ICCJ. Decizia nr. 3352/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3352
Dosar nr. 5011/2002
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 iunie 1998, P.C. a chemat în judecată, prin acţiune ulterior modificată, pe B.E., B.V., R.E.Ş.M., P.A., F.A. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General, S.C. R. S.A. Bucureşti şi S.C. Rc. S.A. Bucureşti pentru revendicarea unui număr de zece apartamente din imobilul situat în Bucureşti, naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1956.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 47 din 19 ianuarie 2001 a respins, ca nefondată, acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 591 din 21 decembrie 2001, a admis apelul reclamantului şi, schimbând sentinţa, a admis în parte acţiunea, cu privire la apartamentele nr. 2, 4, 4 bis, 5, 6, 7, 9 şi 12. Referitor la apartamentele 8 şi 11, acţiunea a fost respinsă.
Soluţia din apel a fost fundamentată pe lipsa de valabilitate a titlului statului şi a actelor de înstrăinare a celor opt apartamente, acestea fiind încheiate cu rea-credinţă şi cu violarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Împotriva deciziei din apel pârâţii B.E., B.V., R.E.Ş.M., P.A., şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au declarat recurs, bazat pe motivele de casare, prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. precum şi mijloacele de apărare invocate în combaterea acţiunii. Ca urmare, fără temei legal a declarat nevalabile titlul statului şi actele de înstrăinare. Pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a învederat, totodată, absenţa calităţii sale procesuale pasive. În final, pârâţii-recurenţi au cerut respingerea acţiunii.
Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.
Potrivit art. 129 alin. (4)-(5) C. proc. civ. cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare [alin. (4)]. Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc [alin. (5)]. În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii [alin. (6)].
Aplicarea acestor dispoziţii legale în cazul litigiilor având ca obiect retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat (fără titlu sau cu titlu nevalabil) şi înstrăinate chiriaşilor, cu titlu oneros, obligă pe judecători să observe că acţiunea trebuie îndreptată, inevitabil şi cu precădere, împotriva posesorului neproprietar care, firesc, nu poate fi decât subdobânditorul. Totodată, principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis impune, ca adiacent revendicării, obiectul acţiunii să cuprindă şi cererea de constatare a nulităţii actului de înstrăinare, opus de subdobânditori. Deoarece subdobânditorul poate invoca buna sa credinţă, care se prezumă şi care, dacă este fondată pe aparenţa în drept, poate valida actul de înstrăinare, este necesar ca reclamantul, pentru început, să determine temeiul juridic al constatării nulităţii, dedus fie din dispoziţiile art. 984 C. civ. (prezenţa cauzei ilicite), fie din fraus omnia conrumpuit (fraudarea dreptului reclamantului, cu complicitatea şi, în orice caz, pe riscul subdobânditorului).
În speţă, deşi cererea de chemare în judecată, modificată şi completată ulterior, invocă nulitatea absolută a actelor de înstrăinare, instanţele, violând dispoziţiile art. 129 alin. (1)-(6) C. proc. civ., au omis să pună în dezbaterea părţilor şi să elucideze dacă, în limitele disponibilităţii, există acest capăt de cerere şi care este temeiul juridic al constatării nulităţii.
Instanţa de apel reţinând că subiectul naţionalizării era salariat CFR şi că a avut beneficiul art. II din Decretul nr. 92/1952, a declarat însă, cu temei, nevalabilitatea titlului statului. De asemenea, în raport cu acest element al acţiunii, în mod corect a decis că pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti are legitimare procesuală pasivă. În schimb, ambele instanţe au lăsat neelucidate efectele nevalabilităţii titlului statului faţă de subdobânditori, deduse, cu respectarea strictă a principiului disponibilităţii (în sensul arătat mai sus), din acţiunea ori inacţiunea nulităţii asupra actelor de înstrăinare şi consecinţelor acestora pe planul transmiterii dreptului de proprietate. Nu puţin, afirmaţia din corpul deciziei din apel că cererile de cumpărare, făcute în scris de subdobânditori, ar conţine menţiunea „figurează cu solicitare de despăgubiri" se verifică a fi exactă numai referitor la pârâţii B.E. şi B.V., ceea ce impune concluzia că nici sub acest aspect împrejurările de fapt ale pricinii nu sunt deplin stabilite.
Aşa fiind şi cum în absenţa elucidării, în primele două grade de jurisdicţie, a unor aspecte de fapt şi de drept esenţiale ale pricinii, instanţa de recurs nu poate hotărî asupra fondului pricinii, în temeiul art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursurilor şi casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză, cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru o nouă judecată.
Instanţa de trimitere urmează a ţine seama de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi de toate rezolvările date în cazul acestei decizii, problemelor de drept invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii B.E., B.V., R.E.Ş.M., P.A., F.A. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziilor nr. 591 din 21 decembrie 2001 şi nr. 313 din 2 septembrie 2002 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează deciziile recurate, precum şi sentinţa nr. 47 F din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2358/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 334/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
