CSJ. Decizia nr. 410/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 410.
Dosar nr. 1836/2002
Şedinţa publică din17 octombrie2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 decembrie 2000 pe rolul Tribunalului Timiş, precizată la 16 iulie 2001 reclamanta H.M.V.H., cu domiciliul ales în Timişoara, a chemat în judecată statul român, prin Consiliul local Timişoara, solicitând obligarea la platacontravalorii imobilului situat înTimişoara, ce aaparţinutautoarei sale H.E. şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
A arătat reclamanta că mamei sale i s-au naţionalizat mai multe imobile, pentru care a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, restituirea în natură sau despăgubiri, dar imobilul nr. 2 s-a vândut chiriaşilor, astfel că se consideră îndreptăţită să primească de la stat despăgubiri în cuantumul ce va rezulta din expertiză
Prin sentinţa civilă nr. 695 din 15 octombrie 2001, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea precizată, a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobil, a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 3.328.313.000 lei şi a respins ca tardivă cererea formulată de pârâtă, de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin hotărâri judecătoreşti anterioare reclamantei i s-a respins acţiunea în revendicare a imobilului şi în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foştii chiriaşicu statul, dar Legea nr. 10/2001, invocată şi în precizarea de acţiune este de imediată aplicare, astfel că în temeiul art. 48 din actul normativ menţionat, reclamanta fiind îndreptăţită la despăgubiri (conform opţiunii sale) dar cu parcurgerea procedurii instituite de art. 38 şi art. 40 dinLegea nr. 10/2001.
Apelurile declarate de părâţile litigante au fost respinse prin Decizia civilă nr. 21 din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
În termen legal, Decizia Curţii de apel a fost recurată. Reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat casareahotărârilor şi acordarea direct de către instanţă a despăgubirilor, arătând în esenţă că acţiunea a fost introdusă anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, a cărei procedură nu este aplicabilă în speţă.
Consiliul local Timişoara a criticat Decizia recurată pentru refuzul de a introduce în cauză Ministerul Finanţelor Publice în calitate de pârât, considerând că astfel sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele, domiciliul saureşedinţa părţilor, iar dacă reclamantul locuieşte în străinătate va arătaşidomiciliul ales în România; (....) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea (....).
În acţiunea, astfel cum a fost formulată la 22 decembrie 2000, reclamanta nu a indicat nici un temei în drept al cererii de chemare în judecată.
La 18 iunie 2001 s-au pus concluzii pe fond, cauza rămânând în pronunţare. Instanţa a constatat lipsa temeiului în drept al cererii şi – dând dovadă de un rol activ peste exigenţele prescrise de art. 129 C. proc. civ., a repus cauza pe rol, pentru ca reclamanta să-şi precizeze temeiul în drept al cererii.
La 16 iulie 2001, prin înscrisul aflat la dosar fond, reclamanta a precizat că prin apariţia Legii nr. 10/2001 a fost repusă în termen pentru solicitarea de despăgubiri.
Astfel fiind, legal şi temeinic instanţa de fond (soluţie menţinută în apel) a luat act de invocarea Legii nr. 10/2001, act normativ de favoare, aplicabil imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Această lege specială de reparaţie (comparabilă cu acte normative similare adoptate în alte state europene) stabileşte o anumită procedură conform căreia se face dezdăunarea persoanelor îndreptăţite.
Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 1/1994 că accesul la structurile judecătoreşti şi la mijloacele procedurale se face cu respectarea regulilor de competenţă şi procedura de judecată stabilite de lege; constituirea unei proceduri administrativ – jurisdicţionale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, cât timp Decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Astfel fiind, cum în speţă pentru imobilul nr.2 reclamanta nu formulase cerere în baza primeilegi de reparaţie (Legea nr. 112/1995), o acţiune în revendicare anterioară fiindu-i respinsă în mod irevocabil, raţional şi în interesul reclamantei instanţa i-a recunoscut dreptul de a urma procedura administrativ-jurisdicţională prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Văzând că instanţa şi-a motivat în fapt şi în drept în mod legal hotărârea, interpretând actul juridic dedus judecăţii în sensul care putea produce un efect potrivit ordinii de drept existente, Curtea constată că nu esteîntrunit nici unul dintre motivele de casare invocate de recurentă, astfel că recursul rleclamantei va fi respins ca nefondat.
Nici recursul pârâtului nu întruneşte cerinţele art. 304, pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., invocate. Atâta timp cât reclamanta a fost îndrumată să urmeze procedura administrativă prealabilă potrivit Legii nr. 10/2001, şi faţă de cererea expresă a acesteia, care a determinat sferapersoanelor cu care înţelege să se judece, instanţa nu era îndrituită, aşa cum se pretinde, să extindă sferapârâţilor. Cererea pârâtului Consiliul local Timişoara a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 57 alin. (1) C. proc. civ. şi corect a fost respinsă ca tardivă. Introducerea unei alte persoane în proces nu reprezintă o chestiune de ordine publică, astfel cum susţine recurentul, motiv pentru care recursul vizând acest unic aspect urmează a fi respins.
Faţă de considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) şi 314 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta H.M.V.H. şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr.21 din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 octombrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1222/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 103/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
