ICCJ. Decizia nr. 341/2002. Civil. Anulare contract închiriere + evacuare. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 341.
Dosar nr. 1936/2002
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 octombrie 1998, P.M. a chemat în judecată pe C.F. şi C.E. pentru anularea titlului de locaţiune şi evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Municipiul Bucureşti.
Judecătoria sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 4526 din 7 martie 2000, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2815 din 3 noiembrie 2000, a admis apelul pârâţilor şi, schimbând în întregime sentinţa, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin Decizia nr. 1230 din 30 aprilie 2001, a admis recursul reclamantei şi, casând Decizia în apel, a menţinut sentinţa, cu motivarea că imobilul din litigiu este proprietatea reclamantei, redobândită prin sentinţa civilă nr. 2921 din 29 martie 1994 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi că pârâţii, în calitate de chiriaşi, obstrucţionează reglementarea raporturilor de locaţiune, inclusiv prin acceptarea altui spaţiu locativ, oferit de reclamantă.
Împotriva acestei decizii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare pe care, în scris şi prin concluzii orale, l-a retras, arătând că hotărârea atacată a fost executată, prin evacuarea pârâţilor din imobil.
Aşa fiind, urmează a se lua act de retragerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4526 din 7 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti precum şi deciziei nr. 1230 din 30 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3473/2002. Civil. Legea nr.115/1996. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2358/2002. Civil → |
---|