ICCJ. Decizia nr. 3518/2002. Civil. Revendicare; art. 480 Cod civil Constatare nulitate absoluta contract vânzare - cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3518
Dosar nr. 4794/2002
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 7 septembrie 1998 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17364/1941 de fostul Tribunal Ilfov, Secţia notariat, defuncţii săi părinţi A.M. şi N.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, în care au locuit până la deces şi că bunul a fost preluat de stat fără nici un titlu.
La 7 ianuarie 1999, M.D., D.A., D.V. şi D.F. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând admiterea acesteia, alături de admiterea acţiunii principale a reclamantului M.G., pentru revendicarea imobilului din Bucureşti.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că intervenienţii sunt moştenitorii legali ai defunctului lor frate, respectiv unchi, M.V. pentru cota de ½ din imobilul situat în sectorul 1, drepturile autorului lor fiind stabilite prin certificatul de moştenitor nr. 1347/1971 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 Bucureşti. În aceste condiţii, reclamantul este proprietar coindivizar doar pentru cota de ½ din imobil, cealaltă cotă de ½ revenindu-le intervenienţilor.
La 10 martie 2000 a formulat cerere de intervenţie principală şi D.M. şi, totodată, reclamantul şi ceilalţi intervenienţi şi-au precizat obiectul acţiunii şi al cererii de intervenţie în sensul că solicită a se constata că sunt coproprietari ai imobilului din Bucureşti, şi să fie obligaţi pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie nemişcătorul.
Ulterior, printr-o cerere comună, reclamantul M.G. şi intervenienţii principali D.M., M.D., D.A., D.V. şi D.F. şi-au completat acţiunea, respectiv cererile de intervenţie, în sensul că au chemat în judecată, în calitate de pârâţi, şi pe SC R.V. SA Bucureşti şi N.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 965/112 din 7 august 1997 încheiat cu referire la imobilul litigios între SC R.V. SA Bucureşti, în calitate de vânzător şi N.A., în calitate de cumpărătoare, precum şi evacuarea acesteia din urmă pentru lipsă de titlu din nemişcătorul înstrăinat.
La data de 17 martie 2001 a decedat pârâta N.A. şi a fost introdus în cauză, în aceeaşi calitate, moştenitorul acesteia, N.A.P.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 693 din 5 octombrie 2001, a respins atât acţiunea introductivă de instanţă, cât şi cererea de intervenţie, astfel cum au fost precizate şi completate.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantul M.G. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 303 din 4 iulie 2002, a schimbat hotărârea tribunalului şi a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie. A constatat că reclamantul şi, intervenienţii M.D., D.A., D.V. şi D.F. sunt proprietarii imobilului din Bucureşti, şi au fost obligaţi pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să le lase imobilul în deplină proprietate şi posesie.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 965/112 din 7 august 1997 încheiat între SC R.V. SA Bucureşti şi N.A. şi s-a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtului N.A.P.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi N.A.P.
În motivarea recursului, pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a dispus restituirea bunului întrucât imobilul a fost trecut cu titlu în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, având în vedere numărul mare de apartamente pe care le-au deţinut autorii reclamantului şi ai intervenienţilor. Eronat s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare întrucât vânzarea lucrului altuia se sancţionează cu nulitatea relativă şi nu s-a ţinut seama de buna-credinţă a părţilor care au încheiat actul juridic.
În dezvoltarea recursului pârâtul N.A.P. a criticat soluţia de anulare a contractului de vânzare-cumpărare pe motiv că autoarea sa a încheiat actul juridic cu bună-credinţă dovadă că a locuit timp de peste 50 de ani în imobilul litigios împreună cu reclamantul M.G. şi că, mai înainte de cumpărare, a discutat despre acest aspect cu reclamantul şi intervenienţii.
Recursurile sunt fondate, în temeiul următoarelor motive de ordine publică ce au fost invocate şi urmează a fi soluţionate conform art. 306 C. proc. civ.
La data de 13 aprilie 2002, în timp ce cauza se dezbătea în apel, a decedat intervenienta D.A. (certificatul de deces). La 20 iunie 2002, numita A.G., a solicitat instanţei de apel introducerea în cauză în calitate de unic moştenitor al intervenientei D.A., potrivit certificatului de moştenitor nr. 125 din 17 iunie 2002 emis de B.N.P. I.G. şi continuarea procesului în această calitate.
Deşi prin încheierea de dezbateri din 20 iunie 2002 instanţa de apel "a admis cererea de introducere în cauză a doamnei A.G. în calitate de apelant-intervenient", totuşi, la data de 4 iulie 2002, a pronunţat Decizia ce face obiectul recursurilor de faţă, în raport cu defuncta D.A., căreia i-a restituit, alături de ceilalţi revendicanţi, imobilul litigios, deşi defuncta, prin natura lucrurilor, nu mai avea aptitudinea de a dobândi drepturi civile ori de a-şi asuma obligaţii.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.
Întrucât prin capacitate de folosinţă se înţelege acea parte a capacităţii civile a persoanei fizice, privită individual, care constă în aptitudinea acesteia de a avea drepturi şi obligaţii civile, prin moarte, capacitatea de folosinţă încetează odată cu încetarea însăşi a existenţei acelei persoane. În adevăr, calitatea de subiect de drept, calitate inerentă fiinţei umane, nu poate supravieţui suportului său uman.
Faţă de cele ce preced, recursurile declarate în cauză vor fi admise, va fi casată Decizia atacată, urmând ca judecata ce va fi reluată în apel să se desfăşoare în contradictoriu cu moştenitoarea defunctei D.A.
Tot în rejudecare, instanţa de trimitere urmează a observa că este învestită cu un apel comun, atât al reclamantului, cât şi al unora dintre intervenienţi, aspect omis anterior şi, totodată, că are obligaţia, specifică coparticipării procesuale, de a da o soluţie şi cererii de intervenţie formulată în cauză de D.M., chiar dacă această parte nu a exercitat apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi N.A.P. împotriva deciziei nr. 303 din 4 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 411/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 410/2002. Civil → |
|---|
