y.S.P., au încheiat un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 1564 din 21 ianuarie 1948 urmare căruia M.L.P. i-a revenit apartamentul nr. 5 de la etajul 2, întreg parterul compus din apartamentul nr. 1, garsoniera nr. 2, precum şi 11 încăperi reprezentând dependinţe la subsol şi mansardă.
Ulterior M.L.P. şi-a schimbat numele în M.L.O., reclamantul fiind unicul său moştenitor.
Se mai arată că imobilul a fost naţionalizat abuziv, proprietara, membră a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., făcând parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare.
Prin sentinţa civilă nr. 636/F din 2 octombrie 2000 Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul în litigiu.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că Decretul nr. 92/1950 a fost greşit aplicat în privinţa autoarei reclamantului. Din actele de la dosar (adresele nr. 4891/1949 şi nr. 482/1950) rezultă că proprietara imobilului era membru al Uniunii Compozitorilor, ca intelectual profesionist fiind exclusă de la naţionalizare în baza art. II din Decretul nr. 92/1950.
S-a apreciat că naţionalizarea nu a operat, titlul reclamantului nefiind desfiinţat şi că statul deţine imobilul fără titlu.
Împotriva acestei sentinţe, atât reclamantul, cât şi pârâtul Municipiul Bucureşti au declarat apel. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 251 din 7 mai 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi a admis apelul reclamantului. Sentinţa nr. 636/2000 a fost desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare, motivat de nepronunţarea tribunalului şi cu privire la revendicarea terenului aferent apartamentului.
În rejudecare, acţiunea a fost admisă, pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC A. SA fiind obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat compus din 4 camere, dependinţe şi terenul aferent - 40,76 mp teren construit şi 23,89 mp teren liber – prin sentinţa civilă nr. 761 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut, la fel ca şi la prima judecare în fond a pricinii, că potrivit actelor de la dosar (adeverinţele nr. 4891/1949 şi 4829/1950) proprietara apartamentului era membră a Uniunii Compozitorilor, fiind asimilată în această calitate salariaţilor din contractul colectiv potrivit Legii nr. 316/1947.
Astfel, autoarea reclamantului se înscria în categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare.
Decretul nr. 92/1950 a fost, deci, greşit aplicat, cu încălcarea propriilor dispoziţii, a Constituţiei din 1948, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a art. 480 şi art. 481 C. civ.
Apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 150 din 4 aprilie 2002.
Împotriva acestei decizii pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a formulat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 4 C. proc. civ.
Se susţine că Decizia atacată este lipsit de temei legal întrucât reclamantul nu a făcut dovada identităţii imobilului din titlul de proprietate cu cel revendicat şi nici dovada calităţii sale procesuale active.
Se mai susţine că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 3 C. proc. civ. şi art. 144 din Constituţie atunci când a stabilit că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950 în raport şi de prevederile Constituţiei din 1948. Întrucât controlul constituţionalităţii legilor este de competenţa Curţii Constituţionale, prin verificarea respectării Constituţiei din 1948, instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile.
De altfel, s-a susţinut şi că nu s-a făcut dovada exceptării de la naţionalizare a proprietarului imobilului, membrii Uniunii Compozitorilor nefiind prevăzuţi de art. II din Decretul nr. 92/1950. Mai mult, proprietara se încadra în dispoziţiile art. I din decretul menţionat, întrucât a avut în proprietate 4 apartamente care i-au fost naţionalizate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză s-a făcut dovada identităţii imobilului revendicat cu cel din titlul de proprietate.
Astfel, potrivit Certificatului nr. 17171/4484 din 8 ianuarie 1996 emis de Primăria Municipiului Bucureşti aleea deschisă între str. L. şi str. D.R. unde se afla situată suprafaţa de 230 mp cumpărată de E.P. aşa cum se menţiona în Actul de vânzare-cumpărare nr. 9675 din 9 aprilie 1932, poartă din 13 aprilie 1932 numele de D.O.
Prin testament autentic E.P. a lăsat moştenire cota de ½ din imobilul ulterior construit, situat pe această stradă la nr. 8 fiicei adoptive M.L.C.O.
La 20 aprilie 1950, conform procesului-verbal s-a adus la cunoştinţă proprietarei P.L. că apartamentul nr. 5 din str. D.O. (revendicat de reclamant) a devenit proprietatea statului.
Prin Decizia nr. 154465/81/961 emisă de M.A.I. Direcţia Evidenţa Populaţiei s-a admis cererea făcută de D.P.M.L. prin schimbarea numelui în O.M.L.
Unicul moştenitor al acesteia este reclamantul, conform certificatului de moştenitor nr. 911 din 15 ianuarie 1994, Notariatul de Stat Sector 4.
Rezultă din cele de mai sus că în acţiunea în revendicare de faţă s-a făcut atât dovada identităţii între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, cât şi cea a dreptului său asupra bunului revendicat.
Referitor la motivul de recurs privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţă, acesta este nefondat. Instanţa a reţinut doar că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950 în raport şi de prevederile Constituţiei din 1948. Instanţele nu au intrat în atribuţiile autorităţii legislative sau executive, ci doar au verificat dacă preluarea s-a făcut cu respectarea actelor normative în vigoare la acea dată, dacă titlul pârâtului în acţiunea în revendicare de faţă poate fi opus celui al reclamantului.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 150 din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4157/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 4150/2002. Civil → |
|---|
