ICCJ. Decizia nr. 3142/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3142
Dosar nr. 5346/2002
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările nr. 96, 97, 98 şi 99 din 22 mai 2001 întocmite prin executorul judecătoresc de către numiţii B.I. şi B.M.L. în temeiul Legii nr. 10/2001, şi adresate Primăriei Arad, SC M. SRL Arad, SC E. SRL Arad şi SC R. SA Arad s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Arad, imobil deţinut de persoanele juridice notificate.
La data de 24 august 2001 reclamanţii B.I. şi B.M.L. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, SC R. SA Arad, SC M. SRL Arad şi SC E. SRL Arad pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi a le lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Arad, să se dispună radierea din cartea funciară a menţiunilor referitoare la preluarea bunului şi să fie intabulat dreptul reclamanţilor.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut autorului lor, B.L., dreptul de proprietate fiind dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare din 12 februarie 1948 şi intabulat în C.F. Arad nr. 3649, sub nr. top. 986. Imobilul a fost nelegal naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, poziţia nr. 720 din lista anexă, deoarece proprietarul tabular B.L. făcea parte din categoriile sociale exceptate de la aplicarea decretului. Mai susţin reclamanţii că şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în sensul că au notificat pe pârâţi, la data de 22 mai 2001, însă aceştia nu au dat nici un răspuns.
La 18 aprilie 2002 reclamanţii au chemat în judecată şi pe pârâţii Primarul Municipiului Arad şi Consiliul Local Arad, cu aceeaşi solicitare de a li se restitui imobilul din Arad.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 204 din 29 aprilie 2002, a respins acţiunea reclamanţilor ca prematur introdusă, soluţie confirmată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 102 din 18 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că „Legea nr. 10/2001 a stabilit o procedură de restituire a imobilelor naţionalizate în două etape, prima având un caracter administrativ, a doua având o natură juridică contencioasă. Prima etapă a fost deschisă de reclamanţi prin notificările depuse la Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului Arad, notificare nesoluţionată până în prezent printr-o decizie motivată, susceptibilă de a fi atacată pe cale contencioasă în temeiul art. 24 alin. (7) din lege".
S-a apreciat că „acţiunea reclamanţilor este prematură, deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea cererilor de restituire a imobilelor naţionalizate este un termen de recomandare şi nu un termen de decădere".
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a confirmat sentinţa tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii B.I. şi B.M.L. care au criticat hotărârile pronunţate în cauză sub cuvânt că instanţele au dat o greşită interpretare prevederilor Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale citate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie situaţia în care lipsesc răspunsurile persoanelor juridice notificate, situaţie generată de conduita culpabilă a acestora, care, fie din neglijenţă, fie din rea-voinţă, au refuzat să răspundă la notificările făcute de reclamanţi, ca persoane îndreptăţite. În orice caz, o atare conduită culpabilă nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească de posibilitatea de a-şi apăra în justiţie drepturile recunoscute de lege.
Dacă persoana notificată nu răspunde, în termenul de 60 de zile de la sesizare, persoanei îndreptăţite şi nici ulterior, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoziţiei care cuprinde oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipseşte, iar prevederile respective au caracter special, fiind de strictă interpretare şi, deci, nesusceptibile de aplicare prin analogie. Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, persoana juridică notificată urmând a fi obligată în cadrul procesului să dea un răspuns notificării, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Cum reclamanţii au adresat notificări persoanelor deţinătoare, în accepţiunea juridică a acestei noţiuni, şi cum persoanele notificate nu au răspuns solicitării persoanelor îndreptăţite, în termenul prevăzut de lege, care este unul imperativ şi nu de recomandare, în mod greşit instanţele au respins acţiunea ca prematură, întrucât conduita culpabilă a persoanelor notificate, care nu s-au conformat legii, prin a emite decizii sau dispoziţii motivate de acceptare sau de refuz a cererii de restituire nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamanţilor va fi admis şi se vor casa hotărârile date în cauză, cu consecinţa reluării judecăţii la instanţa de fond. În rejudecare, tribunalul va solicita persoanelor notificate de reclamanţi să emită decizii sau dispoziţii motivate în sensul dispoziţiilor legale citate şi, în raport cu soluţiile ce vor fi adoptate de persoanele notificate, instanţa de trimitere va soluţiona litigiul având ca obiect restituirea nemişcătorului în temeiul dovezilor administrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.I. şi B.M.L. împotriva deciziei nr. 102 din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa nr. 204 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Arad, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4321/2002. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1813/2002. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
